Economia Bazată pe Resurse

Acest model economic a fost prezentat totuşi doar ca o generalizare...Această abordare responsabilă a sistemelor pământului, a managementului Resurselor şi Proceselor proiectate pentru nimic altceva decât grija pentru întreaga umanitate în cel mai eficient şi inteligent mod poate fi definit ca:

„O ECONOMIE BAZATĂ PE RESURSE”

Ideea a prins contur în 1970 prin intermediul inginerului structural Jacque Fresco. El a realizat că societatea se afla pe un curs de coliziune cu ea însăşi şi cu natura - nesustenabile pe fiecare nivel şi dacă lucrurile nu se vor schimba ne vom distruge într-un fel sau altul.

“Există posibilitatea ca toate aceste lucruri de care vorbeşti Jacque...să fie puse în aplicare cu ceea ce ştim astăzi? Sau numai presupui...bazându-te pe ceea ce se ştie astăzi?

- Nu presupun, ci toate aceste lucruri pot fi puse în aplicare cu ceea ce ştim astăzi. Ar putea dura 10 ani pentru a schimba felul în care arată pământul. Pentru a reconstrui lumea ca o a doua Grădină a Edenului. Alegerea depinde numai de voi. Stupiditatea rasei care construieşte arme nucleare...care proliferează armele...care încearcă să rezolve problemele voastre în mod politic alegând între un partid politic sau altul...tot acest sistem politic este fundamental corupt. Lăsaţi-mă să o spun din nou: Comunismul, Socialismul, Fascismul, Democraţii, Liberalii - vor doar să pună stăpânire pe ființele umane. Toate organizaţiile care cred că este posibilă o viaţă mai bună pentru om: nu există problema negrilor, sau problema polonezilor, evreilor sau grecilor, ori a femeilor, toate acestea sunt probleme umane! Nu-mi este teamă de nimeni; Nu lucrez pentru nimeni; nimeni nu mă poate concedia. Nu am şefi. Mi-e teamă să trăiesc în societatea de astăzi. Societatea noastră nu poate fi menținută prin acest tip de incompetenţă. Era minunat - sistemul pieței libere - în urmă cu 35 de ani. Atunci încă mai era util. Acum, dacă nu ne vom schimba modul de gândire, vom pieri”.

(Jacques Fresco în emisiunea "Larry King Show" din 1974)

Ceea ce vedem în filmele horror SF va fi viitorul societății noastre. Modul în care nu se mai poate continua şi politica...sunt părţi ale acestui film horror. Vedeţi dumneavoastră, o mulţime de oameni folosesc azi termenul de „ştiinţa fără suflet” pentru că ştiinţa este analitică, şi ei nici măcar nu ştiu ce înseamnă analitic. 

Ştiinţa înseamnă: aproximări cât mai exacte a modului în care realmente operează natura. Aşadar, să spunem adevărul - este ceea ce este. Un om de ştiinţă nu încercă să se înţeleagă cu oamenii. Oamenii de ştiinţă ne spun numai ceea ce au descoperit. Ei trebuie în permanenţă să se întrebe în privinţa naturii lucrurilor şi dacă câţiva oameni de ştiință vin cu un experiment în care se arată că anumite materiale au anumite proprietăţi alţi oameni de ştiinţă mai apoi trebuie să poată reproduce acel experiment şi să obţină aceleaşi rezultate. Chiar dacă un om de ştiinţă crede că un tip de aripă de avion în conformitate cu calculele matematice poate să suporte o anumită greutate el totuşi pune acea greutate pe aripă pentru a vedea când se rupe şi apoi spune: „ştii calculele mele au fost corecte sau acestea nu sunt corecte”. 

Iubesc acest sistem pentru că este nepărtinitor şi liber de prejudecata că matematica poate rezolva toate problemele. Trebuie să vă supuneţi de asemenea şi matematica la un test. Cred că fiecare sistem care poate fi supus testelor, ar trebui să fie testat. Şi că toate deciziile ar trebui bazate doar pe cercetare.

(Jacques Fresco, Proiectant Industrial și fondatorul Proiectului Venus)

O Economie Bazată pe Resurse nu este altceva decât metoda ştiinţifică aplicată problemelor sociale, un concept aproape inexistent în lumea de azi.

Societatea este o invenţie tehnică. Şi cele mai eficiente metode de optimizare a sistemului de sănătate, a producţiei de bunuri, a distribuţiei, a infrastructurii oraşelor şi altele asemenea se află în raza preocupărilor ştiinţifice şi tehnologice - nu a politicii sau a sistemului economic monetar. Funcţionează în acelaşi mod sistematic în care să spunem, funcţionează un avion şi nu există o cale republicană sau liberală pentru a construi un avion. 

De altminteri, natura însăşi este referinţa fizică pe care o utilizăm să ne demonstrăm ştiinţa şi este un sistem predefinit - care este emergent pe măsură ce începem să-l înţelegem. De fapt, nu există nici un motiv pentru care să crezi în mod subiectiv că ceva este adevărat. Mai degrabă, se prezintă ca o opţiune: poţi învăţa să te aliniezi cu legile naturale şi să te comporţi în conformitate cu ele creând invariabil durabilitate şi armonie sau poţi merge împotriva curentului - fără nici un folos. Nu contează cât de mult crezi tu că poţi să te ridici şi să mergi drept pe zidul de lângă tine de vreme ce legea gravitaţiei nu îţi va permite. Dacă nu mănânci - vei muri. Dacă vei fi atins atunci când ești nou-născut - vei muri. 

Oricât de urât ar suna, natura este un dictator şi fie o ascultăm şi venim în armonie cu ea fie suferim consecinţe nefaste inevitabile. 

Aşadar, o Economie Bazată pe Resurse nu este altceva decât un set predefinit, bazat pe înţelegerea mecanismelor vieţii unde toate deciziile au la bază optimizarea vieţii umane şi a mediului într-un mod sustenabil. Ia în calcul empiricul „Teren al Vieții” în care fiecare fiinţă umană împarte, deorece este necesar, tot ceea ce are, repet, dincolo de filosofia sa politică sau religioasă. Nu este nici un relativism cultural în această abordare. Nu are nici o importanţă opinia. Nevoile umane sunt nevoi umane şi necesităţile vieţii, cum sunt aerul curat, hrana sănătoasă şi apa potabilă deopotrivă cu cultivarea unui mediu pozitiv, stabil, non-violent, este necesară pentru sănătatea noastră fizică şi mentală pentru a se potrivi evoluţiei noastre şi mai mult chiar, supravieţuirii speciei în sine. 

O Economie Bazată pe Resurse ar trebui să aibă drept fundament resursele disponibile. Nu poţi pur şi simplu să aduni o mulţime de oameni pe o insula sau să construieşti un oraş cu 50.000 de oameni fără să ai acces la cele necesare vieţii. Aşa că, atunci când utilizez termenul de „abordare comprehensivă a sistemelor” mă refer la a face mai întâi inventarierea resurselor zonale şi a determina ce poate oferi acel areal - nu doar o abordare arhitecturală - nu doar o decizie de design - ci o decizie bazată pe tot ceea ce este necesar pentru susţinerea vieţii umane. Şi asta este ceea ce înţeleg printr-un mod de gândire integrat. Hrană, Adăpost, Căldură, Dragoste - toate aceste lucruri sunt necesare şi dacă deposedezi oamenii de ele ai un om mai dezumanizat, mai puţin funcţional. 

Aşa cum am subliniat, Economia Bazată pe Resurse se dezvoltă global, abordând sistemele de la extracţie, producţie şi distribuţie care sunt bazate pe un set de mecanisme economice realiste, sau strategii care garantează eficienţa şi durabilitatea în fiecare ramură a economiei. Deci, continuând şirul ideilor privitoare la design-ul local ce urmează în ecuaţia noastră? Unde se vor materializa toate acestea?

În Oraşe. Evoluţia oraşelor este cea care defineşte civilizaţia modernă. Rolul lor este acela de a facilita un acces optim la necesităţile vieţii deopotrivă cu un suport mărit pentru interacţiunea socială şi comunitară. Aşadar cum am putea descrie proiectarea unui oraş ideal? Ce formă ar trebui să aibă? Dreptunghiulară? Trapezoidală? Păi, având în vedere că vom fi în mişcare în jurul lucrurilor ar trebui să-l facem cât mai echidistant posibil, cât mai accesibil deci, un cerc. 

Ce ar trebui să conţină oraşul? Păi, în mod natural, avem nevoie de o zonă rezidențială, o zonă industrială, o zonă energetică, o zonă agricolă. Dar noi deasemenea, suntem fiinţe cu aspiraţii, prin cultură, natură, recreere şi educaţie. Aşa că trebuie să includem un minunat parc în aer liber un centru cultural/artistic şi pentru socializare centre de educaţie şi laboratoare de cercetare. Şi, din moment ce lucrăm cu un cerc pare să fie raţional să amplasăm aceste facilităţi în Segmente având la origine o suprafaţă de teren conformă fiecărei destinaţii în parte la un loc cu un acces facil. Foarte bine.

Acum, să trecem la lucruri mult mai specifice: Prima oară va trebui să luăm în considerare nucleul - infrastructura sau intestinele organismului urban. Acestea ar fi distribuţia apei, bunurilor, evacuarea deşeurilor, reţeaua energetică şi canalizarea. Întocmai cum în zilele noastre avem distribuţia apei şi canalizarea în subteran vom extinde acest concept şi pentru sistemul integrat de reciclare şi colectare a deşeurilor. Nu mai avem nevoie de poştaşi sau gunoieri. Aceste servicii sunt încorporate în arhitectura oraşului. Putem chiar folosi automate de tuburi pneumatice şi alte tehnologii similare. 

Câte ceva despre transport. Este necesar să fie strategic integrat şi proiectat pentru a reduce sau chiar înlătura nevoia de automobile independente, ineficiente. Tramvaie electrice, benzi transportoare scări rulante şi trenuri maglev care te pot duce practic oriunde în oraş, chiar şi pe verticală precum şi între oraşe diferite. Şi, bineînţeles, în eventualitatea că este necesar un automobil, acesta este complet automatizat, pentru siguranţă şi integritate. De fapt, această tehnologie de automatizare operează încă de acum. În accidentele de automobil îşi pierd viaţa în jur de 1,2 milioane de oameni anual; alte 50 de milioane sunt grav răniţi. Este absurd şi nu trebuie să se mai întâmple. Maşinile fără şofer laolaltă cu proiectarea inteligentă a oraşelor pot aproape elimina aceste accidente.

Agricultura. Astăzi, din nefericire, utilizând tehnologii industriale ieftine, utilizând pesticide, fertilizatori în exces şi alte metode am reuşit să distrugem cu succes majoritatea terenului arabil pe această planetă ca să nu menţionăm că ne otrăvim intens organismele proprii. De fapt, toxinele chimice industriale şi agricole sunt prezente în aproape oricare fiinţă umană testată, incluzând sugarii. Din fericire, există o alternativă viabilă - culturile în sere hidroponice şi aeroponice care de asemenea reduc necesarul de nutrienţi şi apă cu până la 75% din ceea ce utilizăm acum. Hrana poate fi acum obţinută la scară industrial în sere ermetice verticale. Ar fi o nimica toată înlocuirea producţiei a 50 de acri de teren arabil practic eliminând nevoia de a utiliza pesticidele şi hidrocarburile în general. Acesta este viitorul industriei alimentare. Eficient, curat şi abundent. Aşadar, un sistem aşa de avansat ar fi, cel puţin partial ceea ce este nevoie pentru a reduce dimensiunea centurii agricole şi ar produce tot ce este nevoie pentru întreaga populaţie a oraşului fără a fi nevoie să se importe nimic din altă parte economisind timp, materiale şi energie.

Dacă tot a venit vorba de energie - Centura Energetică va trebui să lucreze într-o abordare sistemică care să extragă energia din medii regenerabile şi abundente cum ar fi eoliană, solară, geotermală şi prin temperatura diferenţială şi dacă prin zonă sunt posibilităţi hidro - energia valurilor sau mareică. Pentru a evita intermitenţele şi a asigura un surplus energetic aceste metode vor fi îmbinate într-un sistem integrat completându-se reciproc la nevoie concomitent cu stocarea energiei în surplus în uriaşe baterii în subsol în aşa fel încât nimic să nu se piardă. Şi nu doar oraşul în sine îşi va produce energia, ci clădirile îşi vor produce independent energia necesară şi vor genera electricitate prin intermediul vopselei fotoelectrice, a traductoarelor de presiune, a efectului termoelectric, şi a altor tehnologii curente dar utilizate insuficient momentan. Dar, fireşte, aceasta ne conduce către întrebarea: Cum va fi posibilă crearea în primul rând a acestor tehnologii şi bunuri?

Asta ne trimite către Producţie: Centura Industrială, dincolo de a conţine spitale şi altele asemenea ar trebui să fie un conglomerat de fabrici. Integrate pretutindeni, ar putea, fireşte, să obţină materiile prime pe calea sistemului de management global al resurselor, despre care am mai vorbit - cu cererea generată de populaţia oraşului însuşi. Dincolo de producţia de utilaje, trebuie să luăm în discuţie un nou, puternic fenomen care doar ce a apărut în istoria recentă a umanităţii dar este pe cale să schimbe totul.

Se numeşte Robotizare sau Automatizarea Muncii.

Deci, dacă vă uitaţi în jur veţi observa că aproape tot ceea ce folosim astăzi este automatizat. Încălţămintea, hainele, consumabilele, automobilul şi multe altele...sunt fabricate de maşini într-un mod robotizat. Putem oare spune că societatea noastră nu a fost influenţată de acest extraordinar avans tehnologic? Bineînţeles că nu! Aceste sisteme vor trasa noile structuri şi noile nevoi vor face ca multe din nevoile actuale să fie depăşite. Deci, va trebui să dezvoltăm şi să utilizăm tehnologia într-un mod  exponenţial. Aşadar, în mod sigur automatizarea va continua. Nu putem opri tehnologiile care au sens.

(Berok Khoshnevis, Inginer de Sisteme Industriale)

Automatizarea muncii prin tehnologie este doar începutul transformărilor sociale majore din istoria umanităţii. De la revoluţia agricolă şi inventarea plugului şi până la revoluţia industrială şi inventarea motorului cu aburi mergând până la era informaţională pe care o traversăm acum ceea ce este esenţial este avansul electronicii şi computerelor, şi graţie avansului metodelor de producţie actuale robotizarea evoluează de la sine. Depășirea metodei tradiţionale de asamblare a subansamblelor într-o configuraţie - duce către o metodă avansată de creare a unui produs printr-un singur proces.

Patologia Socială - Economia de Piață şi Competiţia

Anti Economia

Există o vorbă care spune că modelul pieţei competitive caută să "creeze cele mai bune bunuri posibile la cele mai joase preţuri posibile". Această expresie este în mod esenţial conceptul stimulator care justifică competiţia din piaţă, bazată pe presupunerea că rezultatul este producţia de bunuri de calitate superioară. Dacă ar fi să-mi construiesc o masă de la început, aş construi-o în mod natural din cele mai bune şi durabile materiale posibile, nu-i aşa? Cu intenţia ca ea să dureze cât mai mult posibil. De ce aş vrea să fac ceva de proastă calitate ştiind că va trebui eventual să-l refac şi prin urmare să cheltui mai mult material şi energie? Ei bine, oricât de raţional ar suna în lumea fizică când vine vorba despre piaţa de consum nu numai că este evident iraţional dar nu este nici măcar o opţiune. 

Este imposibil pentru o companie să producă cele mai bune mărfuri dacă vrea să menţină un avantaj competitiv şi să rămână accesibilă pentru consumator. Pur şi simplu orice este creat şi pus la vânzare în economia globală este imediat inferior din momentul în care este produs pentru că este o imposibilitate matematică să creezi cele mai avansate produse în mod ştiinţific, cele mai eficiente şi mai strategic sustenabile produse. Aceasta se întâmplă datorită faptului că sistemul de piaţă necesită acel "cost minimal" sau nevoia de a reduce cheltuielile care există la orice nivel al producţiei. De la costul muncii, până la costul materialelor şi de ambalare şi aşa mai departe. 

Această strategie competitivă, bineînţeles, are rolul de a se asigura că publicul le cumpără produsele decât să le cumpere de la un producător concurent ... care face exact acelaşi lucru acela de a-şi face produsele competitive şi accesibile. 

Această consecinţă imuabilă şi risipitoare a sistemului poate fi numită: Uzură morală intrinsecă. Cu toate astea, aceasta este doar o parte a unei probleme mai mari: Un principiu de guvernare fundamental al pieţelor economice - unul pe care nu îl veţi găsi în niciun manual, apropo - este următorul: "Nici unui produs nu-i poate fi permis să-şi menţină o durată de viaţă mai mare decât ce poate fi suportat astfel încât să continue consumul ciclic." Altfel spus, este esenţial ca lucrurile să se strice, să eşueze şi să expire într-o anumită perioadă de timp.

Asta se defineşte ca: "Uzură morală planificată". 

Uzura morală planificată este temelia strategiei pieţei a fiecărui bun produs care se materializează. În timp ce foarte puţini, bineînţeles, ar recunoaşte sincer o asemenea strategie ceea ce fac de fapt este să o mascheze în fenomenul Uzurii morale intrinsece abia discutat, iar majoritatea ignoră, sau chiar suprimă noi descoperiri în tehnologie care ar putea creea un bun mai sustenabil, mai durabil. Aşadar, de parcă nu ar fi fost destulă risipă, astfel încât sistemul nu poate permite în mod firesc ca cele mai durabile şi eficiente bunuri să fie produse, Uzura Planificată recunoaşte în mod deliberat faptul că, cu cât un lucru funcţionează mai mult cu atât mai greu este să susţină consumul ciclic şi deci sistemul de piaţă în sine. Cu alte cuvinte, durabilitatea produsului este de fapt inversă faţă de creşterea economică şi prin urmare este nevoie de un stimulent direct şi susţinut care să se asigure că durata de viaţă a oricărui produs este scurtă. Şi, de fapt, sistemul nu poate funcţiona altfel. 

O privire asupra depozitelor uriaşe de deşeuri răspândite în lume arată realitatea uzurii. Există acum miliarde de celulare construite cu preţ redus, computere sau alte tehnologii fiecare construite cu materiale preţioase, dificil de extras, cum ar fi aurul, cobaltul, cuprul...care acum se degradează în gropi de gunoi uriaşe de obicei din princina a nimic altceva decât o defecţiune sau uzura unor părţi mici care, într-o societate durabilă ar putea fi reparate sau îmbunătăţite iar durata de viaţă a bunului prelungită. Din păcate, pe cât de eficient poate părea acest lucru în lumea noastră fizică, trăind pe o planetă finită cu resurse finite, acest aspect este explicit ineficient, raportat la piață. 

Într-o singură frază: "Eficienţa, durabilitatea şi conservarea sunt duşmanii sistemului economic". De asemenea, așa cum bunurile fizic trebuie în mod constant produse şi re-produse indiferent de impactul acestora asupra mediului la fel și industria de servicii tebuie să opereze iraţional. Cert este, că nu există nici un beneficiu monetar pentru a rezolva problemele care există actualmente. În final ultimul lucru pe care îl doreşte de fapt o instituţie medicală ar fi vindecarea bolilor precum cancerul, deoarece ar elimina nenumărate locuri de muncă și mii de miliarde în venituri. Şi de vreme ce suntem pe subiect...Crima şi Terorismul în acest sistem sunt bune! Păi, cel puţin din punct de vedere economic...pentru că angajează forţele de poliţie fapt ce generează un preț ridicat pentru securitate ca să nu mai amintim de valoarea închisorilor care sunt proprietăţi private - în vederea obţinerii de profit. 

Dar despre război? Industria de război din America este un uriaş motor al PIB iar una dintre cele mai profitabile industrii - este producţia de arme de distrugere în masă. Jocul favorit al acestei industrii este acela de a arunca lucrurile în aer şi apoi a merge acolo să le reconstruiască, pentru profit. Am văzut acest lucru în contracte de miliarde de dolari făcute pe seama războiului din Irak. Ce trebuie subliniat este că aspectele negative ale societății, devin recompensate în industrie şi orice interes în rezolvarea problemelor sau preocupare pentru mediu şi conservarea acestuia, sunt intrinsec opuse fezabilității economice. Şi de aceea, de fiecare dată când vedeţi PIB-ul crescând într-o ţară sunteţi martori ai creşterii deficitului fie real fie închipuit şi, prin definiţie, deficitul este rădăcina ineficienţei. Realmente, deficitul crescut înseamnă ineficienţă crescută.

Dezechilibrul Sistemului de Valori

Visul american este bazat pe creşterea continuă a consumului. El se bazează pe faptul că majoritatea canalelor de informare media şi în special publicitatea comercială - toate corporaţiile care au nevoie de această creştere infinită - ne-au convins sau ne-au spălat creierul şi cei mai mulţi oameni din America sau din lume cred că trebuie să avem un număr X de posesiuni materiale şi posibilitatea de a achiziţiona infinit mai multe posesiuni materiale, pentru a putea fi fericiţi. Asta este pur şi simplu neadevărat. Prin urmare, de ce continuă oamenii să cumpere în acest mod deşi este în cele din urmă un eco-genocid prin efectele sale sistemice cumulate? Şi aceasta este exact condiţionarea clasică funcţională. Pui pur şi simplu stimulentele de condiţionare în organism şi rezultă comportamentelor dorite. Sau scopurile respectiv obiectivele dorite. Şi sistemul dispune de toate resursele tehnologiei şi se mândresc cu modul în care ei intră în minţile copiilor ceea ce aud este că i-au făcut deja dependenţi de marcă. Veţi vedea apoi, că acesta este modul în care oamenii au ajuns atât de tâmpiți. Au fost învăţaţi să fie tâmpiți. Este o dereglare a sistemului de valori.

Ştiţi, dacă există vreo dovadă a plasticităţii minţii omeneşti, dacă există orice dovadă despre cât de maleabilă este gândirea umană şi cât de uşor pot deveni oamenii condiţionaţi şi manipulaţi, bazându-te pe natura impulsului lor ambiental şi pe ceea ce îl consolidează: lumea reclamei comerciale este dovada. Trebuie să rămâneţi în admiraţie în ce priveşte nivelul de spălare a creierelor la care aceşti roboţi programaţi, cunoscuţi drept "consumatori" rătăcesc prin peisaj doar ca să intre într-un magazin şi să cheltuiască, să spunem, 4000 de dolari pe o poşetă care probabil costă 10 dolari, să fie făcută într-un atelier de peste ocean. Doar pentru ce se presupune că reprezintă în cultură statutul acelei mărci. Ori poate vechile tradiţii commune care întăresc încrederea şi coeziunea în societate - care au fost acum deturnate de valorile materialiste acaparatoare prin care noi schimbăm acum prostii inutile de câteva ori pe an. 

Şi ne putem întreba de ce atât de mulţi au astăzi o dorinţă nestăpânită pentru cumpărături şi achiziţionare atunci când este clar că ei au fost condiţionaţi din copilărie să se aştepte la bunuri materiale ca semn al statutului lor în raport cu prietenii şi familia. Realitatea este că fundamentul oricărei societăţi este sistemul de valori care operează în acea societate şi societatea noastră, aşa cum există ea, poate funcţiona numai pe baza acestor valori iar acest consum ostentativ este necesar pentru ca sistemul de piaţă să existe în continuare. Cu 75 de ani în urmă consumul în America era la jumătate pentru fiecare persoană, raportat la ceea ce avem astăzi. Noua cultură de consum de astăzi a fost fabricată şi impusă datorită nevoii reale de creșterea din ce în ce mai mare consumului. Şi aceasta este explicaţia pentru care, cele mai multe corporaţii astăzi cheltuie mai mulţi bani pe publicitate decât pe procesul efectiv de creare a bunurilor. Îşi concetrează atenţia pe crearea unor false nevoi de satisfăcut.

Şi se întâmplă să reuşească.

"Economiştii"

Ştiţi, economiştii, în realitate, nu sunt deloc economişti. Ei sunt propagandişti ai valorii banilor şi veţi descoperi că toate modelele lor se îndreaptă către schimburi care produc profit de o parte sau de ambele părţi sau oricum dar ei sunt complet deconectaţi de necesităţile reale ale lumii.

“În statul Ohio, un bătrân nu a mai reuşit să-şi plătescă factura la curent - poate sunteţi familiari cu acest caz - iar compania furnizoare de electricitate i-a tăiat curentul şi bătrânul a murit. Motivul pentru care i-au oprit curentul a fost că nu ar mai fi fost profitabil pentru ei să-i furnizeze energia deoarece nu şi-a plătit facturile. Credeţi că asta este drept? - întreabă un tânăr. 

Responsabilitatea efectivă nu cade asupra companiei electrice pentru că i-a oprit curentul ci mai degrabă cade pe vecinii şi prietenii acelui om sau cei asociați cu el care nu au fost destul de caritabili pentru a-l ajuta, fiecare în parte, să-şi plătească factura la curent.” (răspunde economistul Milton Friedman)

Hmmm...Am auzit bine? Chiar a spus cineva că moartea unui om nu a fost cauzată de faptul că nu avea bani ci responsabilitatea pentru asta se datorează...altor oameni? sau, de fapt, lipsei de caritate? Păi atunci, cred că vom avea nevoie de o groază de spoturi de informare şi de cutii ale milei pentru toţi pripăşiţii cârciumilor şi o grămadă de borcane cu murături pentru miliardul de oameni care mor astăzi de foame pe această planetă...din cauza sistemului atât de promovat al lui Milton Friedman. Oriunde avem de-a face cu filosofiile lui Milton Friedman, F.A. Hyack, John Maynard Keynes, Ludwig von Mises, sau a altor nume mari ale economiei de piaţă, baza raţiunilor lor arareori depăşeşte referirea la bani.

Este ca o religie. Analiza consumului, politicile de stabilitate fiscală, deficitul bugetar, cererea agregată...există ca referinte proprii infinite la propriul sistem de raţionalizare, un cerc al discursului unde nevoile umane universale, resursele naturale sau orice formă eficientă de susţinere fizică a vieţii, sunt eliminate din start şi înlocuite cu o singură noţiune prin care omul caută un avantaj faţă de altul sau faţă de banii în sine şi se motivează de propriul autointeres îngust care în mod magic creează o societate echilibrată, sănătoasă şi sustenabilă.

Nu este nici o coordonată a vieții în toate aceste teorii, în toate aceste doctrine. Ce fac ei? Ceea ce au ei de făcut este să urmărească circuitul banilor. Asta este tot, să urmărească circuitul banilor, presupunând ca asta este tot ceea ce are importanţă. Unu: Nu există coordonate vitale...oho...nici un fel de coordonate! Doi: Că toţi agenţii sunt caută să-și auto-maximizeze preferințele. Asta este, ei nu se gândesc la nimeni altcineva decât la ei înşişi şi la ceea ce pot obţine cel mai mult pentru ei înşişi. Aceasta este concepţia dominantă a raţiunii: alegerea care auto-maximizează şi singurul lucru pe care ei sunt interesaţi să-l auto-maximizeze sunt banii sau bunurile de larg consum. 

Ei bine, unde intră relaţiile sociale? Nu intră, decât cu excepţia schimbului pentru auto-maximizare. Unde intră resursele noastre naturale? Nu intră, decât cu excepţia exploatării. Unde intră familia ca fiind capabilă de a supravieţui? Nu intră. Ei trebuie să aibă bani pentru a cumpăra orice produs. Ei bine, nu ar trebui o economie să se ocupe undeva de nevoile umane? Nu aceasta este problema fundamentală? A, "nevoia" nu este nici în lexiconul dumneavoastră. Îl diluaţi în "lucruri dorite"...şi ce este un lucru dorit? Asta înseamnă nevoia de bani pentru dorința de a cumpăra. Ei bine, dacă cererea de bani dictează lucrurie dorite nu are nimic de a face cu nevoile din cauză că probabil o persoană nu are dorință de bani dar are nevoie disperată, să zicem, de aprovizionare cu apă. Ori, poate ca nevoia de bani se referă la un scaun de toaletă din aur. Ei bine, încotro se duce totul? La scaunul de toaletă din aur. Şi voi numiţi asta “economie”? 

Într-adevăr, când cineva crede aşa ceva, trebuie să fie cea mai bizară iluzie din istoria gândirii umane.