Sistemul Economic Monetar - Consecințe și concluzii

Ştiţi, cred că oamenii sunt cel mai adesea dezorientaţi de contrastul dintre succesul material în societatea noastră - nivele de bogăție fără precedent - şi multele eşecuri sociale. Dacă vă uitaţi la statistica privind consumul de droguri sau privind criminalitatea sau sinuciderile printre copii sau a evoluţiei ratei de creştere a bolilor mentale devine clar că ceva merge extrem de rău în societatea noastră. Datele pe care vi le-am prezentat arată pur şi simplu într-un mod intuitiv faptul că oamenii au fost expuşi timp de sute de ani la inegalitate si dezbinare şi degradare socială. Dar, această intuiţie este mai adevărată decât ne-am putea imagina. Sunt efecte sociale şi psihologice foarte profunde datorate inegalităţii. Mai mult decât presupune sentimentul de superioritate sau de inferioritate. 

Acest tip de divizare - şi poate putem merge mai departe până la respect sau lipsă de respect - face ca oamenii să se simtă priviţi de sus, ca şi cum ar fi ultimii oameni. Care este şi motivul, apropo, pentru care violenţa este mai mare în societăţile mai inegale. Declanșatorul pentru violenţă este adesea atunci când oamenii sunt priviţi de sus şi trataţi fără respect. Dacă este un principiu pe care l-aş putea sublinia acesta ar fi cel mai important principiu de la baza prevenirii comportamentului violent acesta ar fi „Egalitatea”. Singurul factor realmente semnificativ care afectează rata violenţei este gradul de egalitate versus gradul de inegalitate în acea societate. 

(James Gilligan, psihiatru)

Deci, ceea ce vedem este un fel de disfuncţie socială generală. Nu este doar unul sau două lucruri care merg rău pe pe măsură ce inegalitatea creşte se pare că totul creşte, fie că vorbim despre infracţionalitate sau sănătate sau bolile mintale sau orice altceva. Unul dintre lucrurile realmente deranjant care poate fi găsit în sistemul de sănătate publică este că nu trebuie niciodată să faci greșeala de a fi sărac. Sau să te naști sărac. Sănătatea ta plăteşte pentru asta printr-o nesfârşită pleiadă de metode: ceva cunoscut drept „gradientul socio-economic al sănătăţii”. Pe măsură ce te deplasezi în jos pe acest grafic, de la cel mai înalt punct de statut social, în termeni socio-economici, cu fiecare pas în jos, sănătatea subiecţilor se înrăutăţeşte prin diversificarea numărului de boli. 

Speranţa de viaţă se prezintă încă şi mai rău. Rata mortalităţii infantile vorbeşte de la sine. Deci o problemă uriaşă a fost, de ce există acest gradient. Un răspuns simplu, evident, este că, 'dacă eşti bolnav cronic, nu vei fi prea productiv aşa că sănătatea creează situaţii socio-economice diferite.' Nici măcar în cea mai mică măsură - la un nivel atât de simplu poţi privi statutul socio-economic al unui copil de 10 ani şi aceasta va prezice ceva despre sănătatea lui câteva decade mai târziu. Aşadar, aceasta este direcția dată de cauzalitate. Următoarea - e „absolut evidentă” săracii nu-şi permit să meargă la doctor...Este accesul la sănătate. Nu are nimic de-a face cu asta pentru că vedeţi acelaşi gradient în ţări cu acces universal la sistemul medical şi medicină socializată. Bine - următoarea "explicaţie simplă": Ah - în general - cu cât eşti mai sărac cu atât este mai posibil să fumezi şi să bei şi toate tipurile de moduri de viaţă riscante. Da, acestea contribuie dar studii aprofundate au demonstrate că aceasta explică poate o treime din variabilitate. 

Deci ce rămâne? Ce rămâne este faptul că ai o groază de probleme cauzate de stresul sărăciei. Deci, cu cât eşti mai sărac, excepţie fiind persoana care este cu un dolar în urma la venit, în spatele lui Bill Gates...cu cât eşti mai sărac în ţara asta în general, cu atât mai rău stai cu sănătatea ta. Acest lucru ne spune ceva foarte important: Legătura dintre sănătate şi sărăcie nu se referă la a fi sărac, este despre a te simţi sărac. Din ce în ce mai mult realizăm că stresul cronic are o influenţă importantă asupra sănătăţii dar cele mai importante surse de stres sunt calitatea relaţiilor sociale, şi dacă este ceva care diminuează calitatea relaţiilor sociale este stratificarea socio-economică a societăţii. 

Ceea ce a arătat ştiinţa acum este că indiferent de bunăstarea materială, stresul de a trăi pur şi simplu într-o societate stratificată conduce la un larg domeniu de probleme publice de sănătate şi cu cât este mai mare inegalitatea, cu atât mai grave devin acestea. Speranţa de viaţă: mai mare în ţările mai egale. Abuz de droguri: mai mic în ţările mai egale. Boli mintale: mai puţine în ţări mai egale. Capital social – însemnând abilitatea oamenilor de a avea încredere unul în celălalt. Din punct de vedere natural, acesta este mai mare în ţările egale. Media Educaţională: mai mare în ţările mai egale. Rata crimelor: mai mică în ţările mai egale. Infracţionalitatea şi rata încarcerării: mai mică în ţările mai egale. Se repetă la nesfârşit: Mortalitatea infantilă - obezitatea - rata natalităţii juvenile: Mai mică în ţări cu venituri egale. Şi probabil cel mai interesant Inovaţia: mai mare în ţările mai egale. Ceea ce pune în discuţie străvechea noţiune cum că o societate competitivă stratificată este întrucâtva mai creativă şi mai inventivă. 

Mai mult, un studiu efectuat în Marea Britanie numit "WhiteHall Study" a confirmat că există o distribuţie socială a bolilor dacă o iei de sus în jos pe scara socio-economică. De exemplu, s-a descoperit că cele mai de jos trepte ale ierarhiei au avut o creştere de 4 ori a mortalităţii cauzate de boli de inimă, comparativ cu treptele de sus. Iar acest model există, indiferent de accesul la asistenţă medicală. Prin urmare - cu cât statutul financiar al unei persoane este mai precar, cu atât mai rea este şi starea acesteia de sănătate. Acest fenomen îşi are rădăcinile în ceea ce am putea numi "Stres Psihosocial" şi este temelia celor mai mari distorsiuni sociale care ne afectează astăzi societatea.

Cauza? Sistemul Monetar de Piaţă.

Fără îndoială: Cel mai mare distrugător al ecologiei...cea mai mare sursă de risipă, de epuizare şi poluare...cel mai mare alimentator de violenţă - războaie, crime, sărăcie, abuz asupra animalelor şi lipsă de umanitate..cel mai mare generator de nevroze sociale şi personale...de boli mintale - depresia, anxietatea...Fără să mai menţionăm de cea mai mare sursă de paralizie socială care ne opreşte de a evolua la noi metodologii pentru sănătate personală, sustenabilitate globală şi progres pe această planetă - nu este vreun guvern sau vreo legislaţie coruptă…nu este vreo corporaţie sau un cartel bancar...sau vreun defect al rasei umane...Şi nici vreun secret ascuns cabalistic, care controlează lumea. 

Este, de fapt Sistemul socio-economic însuşi baza tuturor problemelor.

Tehnologia Viitorului

Asemeni celor mai mulţi ingineri, sunt fascinat de biologie fiindcă este aşa de plină de exemple de capodopere de inginerie. Biologia este - studiul lucrurilor capabile să se reproducă. Deoarece asta este cea mai bună definiţie a vieţii pe care o avem. Repet, ca inginer am fost mereu intrigat de ideea mașinilor care se pot reproduce singure. Rep-Rap este o imprimantă tridimensională ceea ce înseamnă că este o imprimantă care conectată la computer şi care în loc să imprime un model pe foi bideminsionale de hârtie construieşte un obiect real, fizic, tridimensional. Acum, asta nu este o noutate, imprimantele 3-D sunt cunoscute încă de acum 30 de ani. Chestia faină la Rep-Rap este că-şi construieşte singură cele mai multe componente. Aşa că dacă ai una ai putea să faci o alta şi să o dai unui prieten sau poţi deasemenea să fii capabil să produci o mulţime de alte lucruri folositoare. 

(Adrian Bowyer, inginer și inventator)

De la simpla modelare a obiectelor casnice de bază şi până la modelarea unui automobil dintr-o singură piesă printr-o prelucrare 3D cu o astfel de imprimantă, se face pasul către o transformare profundă a practic oricărei arii de producţie. Incluzând şi construcţia locuinţelor.

Contour Crafting este de fapt o astfel de tehnologie de fabricare - aşa numita modelare 3D - când se construiesc direct obiecte 3D plecând de la un model pe calculator. Utilizând metoda Contour Crafting (modelarea conturului) devine posibilă construirea unei case de 1800 metri pătraţi în totalitate de către o maşină, timp de o zi.

Motivul pentru care oamenii sunt interesaţi de automatizarea în construcţii este că aceasta aduce realmente o mulţime de beneficii. De exemplu, construcţiile sunt munci destul de grele şi cu toate că creează locuri de muncă pentru un segment social dar de asemenea prezintă complicaţii şi probleme. De exemplu, munca în construcţii este cea mai periculoasă muncă existentă. Este mult mai periculoasă decât munca în mină sau agricultura. Şi are rata de mortalitate cea mai mare în aproape toate ţările. O altă problemă este risipa. Pentru o casă medie în Statele Unite se produc între 3 şi 7 tone de deşeuri. Aşadar, e o cantitate imensă dacă ne uităm la impactul sectorului de construcţii şi luăm în considerare că 40% din toate materialele existente în lume se folosesc în construcţii. Aşadar, se produce o risipă mare de energie şi resurse şi deasemenea un impact negativ pentru mediu.

(Berok Khoshnevis, Inginer de Sisteme Industriale) 

Construcţia caselor utilizând ciocane şi cuie şi lemn în stadiul actual al tehnologiei de astăzi este realmente absurdă şi trasează calea pentru forţa de muncă a clasei medii în opoziţie cu industrializarea, în Statele Unite. Recent, economistul David Autor de la M.I.T. a făcut un studio care scoate în evidenţă faptul că, clasa mijlocie este pe cale de dispariţie şi va fi înlocuită de automatizare. 

(Roxanne Meadows, Proiectul Venus)

Este simplu, Automatizarea este mult mai productive eficientă şi durabilă faţă de munca umană în aproape oricare sector al economiei actuale. Maşinile nu au nevoie de concediu, pauze, asigurări, pensie şi pot munci 24 de ore pe zi. Potenţialul lor privind acurateţea comparativ cu munca umană este dincolo de orice discuţie.
De reţinut: munca umană repetitivă a devenit depăşită şi nepractică peste tot în lume iar şomajul pe care îl vedem pretutindeni în toată lumea este fundamental datorat acestei evoluţii a eficienţei în tehnologie. 
De ani de zile, analiştii economiei de piaţă ignoră acest fenomen care poate fi numit „Șomaj Tehnologic” deşi realitatea este că noile sectoare de activitate care apar sunt motivate numai de reabsorbţia forţei de muncă disponibilizate. Astăzi, sectorul serviciilor a mai rămas ultimul refugiu şi angajează în prezent peste 80% din forţa de muncă americană cu o similaritate în cele mai multe ţări puternic industrializate. Oricum, şi acest sector începe să simtă ameninţarea datorată automatizării în continuă creştere a chioşcurilor a restaurantelor automatizate şi chiar a magazinelor automatizate. Economiştii de astăzi în sfârşit au început să înţeleagă ceea ce negau cu încăpăţânare în urmă cu câţiva ani: nu numai că şomajul tehnologic este o alternativă exasperantă care împlică forţa de muncă de pretutindeni datorată tendinţelor de globalizare a muncii dar cele mai multe cauze ale recesiunii sunt furnizate de rapiditatea cu care industriile sunt automatizate. 




Şmecheria, care nu duce nicăieri, este că cu cât se automatizează mai repede pentru a economisi bani cu atât mai mulţi oameni sunt disponibilizaţi şi cu atât mai mult scade puterea de cumpărare a acestora. Aceasta înseamnă că, în timp ce o corporaţie poate produce totul mai ieftin din ce în ce mai mulţi oameni vor dispune de bani pentru a cumpăra ceva indiferent de cît de ieftine vor deveni produsele. Ceea ce trebuie subliniat este că jocul „muncii pentru bani” uşor uşor se apropie către sfârşit. De fapt, dacă reflectați un moment asupra profesiilor existente astăzi şi pe care automatizarea le-ar putea desfiinţa chiar de acum, dacă s-ar aplica, 75% din forţa de globală de muncă ar putea fi înlocuită de automatizare începând de mâine.

De aceea, în Economia Bazată pe Resurse nu există un Sistem Monetar.
Nu există bani...pentru că nu este nevoie de ei. Economia Bazată pe Resurse recunoaşte eficienţa automatizării şi acceptă ceea ce oferă aceasta. Nu luptă împotriva ei, cum facem noi astăzi. De ce? Pentru că este iresponsabil să nu acorzi atenţie eficienţei şi durabilităţii. Aceasta ne conduce înapoi către sistemele oraşului. În centru se află Clădirea Centrală care nu doar că adăposteşte facilităţile educaţionale şi de transport - de asemenea adăposteşte ordinatorul care supervizează tehnica oraşului. 
Oraşul este, în sine, o imensă maşină complet automatizată. deţine senzori în toate sectoarele tehnice pentru a urmări progresul arhitectural - al producerii de energie, al producţiei de bunuri, a distribuţiei şi altele asemenea.

Acum, ar trebui ca oamenii să supervizeze aceste operaţii în eventualitatea unei defecţiuni sau ceva similar? Cel mai probabil, da. Dar numărul acestora poate să scadă pe măsură ce timpul trece şi îmbunătăţirile continuă. Oricum, similar cu ceea ce avem astăzi, probabil 3% din populaţia oraşului ar fi necesară pentru aceste activităţi. şi pot să vă asigur: că 




Într-un sistem economic care de fapt este proiectat să aibă grijă de voi şi să vă garanteze siguranţa fără a fi necesară recurgerea la o dictatură privind nevoile de bază...de obicei o activitate care este fie tehnic inutilă sau social inutilă de vreme ce oricum nu există ameninţarea datoriei, pur şi simplu va dispare. 
Vă garantez: oamenii îşi vor oferi în mod voluntar timpul lor şi se vor dedica menţinerii şi îmbunătăţirii sistemului pentru că în realitate astfel vor avea grijă de ei.

Și coroborat cu această problemă a „Iniţiativei” - vine şi presupunerea că dacă nu există o presiune externă pentru ca cineva „să muncească pentru a trăi” oamenii doar vor lenevi, fără să facă nimic şi se vor transforma în grămezi leneşe de grăsime. Asta este un nonsens. 
Sistemul de muncă pe care îl avem astăzi este de fapt generatorul leneviei - nu cel care rezolvă problema asta. Dacă vă gândiţi un pic, când eraţi copii - eraţi plini de viaţă, preocupaţi de lucruri noi, dorind să le înţelegeţi - şi deasemenea să creaţi sau să exploraţi...dar asta s-a întâmplat până în momentul în care sistemul v-a obligat să vă concentraţi atenţia pe cum să faceţi bani, şi încă de la educaţia primară şi până la studiul universitar, preocupările copilăriei s-au tot diminuat.



Te-ai dezvoltat numai ca o creatură care serveşte ca o rotiţă într-un model care oferă fructele sale la cel mult 1% din oameni. Studiile ştiinţifice arată acum că oamenii, în realitate nu sunt motivaţi de răsplata în bani când vine vorba de creativitate şi ingeniozitate. 
Creaţia însăşi este răsplata. Banii, în realitate, par a servi ca motivaţie pentru iniţiativă numai pentru acţiunile repetitive, degradante - un rol pe care numai ce am arătat că care poate fi preluat de maşini. Când vine vorba de inovaţie realitatea este că mintea umană interferează cu motivaţia monetară ca un obstacol distrăgând atenţia şi blocând gândirea creatoare. Asta explică de ce Nicola Tesla, fraţii Wright şi alţi inventatori care au contribuit masiv la ceea ce este lumea actuală niciodată nu au arătat vreun interes pentru motivația plătită.
Banii, de fapt, sunt un fals stimulent şi cauzează de 100 de ori mai multe piedici decât stimulare a contribuţiei.

Victime ale Culturii

Cum spuneam mai devreme, Economia Bazată pe Resurse aplică Metoda ştiinţifică pentru rezolvarea problemelor sociale şi asta nu se limitează la simpla eficientizare tehnologică. Ia de asemenea în considerare componenta umană şi socială şi implicaţiile acestora. 
La ce este bun un sistem social dacă, în cele din urmă, nu produce fericire şi coexistenţă paşnică? Deci, este important să punctăm faptul că, odată cu înlăturarea sistemului monetar şi cu asigurarea tuturor celor necesare vieţii vom vedea o reducere globală a criminalităţii cu până la 95% aproape imediat pentru că nu mai este nimic de furat, ascuns sau şmecherit, ori altele asemenea. 95% din oamenii care sunt în închisori astăzi au ajuns acolo datorită unor infracţiuni de proprietate sau a consumului de droguri iar consumul de droguri este o tulburare - nu o crimă.

Deci, ce se întâmplă cu cei 5%? Cu cei realmente violenţi...adesea identificaţi ca fiind violenți de dragul de a fi violent...sunt ei cumva oameni „răi”?

“Motivul pentru care sincer cred că este o pierdere de timp să intri într-o discuţie despre valorile morale referitoare la cauza pentru care sunt violenţi oamenii este că nu am avansat nici o iotă în înţelegerea privind atât cauzele cât şi mijloacele de a preveni comportamentul violent. Oamenii mă întreabă adesea dacă cred în „iertarea” criminalilor. Eu le răspund că: „Nu, nu cred în iertare, în orice caz, nu mai mult decât în condamnare” Numai dacă noi, ca societate, putem lua aceeaşi atitudine în tratarea violenţei ca o problemă asemănătoare medicine preventive şi a sănătăţii publice mai degrabă decât ca un „rău” moral...Numai când noi vom suferi o schimbare în atitudinea noastră şi a responsabilităţii şi valorilor abia atunci vom reuşi realmente să reducem nivelul violenţei mai degrabă decât să o stimulăm - ceea ce din păcate facem acum".

(James Gilligan - Directorul Centrului pentru Studiul Violentei)

Cu cât cauţi mai mult dreptatea, cu atât vei fi mai rănit pentru că nu există lucrul numit dreptate. Este ceea ce este. Asta este. Cu alte cuvinte, oamenii sunt condiţionaţi să fie rasişti, bigoţi - dacă ei sunt prinţi într-un mediu care promovează asta de ce ai învinui o persoană pentru asta?  Ei sunt victime ale subculturii. Mai mult decât atât, ei trebuie ajutaţi. Ideea este că, trebuie să  reproiectăm mediul care produce comportamentul aberant. Asta este problema. Nu să închizi oamenii în închisoare. De aceea judecătorii, avocaţii - „libertatea de a alege” - asemenea concepte sunt periculoase, pentru că te dezinformează. Acea persoană e ”rea”...sau altă persoană e „criminal în serie”. Criminalii în serie sunt făcuți. La fel cum soldaţii devin criminali în serie cu mitralieră. Ei devin maşini de ucis, dar nimeni nu-i priveşte ca asasini sau criminali pentru că asta este „natural”. Aşa că învinuim oamenii. Noi spunem: „Păi, tipul ăsta a fost nazist - el a torturat evrei”. Nu, el a fost obligat să tortureze evrei.




Odată ce accepţi faptul că oamenii au dreptul de a alege şi că sunt liberi să ia aceste decizii... liberi să facă alegeri înseamnă să nu fie influenţaţi nu mai poţi înţelege asta. Toţi suntem imfluenţaţi în alegerile noastre de către cultura care ne-a format, de către părinţi şi de către valorile noastre dominante. Aşadar, suntem influenţaţi - deci nu avem cum să facem „alegeri libere”. Care este cea mai măreaţă ţară din lume? Răspunsul adevărat: Nu aţi fost peste tot în lume şi nu ştiţi suficient de mult despre diferite culturi ca să răspundeţi la această întrebare. Nu ştiu pe nimeni care să răspundă aşa. Ei spun „e vechea şi minunata S.U.A.! Cea mai măreaţă ţară din lume! Nu e nici o introspecţie... „Ai fost în India” - „Nu”. „Ai fost în Anglia? - Nu”. „Ai fost în Franţa? - Nu.” Păi şi atunci de unde știi? Nu pot răspunde la asta - devin furioşi pe tine. Ei spun, „La dracu! cine naiba te crezi de-mi spui mie cum să gândesc?” Ştiţi... Nu uitaţi: aveţi de-a face cu oameni aberanţi. Ei nu sunt responsabili pentru răspunsuri; ei sunt victime ale culturii ceea ce înseamnă că au fost influenţaţi de cultura lor.

Economia Bazată pe Resurse

Acest model economic a fost prezentat totuşi doar ca o generalizare...Această abordare responsabilă a sistemelor pământului, a managementului Resurselor şi Proceselor proiectate pentru nimic altceva decât grija pentru întreaga umanitate în cel mai eficient şi inteligent mod poate fi definit ca:

„O ECONOMIE BAZATĂ PE RESURSE”

Ideea a prins contur în 1970 prin intermediul inginerului structural Jacque Fresco. El a realizat că societatea se afla pe un curs de coliziune cu ea însăşi şi cu natura - nesustenabile pe fiecare nivel şi dacă lucrurile nu se vor schimba ne vom distruge într-un fel sau altul.

“Există posibilitatea ca toate aceste lucruri de care vorbeşti Jacque...să fie puse în aplicare cu ceea ce ştim astăzi? Sau numai presupui...bazându-te pe ceea ce se ştie astăzi?

- Nu presupun, ci toate aceste lucruri pot fi puse în aplicare cu ceea ce ştim astăzi. Ar putea dura 10 ani pentru a schimba felul în care arată pământul. Pentru a reconstrui lumea ca o a doua Grădină a Edenului. Alegerea depinde numai de voi. Stupiditatea rasei care construieşte arme nucleare...care proliferează armele...care încearcă să rezolve problemele voastre în mod politic alegând între un partid politic sau altul...tot acest sistem politic este fundamental corupt. Lăsaţi-mă să o spun din nou: Comunismul, Socialismul, Fascismul, Democraţii, Liberalii - vor doar să pună stăpânire pe ființele umane. Toate organizaţiile care cred că este posibilă o viaţă mai bună pentru om: nu există problema negrilor, sau problema polonezilor, evreilor sau grecilor, ori a femeilor, toate acestea sunt probleme umane! Nu-mi este teamă de nimeni; Nu lucrez pentru nimeni; nimeni nu mă poate concedia. Nu am şefi. Mi-e teamă să trăiesc în societatea de astăzi. Societatea noastră nu poate fi menținută prin acest tip de incompetenţă. Era minunat - sistemul pieței libere - în urmă cu 35 de ani. Atunci încă mai era util. Acum, dacă nu ne vom schimba modul de gândire, vom pieri”.

(Jacques Fresco în emisiunea "Larry King Show" din 1974)

Ceea ce vedem în filmele horror SF va fi viitorul societății noastre. Modul în care nu se mai poate continua şi politica...sunt părţi ale acestui film horror. Vedeţi dumneavoastră, o mulţime de oameni folosesc azi termenul de „ştiinţa fără suflet” pentru că ştiinţa este analitică, şi ei nici măcar nu ştiu ce înseamnă analitic. 

Ştiinţa înseamnă: aproximări cât mai exacte a modului în care realmente operează natura. Aşadar, să spunem adevărul - este ceea ce este. Un om de ştiinţă nu încercă să se înţeleagă cu oamenii. Oamenii de ştiinţă ne spun numai ceea ce au descoperit. Ei trebuie în permanenţă să se întrebe în privinţa naturii lucrurilor şi dacă câţiva oameni de ştiință vin cu un experiment în care se arată că anumite materiale au anumite proprietăţi alţi oameni de ştiinţă mai apoi trebuie să poată reproduce acel experiment şi să obţină aceleaşi rezultate. Chiar dacă un om de ştiinţă crede că un tip de aripă de avion în conformitate cu calculele matematice poate să suporte o anumită greutate el totuşi pune acea greutate pe aripă pentru a vedea când se rupe şi apoi spune: „ştii calculele mele au fost corecte sau acestea nu sunt corecte”. 

Iubesc acest sistem pentru că este nepărtinitor şi liber de prejudecata că matematica poate rezolva toate problemele. Trebuie să vă supuneţi de asemenea şi matematica la un test. Cred că fiecare sistem care poate fi supus testelor, ar trebui să fie testat. Şi că toate deciziile ar trebui bazate doar pe cercetare.

(Jacques Fresco, Proiectant Industrial și fondatorul Proiectului Venus)

O Economie Bazată pe Resurse nu este altceva decât metoda ştiinţifică aplicată problemelor sociale, un concept aproape inexistent în lumea de azi.

Societatea este o invenţie tehnică. Şi cele mai eficiente metode de optimizare a sistemului de sănătate, a producţiei de bunuri, a distribuţiei, a infrastructurii oraşelor şi altele asemenea se află în raza preocupărilor ştiinţifice şi tehnologice - nu a politicii sau a sistemului economic monetar. Funcţionează în acelaşi mod sistematic în care să spunem, funcţionează un avion şi nu există o cale republicană sau liberală pentru a construi un avion. 

De altminteri, natura însăşi este referinţa fizică pe care o utilizăm să ne demonstrăm ştiinţa şi este un sistem predefinit - care este emergent pe măsură ce începem să-l înţelegem. De fapt, nu există nici un motiv pentru care să crezi în mod subiectiv că ceva este adevărat. Mai degrabă, se prezintă ca o opţiune: poţi învăţa să te aliniezi cu legile naturale şi să te comporţi în conformitate cu ele creând invariabil durabilitate şi armonie sau poţi merge împotriva curentului - fără nici un folos. Nu contează cât de mult crezi tu că poţi să te ridici şi să mergi drept pe zidul de lângă tine de vreme ce legea gravitaţiei nu îţi va permite. Dacă nu mănânci - vei muri. Dacă vei fi atins atunci când ești nou-născut - vei muri. 

Oricât de urât ar suna, natura este un dictator şi fie o ascultăm şi venim în armonie cu ea fie suferim consecinţe nefaste inevitabile. 

Aşadar, o Economie Bazată pe Resurse nu este altceva decât un set predefinit, bazat pe înţelegerea mecanismelor vieţii unde toate deciziile au la bază optimizarea vieţii umane şi a mediului într-un mod sustenabil. Ia în calcul empiricul „Teren al Vieții” în care fiecare fiinţă umană împarte, deorece este necesar, tot ceea ce are, repet, dincolo de filosofia sa politică sau religioasă. Nu este nici un relativism cultural în această abordare. Nu are nici o importanţă opinia. Nevoile umane sunt nevoi umane şi necesităţile vieţii, cum sunt aerul curat, hrana sănătoasă şi apa potabilă deopotrivă cu cultivarea unui mediu pozitiv, stabil, non-violent, este necesară pentru sănătatea noastră fizică şi mentală pentru a se potrivi evoluţiei noastre şi mai mult chiar, supravieţuirii speciei în sine. 

O Economie Bazată pe Resurse ar trebui să aibă drept fundament resursele disponibile. Nu poţi pur şi simplu să aduni o mulţime de oameni pe o insula sau să construieşti un oraş cu 50.000 de oameni fără să ai acces la cele necesare vieţii. Aşa că, atunci când utilizez termenul de „abordare comprehensivă a sistemelor” mă refer la a face mai întâi inventarierea resurselor zonale şi a determina ce poate oferi acel areal - nu doar o abordare arhitecturală - nu doar o decizie de design - ci o decizie bazată pe tot ceea ce este necesar pentru susţinerea vieţii umane. Şi asta este ceea ce înţeleg printr-un mod de gândire integrat. Hrană, Adăpost, Căldură, Dragoste - toate aceste lucruri sunt necesare şi dacă deposedezi oamenii de ele ai un om mai dezumanizat, mai puţin funcţional. 

Aşa cum am subliniat, Economia Bazată pe Resurse se dezvoltă global, abordând sistemele de la extracţie, producţie şi distribuţie care sunt bazate pe un set de mecanisme economice realiste, sau strategii care garantează eficienţa şi durabilitatea în fiecare ramură a economiei. Deci, continuând şirul ideilor privitoare la design-ul local ce urmează în ecuaţia noastră? Unde se vor materializa toate acestea?

În Oraşe. Evoluţia oraşelor este cea care defineşte civilizaţia modernă. Rolul lor este acela de a facilita un acces optim la necesităţile vieţii deopotrivă cu un suport mărit pentru interacţiunea socială şi comunitară. Aşadar cum am putea descrie proiectarea unui oraş ideal? Ce formă ar trebui să aibă? Dreptunghiulară? Trapezoidală? Păi, având în vedere că vom fi în mişcare în jurul lucrurilor ar trebui să-l facem cât mai echidistant posibil, cât mai accesibil deci, un cerc. 

Ce ar trebui să conţină oraşul? Păi, în mod natural, avem nevoie de o zonă rezidențială, o zonă industrială, o zonă energetică, o zonă agricolă. Dar noi deasemenea, suntem fiinţe cu aspiraţii, prin cultură, natură, recreere şi educaţie. Aşa că trebuie să includem un minunat parc în aer liber un centru cultural/artistic şi pentru socializare centre de educaţie şi laboratoare de cercetare. Şi, din moment ce lucrăm cu un cerc pare să fie raţional să amplasăm aceste facilităţi în Segmente având la origine o suprafaţă de teren conformă fiecărei destinaţii în parte la un loc cu un acces facil. Foarte bine.

Acum, să trecem la lucruri mult mai specifice: Prima oară va trebui să luăm în considerare nucleul - infrastructura sau intestinele organismului urban. Acestea ar fi distribuţia apei, bunurilor, evacuarea deşeurilor, reţeaua energetică şi canalizarea. Întocmai cum în zilele noastre avem distribuţia apei şi canalizarea în subteran vom extinde acest concept şi pentru sistemul integrat de reciclare şi colectare a deşeurilor. Nu mai avem nevoie de poştaşi sau gunoieri. Aceste servicii sunt încorporate în arhitectura oraşului. Putem chiar folosi automate de tuburi pneumatice şi alte tehnologii similare. 

Câte ceva despre transport. Este necesar să fie strategic integrat şi proiectat pentru a reduce sau chiar înlătura nevoia de automobile independente, ineficiente. Tramvaie electrice, benzi transportoare scări rulante şi trenuri maglev care te pot duce practic oriunde în oraş, chiar şi pe verticală precum şi între oraşe diferite. Şi, bineînţeles, în eventualitatea că este necesar un automobil, acesta este complet automatizat, pentru siguranţă şi integritate. De fapt, această tehnologie de automatizare operează încă de acum. În accidentele de automobil îşi pierd viaţa în jur de 1,2 milioane de oameni anual; alte 50 de milioane sunt grav răniţi. Este absurd şi nu trebuie să se mai întâmple. Maşinile fără şofer laolaltă cu proiectarea inteligentă a oraşelor pot aproape elimina aceste accidente.

Agricultura. Astăzi, din nefericire, utilizând tehnologii industriale ieftine, utilizând pesticide, fertilizatori în exces şi alte metode am reuşit să distrugem cu succes majoritatea terenului arabil pe această planetă ca să nu menţionăm că ne otrăvim intens organismele proprii. De fapt, toxinele chimice industriale şi agricole sunt prezente în aproape oricare fiinţă umană testată, incluzând sugarii. Din fericire, există o alternativă viabilă - culturile în sere hidroponice şi aeroponice care de asemenea reduc necesarul de nutrienţi şi apă cu până la 75% din ceea ce utilizăm acum. Hrana poate fi acum obţinută la scară industrial în sere ermetice verticale. Ar fi o nimica toată înlocuirea producţiei a 50 de acri de teren arabil practic eliminând nevoia de a utiliza pesticidele şi hidrocarburile în general. Acesta este viitorul industriei alimentare. Eficient, curat şi abundent. Aşadar, un sistem aşa de avansat ar fi, cel puţin partial ceea ce este nevoie pentru a reduce dimensiunea centurii agricole şi ar produce tot ce este nevoie pentru întreaga populaţie a oraşului fără a fi nevoie să se importe nimic din altă parte economisind timp, materiale şi energie.

Dacă tot a venit vorba de energie - Centura Energetică va trebui să lucreze într-o abordare sistemică care să extragă energia din medii regenerabile şi abundente cum ar fi eoliană, solară, geotermală şi prin temperatura diferenţială şi dacă prin zonă sunt posibilităţi hidro - energia valurilor sau mareică. Pentru a evita intermitenţele şi a asigura un surplus energetic aceste metode vor fi îmbinate într-un sistem integrat completându-se reciproc la nevoie concomitent cu stocarea energiei în surplus în uriaşe baterii în subsol în aşa fel încât nimic să nu se piardă. Şi nu doar oraşul în sine îşi va produce energia, ci clădirile îşi vor produce independent energia necesară şi vor genera electricitate prin intermediul vopselei fotoelectrice, a traductoarelor de presiune, a efectului termoelectric, şi a altor tehnologii curente dar utilizate insuficient momentan. Dar, fireşte, aceasta ne conduce către întrebarea: Cum va fi posibilă crearea în primul rând a acestor tehnologii şi bunuri?

Asta ne trimite către Producţie: Centura Industrială, dincolo de a conţine spitale şi altele asemenea ar trebui să fie un conglomerat de fabrici. Integrate pretutindeni, ar putea, fireşte, să obţină materiile prime pe calea sistemului de management global al resurselor, despre care am mai vorbit - cu cererea generată de populaţia oraşului însuşi. Dincolo de producţia de utilaje, trebuie să luăm în discuţie un nou, puternic fenomen care doar ce a apărut în istoria recentă a umanităţii dar este pe cale să schimbe totul.

Se numeşte Robotizare sau Automatizarea Muncii.

Deci, dacă vă uitaţi în jur veţi observa că aproape tot ceea ce folosim astăzi este automatizat. Încălţămintea, hainele, consumabilele, automobilul şi multe altele...sunt fabricate de maşini într-un mod robotizat. Putem oare spune că societatea noastră nu a fost influenţată de acest extraordinar avans tehnologic? Bineînţeles că nu! Aceste sisteme vor trasa noile structuri şi noile nevoi vor face ca multe din nevoile actuale să fie depăşite. Deci, va trebui să dezvoltăm şi să utilizăm tehnologia într-un mod  exponenţial. Aşadar, în mod sigur automatizarea va continua. Nu putem opri tehnologiile care au sens.

(Berok Khoshnevis, Inginer de Sisteme Industriale)

Automatizarea muncii prin tehnologie este doar începutul transformărilor sociale majore din istoria umanităţii. De la revoluţia agricolă şi inventarea plugului şi până la revoluţia industrială şi inventarea motorului cu aburi mergând până la era informaţională pe care o traversăm acum ceea ce este esenţial este avansul electronicii şi computerelor, şi graţie avansului metodelor de producţie actuale robotizarea evoluează de la sine. Depășirea metodei tradiţionale de asamblare a subansamblelor într-o configuraţie - duce către o metodă avansată de creare a unui produs printr-un singur proces.

Patologia Socială - Economia de Piață şi Competiţia

Anti Economia

Există o vorbă care spune că modelul pieţei competitive caută să "creeze cele mai bune bunuri posibile la cele mai joase preţuri posibile". Această expresie este în mod esenţial conceptul stimulator care justifică competiţia din piaţă, bazată pe presupunerea că rezultatul este producţia de bunuri de calitate superioară. Dacă ar fi să-mi construiesc o masă de la început, aş construi-o în mod natural din cele mai bune şi durabile materiale posibile, nu-i aşa? Cu intenţia ca ea să dureze cât mai mult posibil. De ce aş vrea să fac ceva de proastă calitate ştiind că va trebui eventual să-l refac şi prin urmare să cheltui mai mult material şi energie? Ei bine, oricât de raţional ar suna în lumea fizică când vine vorba despre piaţa de consum nu numai că este evident iraţional dar nu este nici măcar o opţiune. 

Este imposibil pentru o companie să producă cele mai bune mărfuri dacă vrea să menţină un avantaj competitiv şi să rămână accesibilă pentru consumator. Pur şi simplu orice este creat şi pus la vânzare în economia globală este imediat inferior din momentul în care este produs pentru că este o imposibilitate matematică să creezi cele mai avansate produse în mod ştiinţific, cele mai eficiente şi mai strategic sustenabile produse. Aceasta se întâmplă datorită faptului că sistemul de piaţă necesită acel "cost minimal" sau nevoia de a reduce cheltuielile care există la orice nivel al producţiei. De la costul muncii, până la costul materialelor şi de ambalare şi aşa mai departe. 

Această strategie competitivă, bineînţeles, are rolul de a se asigura că publicul le cumpără produsele decât să le cumpere de la un producător concurent ... care face exact acelaşi lucru acela de a-şi face produsele competitive şi accesibile. 

Această consecinţă imuabilă şi risipitoare a sistemului poate fi numită: Uzură morală intrinsecă. Cu toate astea, aceasta este doar o parte a unei probleme mai mari: Un principiu de guvernare fundamental al pieţelor economice - unul pe care nu îl veţi găsi în niciun manual, apropo - este următorul: "Nici unui produs nu-i poate fi permis să-şi menţină o durată de viaţă mai mare decât ce poate fi suportat astfel încât să continue consumul ciclic." Altfel spus, este esenţial ca lucrurile să se strice, să eşueze şi să expire într-o anumită perioadă de timp.

Asta se defineşte ca: "Uzură morală planificată". 

Uzura morală planificată este temelia strategiei pieţei a fiecărui bun produs care se materializează. În timp ce foarte puţini, bineînţeles, ar recunoaşte sincer o asemenea strategie ceea ce fac de fapt este să o mascheze în fenomenul Uzurii morale intrinsece abia discutat, iar majoritatea ignoră, sau chiar suprimă noi descoperiri în tehnologie care ar putea creea un bun mai sustenabil, mai durabil. Aşadar, de parcă nu ar fi fost destulă risipă, astfel încât sistemul nu poate permite în mod firesc ca cele mai durabile şi eficiente bunuri să fie produse, Uzura Planificată recunoaşte în mod deliberat faptul că, cu cât un lucru funcţionează mai mult cu atât mai greu este să susţină consumul ciclic şi deci sistemul de piaţă în sine. Cu alte cuvinte, durabilitatea produsului este de fapt inversă faţă de creşterea economică şi prin urmare este nevoie de un stimulent direct şi susţinut care să se asigure că durata de viaţă a oricărui produs este scurtă. Şi, de fapt, sistemul nu poate funcţiona altfel. 

O privire asupra depozitelor uriaşe de deşeuri răspândite în lume arată realitatea uzurii. Există acum miliarde de celulare construite cu preţ redus, computere sau alte tehnologii fiecare construite cu materiale preţioase, dificil de extras, cum ar fi aurul, cobaltul, cuprul...care acum se degradează în gropi de gunoi uriaşe de obicei din princina a nimic altceva decât o defecţiune sau uzura unor părţi mici care, într-o societate durabilă ar putea fi reparate sau îmbunătăţite iar durata de viaţă a bunului prelungită. Din păcate, pe cât de eficient poate părea acest lucru în lumea noastră fizică, trăind pe o planetă finită cu resurse finite, acest aspect este explicit ineficient, raportat la piață. 

Într-o singură frază: "Eficienţa, durabilitatea şi conservarea sunt duşmanii sistemului economic". De asemenea, așa cum bunurile fizic trebuie în mod constant produse şi re-produse indiferent de impactul acestora asupra mediului la fel și industria de servicii tebuie să opereze iraţional. Cert este, că nu există nici un beneficiu monetar pentru a rezolva problemele care există actualmente. În final ultimul lucru pe care îl doreşte de fapt o instituţie medicală ar fi vindecarea bolilor precum cancerul, deoarece ar elimina nenumărate locuri de muncă și mii de miliarde în venituri. Şi de vreme ce suntem pe subiect...Crima şi Terorismul în acest sistem sunt bune! Păi, cel puţin din punct de vedere economic...pentru că angajează forţele de poliţie fapt ce generează un preț ridicat pentru securitate ca să nu mai amintim de valoarea închisorilor care sunt proprietăţi private - în vederea obţinerii de profit. 

Dar despre război? Industria de război din America este un uriaş motor al PIB iar una dintre cele mai profitabile industrii - este producţia de arme de distrugere în masă. Jocul favorit al acestei industrii este acela de a arunca lucrurile în aer şi apoi a merge acolo să le reconstruiască, pentru profit. Am văzut acest lucru în contracte de miliarde de dolari făcute pe seama războiului din Irak. Ce trebuie subliniat este că aspectele negative ale societății, devin recompensate în industrie şi orice interes în rezolvarea problemelor sau preocupare pentru mediu şi conservarea acestuia, sunt intrinsec opuse fezabilității economice. Şi de aceea, de fiecare dată când vedeţi PIB-ul crescând într-o ţară sunteţi martori ai creşterii deficitului fie real fie închipuit şi, prin definiţie, deficitul este rădăcina ineficienţei. Realmente, deficitul crescut înseamnă ineficienţă crescută.

Dezechilibrul Sistemului de Valori

Visul american este bazat pe creşterea continuă a consumului. El se bazează pe faptul că majoritatea canalelor de informare media şi în special publicitatea comercială - toate corporaţiile care au nevoie de această creştere infinită - ne-au convins sau ne-au spălat creierul şi cei mai mulţi oameni din America sau din lume cred că trebuie să avem un număr X de posesiuni materiale şi posibilitatea de a achiziţiona infinit mai multe posesiuni materiale, pentru a putea fi fericiţi. Asta este pur şi simplu neadevărat. Prin urmare, de ce continuă oamenii să cumpere în acest mod deşi este în cele din urmă un eco-genocid prin efectele sale sistemice cumulate? Şi aceasta este exact condiţionarea clasică funcţională. Pui pur şi simplu stimulentele de condiţionare în organism şi rezultă comportamentelor dorite. Sau scopurile respectiv obiectivele dorite. Şi sistemul dispune de toate resursele tehnologiei şi se mândresc cu modul în care ei intră în minţile copiilor ceea ce aud este că i-au făcut deja dependenţi de marcă. Veţi vedea apoi, că acesta este modul în care oamenii au ajuns atât de tâmpiți. Au fost învăţaţi să fie tâmpiți. Este o dereglare a sistemului de valori.

Ştiţi, dacă există vreo dovadă a plasticităţii minţii omeneşti, dacă există orice dovadă despre cât de maleabilă este gândirea umană şi cât de uşor pot deveni oamenii condiţionaţi şi manipulaţi, bazându-te pe natura impulsului lor ambiental şi pe ceea ce îl consolidează: lumea reclamei comerciale este dovada. Trebuie să rămâneţi în admiraţie în ce priveşte nivelul de spălare a creierelor la care aceşti roboţi programaţi, cunoscuţi drept "consumatori" rătăcesc prin peisaj doar ca să intre într-un magazin şi să cheltuiască, să spunem, 4000 de dolari pe o poşetă care probabil costă 10 dolari, să fie făcută într-un atelier de peste ocean. Doar pentru ce se presupune că reprezintă în cultură statutul acelei mărci. Ori poate vechile tradiţii commune care întăresc încrederea şi coeziunea în societate - care au fost acum deturnate de valorile materialiste acaparatoare prin care noi schimbăm acum prostii inutile de câteva ori pe an. 

Şi ne putem întreba de ce atât de mulţi au astăzi o dorinţă nestăpânită pentru cumpărături şi achiziţionare atunci când este clar că ei au fost condiţionaţi din copilărie să se aştepte la bunuri materiale ca semn al statutului lor în raport cu prietenii şi familia. Realitatea este că fundamentul oricărei societăţi este sistemul de valori care operează în acea societate şi societatea noastră, aşa cum există ea, poate funcţiona numai pe baza acestor valori iar acest consum ostentativ este necesar pentru ca sistemul de piaţă să existe în continuare. Cu 75 de ani în urmă consumul în America era la jumătate pentru fiecare persoană, raportat la ceea ce avem astăzi. Noua cultură de consum de astăzi a fost fabricată şi impusă datorită nevoii reale de creșterea din ce în ce mai mare consumului. Şi aceasta este explicaţia pentru care, cele mai multe corporaţii astăzi cheltuie mai mulţi bani pe publicitate decât pe procesul efectiv de creare a bunurilor. Îşi concetrează atenţia pe crearea unor false nevoi de satisfăcut.

Şi se întâmplă să reuşească.

"Economiştii"

Ştiţi, economiştii, în realitate, nu sunt deloc economişti. Ei sunt propagandişti ai valorii banilor şi veţi descoperi că toate modelele lor se îndreaptă către schimburi care produc profit de o parte sau de ambele părţi sau oricum dar ei sunt complet deconectaţi de necesităţile reale ale lumii.

“În statul Ohio, un bătrân nu a mai reuşit să-şi plătescă factura la curent - poate sunteţi familiari cu acest caz - iar compania furnizoare de electricitate i-a tăiat curentul şi bătrânul a murit. Motivul pentru care i-au oprit curentul a fost că nu ar mai fi fost profitabil pentru ei să-i furnizeze energia deoarece nu şi-a plătit facturile. Credeţi că asta este drept? - întreabă un tânăr. 

Responsabilitatea efectivă nu cade asupra companiei electrice pentru că i-a oprit curentul ci mai degrabă cade pe vecinii şi prietenii acelui om sau cei asociați cu el care nu au fost destul de caritabili pentru a-l ajuta, fiecare în parte, să-şi plătească factura la curent.” (răspunde economistul Milton Friedman)

Hmmm...Am auzit bine? Chiar a spus cineva că moartea unui om nu a fost cauzată de faptul că nu avea bani ci responsabilitatea pentru asta se datorează...altor oameni? sau, de fapt, lipsei de caritate? Păi atunci, cred că vom avea nevoie de o groază de spoturi de informare şi de cutii ale milei pentru toţi pripăşiţii cârciumilor şi o grămadă de borcane cu murături pentru miliardul de oameni care mor astăzi de foame pe această planetă...din cauza sistemului atât de promovat al lui Milton Friedman. Oriunde avem de-a face cu filosofiile lui Milton Friedman, F.A. Hyack, John Maynard Keynes, Ludwig von Mises, sau a altor nume mari ale economiei de piaţă, baza raţiunilor lor arareori depăşeşte referirea la bani.

Este ca o religie. Analiza consumului, politicile de stabilitate fiscală, deficitul bugetar, cererea agregată...există ca referinte proprii infinite la propriul sistem de raţionalizare, un cerc al discursului unde nevoile umane universale, resursele naturale sau orice formă eficientă de susţinere fizică a vieţii, sunt eliminate din start şi înlocuite cu o singură noţiune prin care omul caută un avantaj faţă de altul sau faţă de banii în sine şi se motivează de propriul autointeres îngust care în mod magic creează o societate echilibrată, sănătoasă şi sustenabilă.

Nu este nici o coordonată a vieții în toate aceste teorii, în toate aceste doctrine. Ce fac ei? Ceea ce au ei de făcut este să urmărească circuitul banilor. Asta este tot, să urmărească circuitul banilor, presupunând ca asta este tot ceea ce are importanţă. Unu: Nu există coordonate vitale...oho...nici un fel de coordonate! Doi: Că toţi agenţii sunt caută să-și auto-maximizeze preferințele. Asta este, ei nu se gândesc la nimeni altcineva decât la ei înşişi şi la ceea ce pot obţine cel mai mult pentru ei înşişi. Aceasta este concepţia dominantă a raţiunii: alegerea care auto-maximizează şi singurul lucru pe care ei sunt interesaţi să-l auto-maximizeze sunt banii sau bunurile de larg consum. 

Ei bine, unde intră relaţiile sociale? Nu intră, decât cu excepţia schimbului pentru auto-maximizare. Unde intră resursele noastre naturale? Nu intră, decât cu excepţia exploatării. Unde intră familia ca fiind capabilă de a supravieţui? Nu intră. Ei trebuie să aibă bani pentru a cumpăra orice produs. Ei bine, nu ar trebui o economie să se ocupe undeva de nevoile umane? Nu aceasta este problema fundamentală? A, "nevoia" nu este nici în lexiconul dumneavoastră. Îl diluaţi în "lucruri dorite"...şi ce este un lucru dorit? Asta înseamnă nevoia de bani pentru dorința de a cumpăra. Ei bine, dacă cererea de bani dictează lucrurie dorite nu are nimic de a face cu nevoile din cauză că probabil o persoană nu are dorință de bani dar are nevoie disperată, să zicem, de aprovizionare cu apă. Ori, poate ca nevoia de bani se referă la un scaun de toaletă din aur. Ei bine, încotro se duce totul? La scaunul de toaletă din aur. Şi voi numiţi asta “economie”? 

Într-adevăr, când cineva crede aşa ceva, trebuie să fie cea mai bizară iluzie din istoria gândirii umane.

Natura Umana - Dependenta, Copilaria si Mediul [Partea a doua]

Iată un bun exemplu al modului în care genele nu sunt "cauza tuturor relelor". Un procedeu tehnic imaginar prin care puteţi extrage o anumită genă dintr-un şoarece iar acel şoarece şi descendenţii săi nu vor mai avea acea genă. Aţi "suprimat" acea genă. Prin urmare, există o genă care codifică pentru o proteină ceva ce are cumva de a face cu învăţarea şi memoria şi prin această demonstraţie imaginară - aţi "suprimat" acea genă şi aveţi acum un şoarece care nu mai învaţă la fel de bine. Ah! Un fundament genetic pentru inteligenţă!" Ceea ce a fost mult mai puţin remarcat în acest studiu de referinţă ce a fost popularizat prin mass-media în stânga şi în dreapta a fost faptul că acei şoareci alteraţi genetic, luaţi şi crescuţi într-un mediu stimulativ mult mai bogat decât şoarecii voştri normali dintr-o cuşcă de laborator, şi-au depăşit complet handicapul. Prin urmare, atunci când se spune dintr-un punct de vedere modern că "acest comportament este determinat genetic" în măsura în care acest mod de exprimare poate fi valabil, ceea ce spuneţi este că: există o contribuţie genetică la modul în care acest organism răspunde la mediu; genele pot influenţa gradul de pregătire cu care un organism va trata o anumită provocare a mediului. Ştiţi, nu aceasta este versiunea pe care majoritatea oamenilor o au în minte iar dacă mergem înainte cu vechea versiune a "moştenirii ereditare" şi nu ajungem chiar atât de departe de istoria eugeniei şi altele asemănătoare. Este o concepţie greşită, larg răspândită şi este una potenţial destul de periculoasă. Un motiv privind explicaţia biologică pentru violenţă...şi un motiv că această ipoteză este potenţial periculoasă, nu e numai falsă dar poate face şi rău...este că ai putea spune foarte uşor: "ei bine, nu mai putem face nimic" pentru a schimba predispoziţia oamenilor de a deveni violenţi; tot ce putem face este să-i pedepsim, să-i închidem sau să-i executăm, în schimb nu ne preocupăm cu schimbarea mediului social sau de premizele sociale care pot face ca oamenii să devină violenţi pentru că acest lucru "este irelevant". Argumentul genetic ne acordă luxul ignorării factorilor istorici şi sociali, din trecut şi viitor şi, în cuvintele lui Louis Menand care a scris în New Yorker Cu mare abilitate, a spus: "totul se află în gene... o explicaţie pentru cum stau lucrurile, care nu pune în pericol felul în care sunt. De ce s-ar simţi cineva nefericit sau ar avea un comportament antisocial când acea persoană trăieşte într-una dintre cele mai libere şi mai prospere naţiuni de pe pământ. Nu poate fi sistemul. „Trebuie să fie o greşeală prin gene pe undeva". Ceea ce e un mod bun de abordare. Aşadar, argumentul genetic este nepăsarea care ne dă dreptul să ignorăm factorii sociali, economici şi politici care de fapt stau la baza multor probleme comportamentale.

Studiu de caz: Dependenţa

Dependenţa este de obicei considerată a fi o problema legată de droguri dar, dacă o privim în linii mari, aş defini dependenţa ca pe orice comportament care este asociat cu lăcomia, cu o uşurare temporară şi cu consecinţe negative pe termen lung, împreună cu un control insuficient asupra acesteia, astfel încât acea persoană îşi doreşte să renunţe sau promite să o facă dar nu poate şi când veţi înţelege asta, veţi vedea că există mult mai multe dependenţe decât pur şi simplu cele legate de droguri. Există dependenţa de muncă; dependenţa de cumpărături; de internet, de jocuri video...Există dependenţa de putere. Oamenii care au puterea, dar vor mai mult şi mai mult; nimic nu le este de ajuns vreodată. Achiziţiile. Corporaţiile care TREBUIE să acumuleze din ce în ce mai mult. Dependenţa de petrol sau cel puţin de bogăţia şi de produsele care ne sunt accesibile datorită petrolului. Uitaţi-vă la consecinţele negative asupra mediului. Noi distrugem însuşi pământul pe care locuim, de dragul acestei dependenţe. Acum, aceste dependenţe sunt mult mai devastatoare în consecinţele sociale pe care le au, decât obiceiul de a consuma cocaină sau heroină al pacienţilor mei din cartierul de Est. Totuşi, sunt răsplătiţi şi consideraţi persoane respectabile. Directorul companiei de tutun care obţine un profit mai mare va primi o recompensă pe măsură. El nu va suporta nici o consecinţă negativă legală sau de altă natură. De fapt el este un respectat membru în staff-ul de conducere al mai multor corporaţii. Dar bolile asociate fumatului omoară 5 milioane şi jumătate de oameni în lume în fiecare an. În Statele Unite fumatul ucide 400 000 de oameni pe an; şi aceşti oameni sunt dependenţi de ce? De profit. La un asemenea grad de dependenţă au ajuns încât sunt în faza de negare referitor la impactul activităţii lor, negare care este tipică persoanelor dependente. Iar aceasta este una respectabilă. Este respectabil să fii dependent de profit, indiferent de cost. Deci ceea ce este acceptabil şi ce este respectabil este un fenomen arbitrar extrem în societatea noastră şi se pare că cu cât răul este mai mare cu atît mai respectabilă este dependenţa.

Mitul

Există un mit general, că drogurile în sine produc dependenţa. De fapt, războiul privind drogurile se întemeiază pe ideea că dacă interzici sursa drogurilor poţi astfel trata dependenţa. Acum, dacă înţelegem dependenţa într-un sens mai larg vedem că nimic în sine nu dă dependenţă. Nici o substanţă, nici un drog nu este de la sine creator de dependenţă şi nici un comportament nu este de la sine creator de dependenţă. Multe persoane pot merge la cumpărături fără să devină dependente de asta. Nu oricine devine dependent de mâncare, Nu toţi cei care beau un pahar de vin devin alcoolici. Deci problema principală este ce anume face oamenii predispuşi, deoarece este o combinaţie între un individ predispus şi substanţa potenţial creatoare de dependenţă sau comportamentul care face să înflorească din plin dependenţa. Pe scurt, nu drogul crează dependenţa, ci predispoziţia individului de a deveni dependent de o substanţă sau de un comportament.

Mediul

Dacă vrem să înţelegem ce anume îi face pe unii predispuşi trebuie să ne uităm la experienţa de viaţă. Vechea idee, care chiar dacă e veche este încă susţinută în linii mari, cum că dependenţa este cauzată genetic este pur si simplu nesusţinută ştiinţific. Cauza de fapt este că anumite experienţe de viaţă fac oamenii să devină predispuşi. Experienţele vieţii nu formează doar personalitatea şi nevoile psihologice ale persoanei, ci şi gândirea în anumite moduri. Iar acest proces începe în uter.

Prenatalitatea

S-a arătat, de exemplu că dacă mamele sunt supuse unor factori de stres în timpul sarcinii copiii lor au mai multe şanse să dezvolte trăsături care să-i predispună la vicii şi asta pentru că dezvoltarea este modelată de către mediul social şi psihologic în care se formează. Aşadar, biologia umană este foarte mult influenţată şi programată de către experienţele de viaţă care încep încă din uter. Mediul tău înconjurător nu începe de la naştere. Mediul începe de îndată ce ai un nucleu, de îndată ce eşti un fetus, eşti supus oricărei influenţe informaţionale care vine prin intermediul sistemului circulator al mamei, al hormonilor, al nivelului de nutrienţi...Un exemplu de referinţă a acestui fapt - este ceea ce s-a numit Iarna Foametei Olandeze. În 1944, naziştii ocupaseră Olanda şi pentru varii motive au decis să ia toată hrana disponibilă şi să o trimită în Germania; timp de trei luni toată lumea era înfometată iar zeci de mii de oameni au murit de foame. Ceea ce este cunoscut ca efectul Iernii Foametei Olandeze se manifestă aşa: dacă erai un fetus în al doilea sau al treilea trimestru de sarcină, în timpul foametei, corpul tău a ”învăţat” ceva unic în acel timp. După cum s-a dovedit, în al doilea şi al treilea trimestru corpul tău încearcă să înveţe ceva despre mediul înconjurător cum ar fi: Cât de amenintător este mediul de afară? Cât de abundent este? Cât de mulţi nutrienţi voi primi prin internediul sistemului circulator al mamei? Fiind un fetus care a suferit de foame în această perioadă, corpul tău va fi programat ca întotdeauna să fie foarte, foarte zgârcit cu zahărul şi grăsimile şi ceea ce va face va fi să înmagazineze fiecare picătură din acestea. Fiind un fetus care a suferit de Iarna Foametei Olandeze, după o jumătate de secol mai târziu când totul se găsea din abundență, aveai o mare probabilitate de a suferi de o presiune arterială mare, obezitate sau sindrom metabolic. Acesta este unul din modurile în care mediul intervine într-un mod foarte neaşteptat. Poţi stresa animalele în laborator când sunt gestante şi progeniturile lor vor fi mult mai predispuse să consume cocaină şi alcool când vor deveni adulţi. Puteţi stresa mamele, de exemplu într-un studiu britanic femeile care au fost agresate în timpul sarcinii vor avea nivele mai ridicate de cortizol, hormonul stresului, în placenta lor la naştere, iar copiii lor vor fi mult mai susceptibili la situaţii ce îi predispun la dependenţe, la vârste cuprinse între 7 şi 8 ani. Astfel, stresul pregăteşte încă din uter arma pentru tot felul de probleme de sănătate mintală. Un studiu israelian efectuat pe copii născuţi de mame care erau gravide înainte de declanşarea războiului din 1967...Acele femei erau desigur extrem de stresate şi urmaşii lor au o incidenţă mai ridicată a schizofreniei decât media. Aşadar, există o mulţime de dovezi acum că efectele prenatale au un impact enorm asupra dezvoltării fiinţei umane.

Copilăria [ | ]

Principiul de bază în ce priveşte dezvoltarea fiinţei umane şi în special dezvoltarea creierului uman este acela că aceasta intervine de obicei sub impactul mediului şi de cele mai multe ori după naştere. Acum, dacă ne comparăm cu un cal care poate alerga din prima zi de viaţă vedem că suntem complet nedezvoltaţi. Nu ne putem mobiliza deplin echilibrul coordonării neurologice, forţa musculară, acuitatea vizuală, până la vârsta de un an şi jumătate, doi ani. Aceasta se întâmplă deoarece dezvoltarea creierului la cal se produce în siguranţă în uter în timp ce la fiinţa umană trebuie să se producă după naştere şi are de a face cu o logică evolutivă simplă după care capul creşte mai mare, ceea ce ne transformă în fiinţe umane dezvoltarea lobului frontal fiind de fapt ceea ce defineşte specia umană. În acelaşi timp, mergem în două picioare, astfel încât pelvisul nostru se îngustează pentru a permite acest lucru. Aşadar acum avem un pelvis mai îngust, un cap mai mare bingo: trebuie să ne fii născut prematur. Şi asta înseamnă că dezvoltarea creierului, care la animale se produce în uter, la noi are loc după naştere şi în mare măsură sub impactul mediului. Conceptul Darwinismului neural înseamnă simplu, că circuitele care vor primi un semnal corespunzător de la mediu se vor dezvolta optim, iar cele care nu, ori nu se vor dezvolta optim, ori probabil, deloc. Dacă iei un copil cu o vedere foarte bună la naştere şi îl laşi într-o cameră întunecată vreme de 5 ani va deveni orb pentru tot restul vieţii, deoarce circuitele vederii au nevoie de unde de lumină pentru a se dezvolta iar fără acestea, chiar şi circuitele rudimentare, prezente la naştere se vor atrofia şi vor muri, iar altele noi nu se vor mai dezvolta.

Memoria

Există un mod semnificativ în care experienţele primilor ani de viaţă influenţează comportamentul adultului chiar şi experienţele foarte timpurii de care nu-ţi mai aminteşti. S-a descoperit că există două tipuri de memorie: cea explicită, pe care ţi-o poţi aminti, când poţi să îţi aminteşti faptele, detaliile, episoadele, circumstanţele. Dar structura din creier numită hipotalamus care codează amintirile nici măcar nu începe să se dezvolte pe deplin până la un an şi jumătate şi nu e pe deplin dezvoltată până mult mai târziu. De aceea cu greu, poţi avea amintiri de dinainte de a împlini 18 luni. Dar mai există şi un alt tip de memorie, numită memorie implicită care e de fapt o memorie emoţională în care impactul emoţional şi interpretarea făcută de copil a experienţelor emoţionale, este impregnată în creier în forma unor circuite neuronale gata să reacţioneze, fără nişte amintiri specifice. Aşa că, pentru a vă da un exemplu clar, cei care au fost adoptaţi, trăiesc mereu sentimentul de respingere. Nu-şi pot aminti adopţia. Nu-şi pot aminti separarea de mama naturală pentru că nu e nimic acolo care să-i ajute să-şi amintească. Însă memoria emoţională a separării şi respingerii este adânc întipărită în creierele lor. Aşadar, aceștia sunt mult mai predispuşi decât alţi oameni, să experimenteze un sentiment de respingere şi tulburări emoţionale, atunci când se simt respinşi. Acest sentiment nu este unic pentru cei adoptaţi, dar este foarte pronunţat în cazul lor din cauza memoriei implicite. Persoanele dependente, având în vedere toată literatura de specialitate şi din experienţa mea, cei mai mari dependenţi au fost cu toţii abuzaţi în mod semnificativ în copilărie sau au suferit pierderi emoţionale. Memoria lor emoţională sau implicită este cea a unei lumi nesigure şi neajutorate; protectorii lor în care nu puteau avea încredere şi relaţiile interumane care nu erau destul de sigure ca să lase loc vulnerabilităţii și să dea naștere unor răspunsuri, tind să-i ţină departe de relaţii intime adevărate; încep să nu mai aibă încredere în cei care îi îngrijesc, doctori şi alţi oameni care încearcă să-i ajute şi în general văd lumea ca pe un loc nesigur...iar acest lucru este strict o funcţie a memoriei implicite care uneori are ca şi cauză incidente pe care nici măcar nu şi le mai amintesc.

Atingerea

Copiii născuţi prematur sau care au stat în incubatoare şi în tot felul de dispozitive şi maşinării, vreme de săptămâni sau luni, este cunoscut faptul, că dacă aceşti copii sunt atinşi şi mângâiaţi pe spate pentru doar 10 minute pe zi, acest lucru ajută la dezvoltarea creierului. Aşadar, atingerea umană este esenţială pentru dezvoltare şi, de fapt, copiii care nu au fost niciodată ţinuţi în braţe, mor. Atât de fundamentală este atingerea pentru fiinţa umană. În societatea noastră există o regretabilă tendinţă de a spune părinţilor să nu-şi ia în braţe copiii, nici să-i ţină pe cei care plâng, de frică să nu-i răsfeţe sau pentru a-i încuraja să doarmă noaptea nu-i ţii în braţe...ceea ce este opusul a ceea ce are nevoie copilul iar aceştia adorm la loc pentru că se lasă păgubaşi iar creieraşul lor încetează să mai lupte, ca un mod de a se apăra împotriva vulnerabilităţii de a fi abandonaţi de către părinţi însă memoria lor implicită va fi cea a unei lumi care nu dă 2 bani pe ei.

Copilăria [ || ]

Multe dintre aceste diferenţe sunt structurate foarte devreme în viaţă. Într-un fel, experienţa adversităţii părinţilor, a cât de dură sau uşoară este viaţa este transmisă copiilor fie prin depresia maternală sau a faptului că părinţii sunt nervoşi cu copiii lor, din cauză c-au avut o zi proastă sau pentru că la sfârşitul zilei sunt prea obosiţi...iar efectele sunt foarte puternice asupra dezvoltării ulterioare a copiilor, lucru despre care ştim acum mai multe însă această sensibilitate timpurie nu este doar o greşeală evolutivă. Există la multe specii diferite. Chiar şi în cazul răsadurilor există un proces de adaptare timpuriu la tipul de mediu în care cresc, dar pentru oameni, adaptarea stă în calitatea relaţiilor sociale, şi astfel, de timpuriu în viaţă cât de protejat eşti, câte conflicte, câtă atenţie primeşti sunt semne ale tipului de univers în care vei putea creşte. Dacă vei creşte într-o lume în care trebuie să te lupţi pentru a obţine orice; să-ţi aperi spatele, să te aperi, să nu ai încredere în nimeni...sau creşti într-o societate în care depinzi de reciprocitate, mutualitate, cooperare, în care empatia este importantă în care securitatea depinde de bunele relații cu alții...iar pentru asta este necesară o dezvoltare cognitivă şi emoţională, foarte diferită şi despre asta este vorba în cazul sensibilităţii timpurii iar a creşte un copil este aproape inconştient, un sistem de a transmite această experienţă copiilor...a tipului de lume în care există.

D.W. Winnicott, marele psihiatru britanic în psihiatrie juvenilă, spunea că în mod fundamental, două lucruri pot merge prost în copilărie. Unul este când se întâmplă ceva ce nu trebuia să se întâmple iar celălalt este când nu se întâmplă ceva ce trebuia să se întâmple. În prima categorie, sunt experienţele dramatice, abusive şi de abandon, la care au fost supuşi pacienţii din ghetoul Eastside şi alţii. Acestea sunt din cauza lucrurilor care nu trebuiau să se întâmple dar s-au întâmplat. Dar apoi mai e vorba şi de atitudinea degajată şi atenţia părintelui, de care are nevoie orice copil dar pe care foarte adesea nu o primeşte. Ei nu sunt abuzaţi. Ei nu sunt neglijaţi şi nu sunt traumatizaţi dar ceea ce ar trebui să se întâmple, prezenţa emoţională a părinţilor care îl cresc nu le este disponibilă din cauza stresului provocat de societate şi de mediul parental. Psihologul Allan Schore numeşte asta „Abandonul Proximal” în care părintele este prezent fizic dar emoţional lipseşte cu desăvârşire.

"Mi-am petrecut...aproape 40 de ani din viaţă lucrând cu cei mai violenţi oameni pe care-i poate produce societatea noastră: criminali, violatori şi aşa mai departe. În încercarea de a înţelege cauzele acestor violenţe, am descoperit că cei mai violenţi dintre criminalii din închisorile noastre au fost ei înşişi victime ale unui grad de abuz în copilărie care a fost departe de ceea ce mi-aş putea imagina referitor la termenul de abuz asupra copiilor. Habar n-am avut de profunzimea depravării la care sunt supuşi adesea copiii în societatea noastră. Cei mai violenţi oameni pe care i-am văzut eu erau ei înşişi supravieţuitori ale încercărilor de a-i ucide ai propriilor lor părinţi sau al altor oameni din mediul lor social sau erau  supravieţuitorii unor rude care au fost ucise de către alţi oameni. "

(James Gilligan - Directorul Centrului pentru studiul violentei)

Buddha argumenta că orice lucru depinde de toate celelalte. El spune: "unul conţine mulţimea şi mulţimea conţine unul". De aceea nu puteţi înţelege ceva care este izolat de mediul său. Evident, frunza conţine soarele, cerul şi pământul. Acest lucru s-a dovedit a fi adevărat, desigur tot timpul şi în special când vine vorba de evoluţia umană. Termenul ştiinţific modern pentru aceasta este natura "bio-psiho-socială" a dezvoltării umane care spune că biologia fiinţelor umane depinde într-o foarte mare măsură de interacţiunea lor cu mediul social şi psihologic. Concret, psihiatrul şi cercetătorul Daniel Siegel de la Universitatea din California, Los Angeles, UCLA, a inventat expresia "Neurobiologie Interpersonală" care vrea să spună că modul în care sistemul nostru funcţionează depinde foarte mult de relaţiile noastre interumane. În primul rând de părinţii care ne-au purtat de grijă, în al doilea rând de alte personalităţi de care ne-am ataşat de-a lungul vieţii noastre şi în al treilea rând, de întreaga noastră cultură. Astfel că nu puteţi separa funcţionarea neurologică a fiinţei umane de mediul în care el sau ea a crescut şi în care continuă să existe iar acest lucru este adevărat de-a lungul întregului ciclu de viaţă. Este adevărat îndeosebi când sunteţi dependenţi şi lipsiţi de putere, atunci când creierul vostru se dezvoltă, dar este adevărat şi la maturitate şi chiar la sfârşitul vieţii.

Cultura

Fiinţele umane au trăit în aproape orice tip de societate. De la cele mai egalitare... societăţi de vânători şi culegători ce par să fi fost extrem de egalitare de exemplu, bazate pe împărţirea hranei, schimbul de daruri...Grupuri mici de oameni trăind preponderent din căutarea hranei dar şi puţin din vânat preponderent printre oameni pe care cel puţin i-aţi cunoscut o viaţă întreagă dacă nu eraţi înconjuraţi de rude de gradul trei sau mai apropiate, într-o lume în care exista o foarte mare fluiditate între diferitele grupuri; într-o lume în care nu existau multe lucruri, în termeni de cultură materială...acesta este modul în care oamenii au petrecut cea mai mare parte a istoriei lor hominide. Nu e surprinzător că asta contribuie la o lume total diferită. Unul dintre lucrurile obţinute ca rezultat este că e mult mai puţină violenţă. Violenţa grupurilor organizate nu este ceva ce a apărut în acea perioadă în istoria umanităţii, iar aceasta este destul de clar, Aşadar unde am greşit? Violenţa nu este universală. Nu este ceva distribuit simetric la rasa umană. Există o imensă variaţie în cuantumul violenţei din diferite societăţi. Sunt câteva societăţi care nu au, aproape nici un fel de violenţă. Altele se distrug singure. Unele dintre grupările religioase anabaptiste, care sunt complet pacifiste cum ar fi Amish, Menoniţii, Hutterienii...în rândul unora dintre aceste grupări, Hutterienii nu există cazuri înregistrate de omucidere. În timpul marilor noastre războaie, cum ar fi al 2-lea Război Mondial în care oamenii au fost recrutaţi ei au refuzat să intre în armată. Mai degrabă ar fi făcut închisoare decât să se înroleze. În chibuţurile israeliene nivelul violenţei este atât de scăzut încât tribunalurile de acolo vor trimite adesea oameni violenţi, care au comis crime să trăiască în chibuţuri pentru a învăţa cum este fără violenţă...deoarece aşa trăiesc cei de acolo. Aşa că suntem amplu modelaţi de către societate. Societăţile, în sensul larg, incluzând influenţele noastre teologice, metafizice, lingvistice, etc. societăţile ajută la formarea a ceea ce credem despre viață dacă în principiu viața este despre păcat, sau despre frumuseţe, dacă în viaţa de apoi vom plăti pentru cum am trăit aici sau dacă este irelevant. Într-o manieră largă, multe societăţi mari ar putea fi denumite ca individualiste sau colective şi găseşti oameni foarte diferiţi şi diferite feluri de a gândi şi, bănuiesc, un creier diferit dezvoltat odată cu acestea. Noi în America suntem în una dintre cele mai individualiste societăţi şi capitalismul fiind un sistem care îţi permite să mergi mai sus şi mai sus pe o piramidă de potenţial şi problema este că această urcare vine cu plase de siguranţă din ce în ce mai puţine. Prin definiţie cu cât o societate este mai stratificată cu atât mai puţine persoane ai ca tovarăş, sunt din ce în ce mai puţine persoane cu care ai relaţii simetrice, reciproce şi în loc de asta tot ce ai sunt puncte diferite şi ierarhii infinite...şi o lume în care ai puţini parteneri reciproci este o lume cu mult mai puţin altruism.

Natura Umană

Aşa că, aceasta ne aduce pe noi într-un moment imposibil, care înseamnă să încercăm să dăm un sens în ştiinţa de perspectivă...la ce este natura naturii umane. Ştii, la un anumit nivel că natura naturii noastre este să nu fim extrem de constrânşi de natura noastră. Noi avem mult mai multe variabile sociale decât orice altă specie. Mai multe sisteme de gândire, de stiluri, de structuri familiale de moduri de a creşte copii. Capacitatea pentru varietate pe care o avem este extraordinară. Într-o societate care este bazată pe competiţie şi chiar, foarte des, pe exploatarea nemiloasă a unei fiinţe umane de către alta, speculaţia de pe urma problemelor altor oameni şi foarte des crearea unor probleme cu scopul de a profita, ideologia guvernatoare va justifica foarte des acest comportament apelând la așa zisa "natură umană". Deci mitul în societatea noastră este faptul că oamenii sunt competitivi prin natură şi că sunt individualişti şi că sunt egoişti. Realitatea este de fapt invers. Noi avem anumite nevoie umane. Singurul mod în care poţi vorbi despre natura umană în mod concret este prin recunoaşterea faptului că există anumite nevoi umane. Avem o nevoie naturală de companie şi contacte apropiate de a fi iubiţi, de a ne asocia, de a fi acceptaţi, de a fi văzuţi, de a fi receptaţi pentru ceea ce suntem. Dacă aceste nevoi sunt întrunite, ne dezvoltăm în oameni cu compasiune şi cooperanţi, cu empatie pentru ceilalţi. Aşadar...opusul, pe care îl putem observa adesea în societatea noastră, este în fapt, o denaturare a naturii umane din cauză că atâtor de puţini oameni li se satisfac aceste nevoi. Deci da, poţi vorbi despre natura umană dar numai în sensul nevoilor sale de bază care sunt instinctiv evocate sau ar trebui să spun, anumitor nevoi umane care duc la anumite trăsături, dacă sunt întrunite şi la altele, dacă nu.

Prin urmare...când recunoaştem faptul că organismul uman care are o mare putere de flexibilitate a adaptării permiţându-ne să supravieţuim în multe condiţii diferite este de asemenea şi rigid programat, pentru anumite cerinţe de mediu sau nevoi umane, atunci ia naştere un imperativ social. Aşa cum corpul nostru are nevoie de nutrienţi fizici, tot aşa şi creierul nostru necesită forme pozitive de stimuli de mediu în toate stadiile de dezvoltare având de asemenea şi nevoia de protecţie faţă de stimulii negativi. Iar dacă lucrurile care ar trebui, nu se întâmplă, sau dacă cele care nu ar trebui se întâmplă...se pare că uşa poate fi deschisă nu numai pentru o mulţime de boli mintale şi fizice ci şi pentru o mulţime de comportamente umane dăunătoare. 

Aşadar, dacă aruncăm o privire în exterior şi ţinem cont de starea lucrurilor actuale trebuie să ne întrebăm: Condiţia pe care ne-am creeat-o în lumea modernă este benefică pentru sănătatea noastră? Se comportă piatra de temelie a sistemului nostru socio-economic, ca o forţă pozitivă pentru dezvoltarea socială şi progresul umanităţii? Sau gravitaţia fundamentală a societăţii noastre se mişcă împotriva esenţei nevoilor evoluţiei necesare pentru a creea şi susţine bunăstarea personală şi socială?