Sistemul Monetar - Împrumutul, Datoria și Falimentul

Sistemul Monetar

Ei bine - până acum ne-am concentrat asupra sistemului de piață. Dar acest sistem de fapt reprezintă numai jumătate din paradigma economică globală. Cealaltă jumătate este „Sistemul Monetar”. În timp ce Sistemul de Piaţă are de-a face cu interacţiunea oamenilor în jocul profitului privind întregul spectru al forţei de muncă a producţiei şi distribuţiei, Sistemul Monetar este guvernat de o serie de politici impuse de instituţiile financiare care creează condiţiile pentru funcţionarea sistemului de piaţă, dincolo de orice altceva. Include termeni pe care adesea îi auzim cum ar fi: ratele dobânzilor, împrumuturi, datorii, masa monetară inflaţia, etc. Şi în vreme ce-ți smulgi părul din cap ascultând păsăreasca care vine de la economiştii monetari: „Modeste acţiuni de prevenire care pot evita necesitatea unor acţiuni mai drastice, la o dată ulterioară...” - natura şi efectul acestui sistem este în esenţă chiar simplu:

Economia noastră are...sau economia globală are trei lucruri de bază care o guvernează:

Unul este sistemul fracţional bancar adică băncile care tipăresc bani din nimic. De asemenea are la bază dobânda compusă. Când împrumuţi bani, trebuie să plăteşti mai mult decât ai împrumutat, ceea ce înseamnă că împrumutul tău creează bani din nimic, repet, care sunt folosiţi pentru a creea şi mai mulţi bani. Trăim într-o paradigmă a creşterii infinite. Paradigma economică în care trăim acum este o schemă Ponzi. Nimic nu creşte la infinit. Nu este posibil. Un mare psiholog, James Hillman, scria: „Singurul lucru care creşte necontrolat în corpul uman după o anumită vârstă, este cancerul”. Nu este vorba de o anumită cantitate de bani care trebuie permanent să crească, este vorba de o anumită cantitate de consumatori. Consumatori care să împrumute bani cu dobândă pentru a genera mai mulţi bani, evident, aşa ceva nu este posibil pe o planetă finită. Oamenii sunt la bază doar vehicule de creeat bani care trebuie să creeze şi mai mulţi bani pentru a menține întreaga tărăşenie de la a se prăbuşi ...ceea ce se întâmplă chiar acum.

Sunt numai două lucruri pe care oricine trebuie să le ştie despre sistemul monetar:

- Primul: toţii banii sunt creaţi din datorii. Banii cuantifică datoria indiferent că se materializează sub forma bonurilor de trezorerie a împrumuturilor imobiliare sau a cărţilor de credit. Cu alte cuvinte, dacă toate împrumuturile datorate ar fi returnate în acest moment nu ar mai rămâne nici un dolar în circulaţie.

- Şi al doilea lucru: toate împrumuturile sunt purtătoare de dobândă şi banii necesari pentru a da înapoi această dobândă nu au existat şi nu există ca lichidităţi. Numai principalul (capitalul iniţial) este creat de împrumut şi acest principal există sub formă de bani (lichidităţi). Aşadar, dacă toate datoriile ar fi plătite acum, nu doar că nu ar mai rămâne nici un dolar în circulaţie dar ar rămâne o cantitate gigantică de bani datoraţi care este literalmente imposibil de returnat, pentru că pur şi simplu NU EXISTĂ.

Consecinţele din toate astea sunt că două lucruri sunt inevitabile: Inflaţia şi Falimentul. În ceea ce priveşte inflaţia, acest lucru poate fi văzut ca o tendinţă istorică în practic fiecare ţară în zilele noastre de creşterea perpetuă a cantităţii de lichidităţi ce sunt necesare pentru a acoperi costurile necesare pentru acoperirea dobânzilor şi a menţine sistemul funcţional. În ceea ce priveşte falimentul, acesta vine sub forma intrării în incapacitate de plată. Această prăbuşire vine inevitabil când o persoană, o afacere sau o ţară urmează un tipar în care plăţile dobânzilor nu mai sunt posibile. Dar există şi o parte luminoasă la toate astea...cel puţin dacă vedem lucrurile în termenii sistemului de piaţă. Pentru că datoria creează presiuni. Datoria creează sclavi plătiţi. O persoană care are datorii este mult mai dispusă să accepte un salariu mic decât o persoană fără datorii devenind astfel o marfă ieftină aşa că este minunat pentru corporaţii să aibă o mulţime de oameni care nu au mobilitate financiară.

Dar hei - aceleaşi idee se aplică deasemenea şi în cazul ţărilor...Banca Mondială şi Fondul Monetar Internaţional care cel mai adesea servesc ca un tampon între interesele corporatiste international acordă împrumuturi ţărilor aflate în dificultate la nişte dobânzi foarte ridicate şi apoi, odată ce o ţară este într-o mare gaură de bani şi nu poate plăti sunt aplicate măsuri de austeritate, corporaţiile îşi fac apariţia şi valorifică resursele naturale ale acelei ţări. Asta se numeşte “Eficienţă a economiei de piaţă”.

Dar, aşteptaţi - mai este ceva: vedeţi - este acest unic hibrid al sistemului monetar şi sistemului de piaţă numit Bursa de valori care în loc să - ştiţi voi - producă ceva real, ea doar tranzacţionează banii în sine. Şi când vine vorba de datorii, ştiţi ce fac cu ele? Da - le tranzacţionează şi pe alea. Efectiv cumpără şi vând datorii pentru profit. De la schimburi de credit standard şi obligaţiuni colaterale pentru datoriile consumatorului până la cele mai complexe scheme de derivative folosite pentru a masca datoria unor ţări întregi cum ar fi complicitatea cu bănci de investiţii ca Goldman Sachs sau a Greciei care aproape că a prăbuşit economia întregii Europe. 

Aşadar, când ne referim la Bursa de valori şi la Wall Street avem de-a face cu un nou nivel de nebunie născută din ciclul valorii Circulaţiei Banilor.

Tot ceea ce trebuie să ştiţi despre pieţe a fost scris în editorialul ziarului Wall Street Journal  acum câţiva ani în urmă când era numit "Lecţii ale Investitorului cu Creier Avariat" şi în acest editorial, ei au explicat de ce persoane cu uşoare afecţiuni la cap sunt mai buni ca investitori decât persoanele cu o funcţionare a creierului normală. De ce? Pentru că persoana cu uşoare afecţiuni ale creierului nu are nici o empatie. şi asta este cheia. Dacă nu ai nici un fel de empatie te poţi descurca bine ca investitor aşa că Wall Street recrutează oameni care nu au nici o empatie. Pentru a merge acolo şi a lua decizii şi a face tranzacţii fără nici o remuşcare şi nici un scrupul în legătură cu ceea ce fac şi cum poate afecta asta oamenii de lângă ei. 

Aşa că ei au inventat această rasă de roboţi. Aceşti oameni care nu au suflet şi din moment ce nici nu mai vor să îi plătească pe aceşti oameni - ei creează acum roboţi - roboţi adevăraţi programe de tranzacţionare algoritmică (gen Forex, n.t.). Goldman Sachs într-un scandal de proporţii: au pus un computer în imediata vecinătate a Bursei de valori din New York. Acest computer, acest computer „de proximitate” cum l-au numit: rulează toate tanzacţiile de schimb şi marchează toate schimburile cu volum de ordine mare într-un fel în care „stoarce” fiecare penny sau mărunţiş din toate schimburile. E ca şi cum ar aspira bani pe durata întregii zile. S-au dus cu un sfert anul trecut timp de 30 sau 60 de zile fără nici o înterupere si au făcut milioane de dolari în fiecare zi? Asta este din punct de vedere statistic Imposibil! 

Când lucram pe Wall Street am priceput că poate funcţiona pentru oricine urcă cu un etaj mai sus şi dă mită. Brokerii dau mită directorului directorul dă mită directorului regional de vânzări. Directorul regional de vânzări dă mită Directorului naţional de vânzări. E ceva de la sine înţeles. De Crăciun, cine ia cel mai mare bonus într-o afacere medie de brokeraj? Ofiţerul de serviciu. Ofiţerul de serviciu stă acolo pe parcursul întregii zile: se presupune că ar trebui să asigure că nu se violează nici o lege şi "conformitatea" cu legea. Sigur că da, în măsura în care mituieşti ofiţerul de serviciu bineînţeles, se poate spune că este în conformitate cu legea! Deci, cum pătrunde frauda în sistem? Acesta nu mai este demult un produs secundar. Este integrată în sistem. Este ca în gluma aceea veche a lui Woody Allen. El spune: Domnule doctor, fratele meu se crede găină. Iar doctorul îi spune „să ia o pastilă” şi asta ar trebui să-i rezolve problema. Iar el îi răspunde, nu, domnule doctor, nu aţi înţeles, noi avem nevoie de ouă! OK? 

Aşadar, tranzacţionarea frauduloasă funcţionează între bănci pentru a genera venituri pentru a genera bonusuri şi devine acea creştere a P.I.B., motorul care mişcă economia Statelor Unite chiar dacă acestea sunt în mod esenţial tranzacţii frauduloase pentru care de fapt nu există nici o speranţă că s-ar putea vreodată plăti înapoi. Pur şi simplu se procesează, generează şi re-securizează nimicul. Dacă aş scrie 20 de miliarde de dolari pe un şerveţel de cocktail şi i l-aş vinde lui J.P. Morgan iar J.P. Morgan ar scrie 20 de miliarde de dolari pe un şerveţel de cocktail şi am schimba între noi aceste două cockteiluri la bar şi ne-am plăti amândoura un sfert de 1% dintr-o taxa am avea o groază de bani ca bonus de Crăciun. Fiecare am avea în scriptele noastre un şerveţel de cocktail de 20 de miliarde care nu are nici o valoare reală până la momentul în care sistemul este nu mai este în stare să absoarbă acest fictive şerveţel de cocktail, caz în care mergem la guvern pentru a fi plătiţi pentru el.

(Max Keiser, analist financiar)

Si, pentru că Wall Street şi bursele de valori mondiale deşin în conservare în jur de 700 de trilioane de dolari de revendicări frauduloase - cunoscute ca derivative ne aşteptăm la încă o prăbuşire. O valoare de aproape 10 ori mai mare decât producţia domestică a întregii planete. Şi în vreme ce vedem plătindu-se revendicările corporaţiilor şi băncilor de către guverne...care, bineînţeles, în mod comic sunt ele însele împrumutate, de aici încep banii băncilor să funcţioneze. Acum suntem pe cale de a vedea încercări de a plăti pentru ţări întregi de către conglomerate de alte state prin intermediul consorţiilor bancare internaţionale.

Dar cum plăteşti pentru întreaga planetă? Nu există nici o ţară la momentul actual care să nu fie înglodată în datorii. Cascada de datorii suverane implicite pe care am văzut-o poate fi abia începutul, în cazul în care luăm în considerare calculul matematic. Se estimează că numai în Statele Unite impozitele pe venit trebuie să crească cu 65% doar pentru a acoperi rata dobânzilor, în viitorul apropiat. Economiştii realizează acum, că în câteva decenii 60% din ţările de pe această planetă vor fi falimentare. 

Dar, aşteptaţi - lăsaţi-mă să clarific asta: lumea merge către faliment,  indiferent ce naiba înseamnă asta din cauza ideii numite „datorie” care nici nu există în realitatea fizică! E doar o parte a unui joc pe care noi l-am inventat...şi totuşi, încă avem un miliard de fiinţe omeneşti care nu au nici un viitor. Disponibilizări extreme - oraşe de corturi - sărăcie accelerate măsuri de austeritate impuse - şcoli închise - copii înfometaţi ... şi alte nivele de destrămare familială - toate din cauza acestei fantezii elaborate...Ce naiba, suntem tâmpiţi?!

Sistemul de Sănătate Publică

Acum, luând toate astea în considerare...de la maşina risipei cunoscută ca sistemul de piaţă - până la maşina de îndatorare cunoscută ca sistemul monetar - ceea ce creează paradigma sistemului monetar al pieţei libere care defineşte economia globală în zilele noastre...este o singură consecinţă ce trece prin această întreagă maşinărie: Inegalitatea. 

Fie că este vorba despre sistemul de piaţă care creează o naturală gravitaţie către monopol şi consolidarea puterii în timp ce mai generează şi un mănunchi de industrii bogate care se ridică deasupra celorlalte în ciuda utilităţii cum ar fi faptul că administratorii fondurilor speculative de pe Wall Street acum se duc acasă cu 300 de milioane de dolari pe an pentru o contribuţie literalmente la nimic. Asta în vreme ce un om de ştiinţă care căută leacul pentru o boală încercând să ajute umanitatea poate cel mult să facă 60 de mii de dolari pe an, dacă are noroc. Sau fie că este sistemul monetar care are inechitatea de clasă încorporată chiar în structura sa?!

De exemplu: Dacă am un milion de dolari disponibili şi-i pun într-un depozit bancar pentru o dobândă de 4% voi câştiga 40.000 de dolari pe an. Fără nici o contribuţie socială, nefăcând nimic. Pe de altă parte, dacă sunt o persoană din clasa de jos şi trebuie să fac credite pentru a-mi cumpara o maşină sau casă plătesc dobândă care, prin abstracţie se duce către plata celor 4% dobândă ai milionarului. Acest furt din buzunarul celui sărac pentru a-l plăti pe bogat este un aspect fundamental, încorporat în sistemul monetar şi poate fi etichetat ca „Stratificare de Clasă”. Fireşte, istoriceşte, stratificarea socială a fost mereu proclamată ca incorectă dar a fost evident acceptată în permanenţă aşa că acum 1% din populaţie deţine 40% din bogăţiile planetei. Dar dincolo de corectitudinea materială mai este încă ceva care se petrece dincolo de această inechitate de suprafaţă care cauzează o deteriorare incredibilă întregului sistem de sănătate publică.

Patologia Socială - Economia de Piață şi Competiţia

Anti Economia

Există o vorbă care spune că modelul pieţei competitive caută să "creeze cele mai bune bunuri posibile la cele mai joase preţuri posibile". Această expresie este în mod esenţial conceptul stimulator care justifică competiţia din piaţă, bazată pe presupunerea că rezultatul este producţia de bunuri de calitate superioară. Dacă ar fi să-mi construiesc o masă de la început, aş construi-o în mod natural din cele mai bune şi durabile materiale posibile, nu-i aşa? Cu intenţia ca ea să dureze cât mai mult posibil. De ce aş vrea să fac ceva de proastă calitate ştiind că va trebui eventual să-l refac şi prin urmare să cheltui mai mult material şi energie? Ei bine, oricât de raţional ar suna în lumea fizică când vine vorba despre piaţa de consum nu numai că este evident iraţional dar nu este nici măcar o opţiune. 

Este imposibil pentru o companie să producă cele mai bune mărfuri dacă vrea să menţină un avantaj competitiv şi să rămână accesibilă pentru consumator. Pur şi simplu orice este creat şi pus la vânzare în economia globală este imediat inferior din momentul în care este produs pentru că este o imposibilitate matematică să creezi cele mai avansate produse în mod ştiinţific, cele mai eficiente şi mai strategic sustenabile produse. Aceasta se întâmplă datorită faptului că sistemul de piaţă necesită acel "cost minimal" sau nevoia de a reduce cheltuielile care există la orice nivel al producţiei. De la costul muncii, până la costul materialelor şi de ambalare şi aşa mai departe. 

Această strategie competitivă, bineînţeles, are rolul de a se asigura că publicul le cumpără produsele decât să le cumpere de la un producător concurent ... care face exact acelaşi lucru acela de a-şi face produsele competitive şi accesibile. 

Această consecinţă imuabilă şi risipitoare a sistemului poate fi numită: Uzură morală intrinsecă. Cu toate astea, aceasta este doar o parte a unei probleme mai mari: Un principiu de guvernare fundamental al pieţelor economice - unul pe care nu îl veţi găsi în niciun manual, apropo - este următorul: "Nici unui produs nu-i poate fi permis să-şi menţină o durată de viaţă mai mare decât ce poate fi suportat astfel încât să continue consumul ciclic." Altfel spus, este esenţial ca lucrurile să se strice, să eşueze şi să expire într-o anumită perioadă de timp.

Asta se defineşte ca: "Uzură morală planificată". 

Uzura morală planificată este temelia strategiei pieţei a fiecărui bun produs care se materializează. În timp ce foarte puţini, bineînţeles, ar recunoaşte sincer o asemenea strategie ceea ce fac de fapt este să o mascheze în fenomenul Uzurii morale intrinsece abia discutat, iar majoritatea ignoră, sau chiar suprimă noi descoperiri în tehnologie care ar putea creea un bun mai sustenabil, mai durabil. Aşadar, de parcă nu ar fi fost destulă risipă, astfel încât sistemul nu poate permite în mod firesc ca cele mai durabile şi eficiente bunuri să fie produse, Uzura Planificată recunoaşte în mod deliberat faptul că, cu cât un lucru funcţionează mai mult cu atât mai greu este să susţină consumul ciclic şi deci sistemul de piaţă în sine. Cu alte cuvinte, durabilitatea produsului este de fapt inversă faţă de creşterea economică şi prin urmare este nevoie de un stimulent direct şi susţinut care să se asigure că durata de viaţă a oricărui produs este scurtă. Şi, de fapt, sistemul nu poate funcţiona altfel. 

O privire asupra depozitelor uriaşe de deşeuri răspândite în lume arată realitatea uzurii. Există acum miliarde de celulare construite cu preţ redus, computere sau alte tehnologii fiecare construite cu materiale preţioase, dificil de extras, cum ar fi aurul, cobaltul, cuprul...care acum se degradează în gropi de gunoi uriaşe de obicei din princina a nimic altceva decât o defecţiune sau uzura unor părţi mici care, într-o societate durabilă ar putea fi reparate sau îmbunătăţite iar durata de viaţă a bunului prelungită. Din păcate, pe cât de eficient poate părea acest lucru în lumea noastră fizică, trăind pe o planetă finită cu resurse finite, acest aspect este explicit ineficient, raportat la piață. 

Într-o singură frază: "Eficienţa, durabilitatea şi conservarea sunt duşmanii sistemului economic". De asemenea, așa cum bunurile fizic trebuie în mod constant produse şi re-produse indiferent de impactul acestora asupra mediului la fel și industria de servicii tebuie să opereze iraţional. Cert este, că nu există nici un beneficiu monetar pentru a rezolva problemele care există actualmente. În final ultimul lucru pe care îl doreşte de fapt o instituţie medicală ar fi vindecarea bolilor precum cancerul, deoarece ar elimina nenumărate locuri de muncă și mii de miliarde în venituri. Şi de vreme ce suntem pe subiect...Crima şi Terorismul în acest sistem sunt bune! Păi, cel puţin din punct de vedere economic...pentru că angajează forţele de poliţie fapt ce generează un preț ridicat pentru securitate ca să nu mai amintim de valoarea închisorilor care sunt proprietăţi private - în vederea obţinerii de profit. 

Dar despre război? Industria de război din America este un uriaş motor al PIB iar una dintre cele mai profitabile industrii - este producţia de arme de distrugere în masă. Jocul favorit al acestei industrii este acela de a arunca lucrurile în aer şi apoi a merge acolo să le reconstruiască, pentru profit. Am văzut acest lucru în contracte de miliarde de dolari făcute pe seama războiului din Irak. Ce trebuie subliniat este că aspectele negative ale societății, devin recompensate în industrie şi orice interes în rezolvarea problemelor sau preocupare pentru mediu şi conservarea acestuia, sunt intrinsec opuse fezabilității economice. Şi de aceea, de fiecare dată când vedeţi PIB-ul crescând într-o ţară sunteţi martori ai creşterii deficitului fie real fie închipuit şi, prin definiţie, deficitul este rădăcina ineficienţei. Realmente, deficitul crescut înseamnă ineficienţă crescută.

Dezechilibrul Sistemului de Valori

Visul american este bazat pe creşterea continuă a consumului. El se bazează pe faptul că majoritatea canalelor de informare media şi în special publicitatea comercială - toate corporaţiile care au nevoie de această creştere infinită - ne-au convins sau ne-au spălat creierul şi cei mai mulţi oameni din America sau din lume cred că trebuie să avem un număr X de posesiuni materiale şi posibilitatea de a achiziţiona infinit mai multe posesiuni materiale, pentru a putea fi fericiţi. Asta este pur şi simplu neadevărat. Prin urmare, de ce continuă oamenii să cumpere în acest mod deşi este în cele din urmă un eco-genocid prin efectele sale sistemice cumulate? Şi aceasta este exact condiţionarea clasică funcţională. Pui pur şi simplu stimulentele de condiţionare în organism şi rezultă comportamentelor dorite. Sau scopurile respectiv obiectivele dorite. Şi sistemul dispune de toate resursele tehnologiei şi se mândresc cu modul în care ei intră în minţile copiilor ceea ce aud este că i-au făcut deja dependenţi de marcă. Veţi vedea apoi, că acesta este modul în care oamenii au ajuns atât de tâmpiți. Au fost învăţaţi să fie tâmpiți. Este o dereglare a sistemului de valori.

Ştiţi, dacă există vreo dovadă a plasticităţii minţii omeneşti, dacă există orice dovadă despre cât de maleabilă este gândirea umană şi cât de uşor pot deveni oamenii condiţionaţi şi manipulaţi, bazându-te pe natura impulsului lor ambiental şi pe ceea ce îl consolidează: lumea reclamei comerciale este dovada. Trebuie să rămâneţi în admiraţie în ce priveşte nivelul de spălare a creierelor la care aceşti roboţi programaţi, cunoscuţi drept "consumatori" rătăcesc prin peisaj doar ca să intre într-un magazin şi să cheltuiască, să spunem, 4000 de dolari pe o poşetă care probabil costă 10 dolari, să fie făcută într-un atelier de peste ocean. Doar pentru ce se presupune că reprezintă în cultură statutul acelei mărci. Ori poate vechile tradiţii commune care întăresc încrederea şi coeziunea în societate - care au fost acum deturnate de valorile materialiste acaparatoare prin care noi schimbăm acum prostii inutile de câteva ori pe an. 

Şi ne putem întreba de ce atât de mulţi au astăzi o dorinţă nestăpânită pentru cumpărături şi achiziţionare atunci când este clar că ei au fost condiţionaţi din copilărie să se aştepte la bunuri materiale ca semn al statutului lor în raport cu prietenii şi familia. Realitatea este că fundamentul oricărei societăţi este sistemul de valori care operează în acea societate şi societatea noastră, aşa cum există ea, poate funcţiona numai pe baza acestor valori iar acest consum ostentativ este necesar pentru ca sistemul de piaţă să existe în continuare. Cu 75 de ani în urmă consumul în America era la jumătate pentru fiecare persoană, raportat la ceea ce avem astăzi. Noua cultură de consum de astăzi a fost fabricată şi impusă datorită nevoii reale de creșterea din ce în ce mai mare consumului. Şi aceasta este explicaţia pentru care, cele mai multe corporaţii astăzi cheltuie mai mulţi bani pe publicitate decât pe procesul efectiv de creare a bunurilor. Îşi concetrează atenţia pe crearea unor false nevoi de satisfăcut.

Şi se întâmplă să reuşească.

"Economiştii"

Ştiţi, economiştii, în realitate, nu sunt deloc economişti. Ei sunt propagandişti ai valorii banilor şi veţi descoperi că toate modelele lor se îndreaptă către schimburi care produc profit de o parte sau de ambele părţi sau oricum dar ei sunt complet deconectaţi de necesităţile reale ale lumii.

“În statul Ohio, un bătrân nu a mai reuşit să-şi plătescă factura la curent - poate sunteţi familiari cu acest caz - iar compania furnizoare de electricitate i-a tăiat curentul şi bătrânul a murit. Motivul pentru care i-au oprit curentul a fost că nu ar mai fi fost profitabil pentru ei să-i furnizeze energia deoarece nu şi-a plătit facturile. Credeţi că asta este drept? - întreabă un tânăr. 

Responsabilitatea efectivă nu cade asupra companiei electrice pentru că i-a oprit curentul ci mai degrabă cade pe vecinii şi prietenii acelui om sau cei asociați cu el care nu au fost destul de caritabili pentru a-l ajuta, fiecare în parte, să-şi plătească factura la curent.” (răspunde economistul Milton Friedman)

Hmmm...Am auzit bine? Chiar a spus cineva că moartea unui om nu a fost cauzată de faptul că nu avea bani ci responsabilitatea pentru asta se datorează...altor oameni? sau, de fapt, lipsei de caritate? Păi atunci, cred că vom avea nevoie de o groază de spoturi de informare şi de cutii ale milei pentru toţi pripăşiţii cârciumilor şi o grămadă de borcane cu murături pentru miliardul de oameni care mor astăzi de foame pe această planetă...din cauza sistemului atât de promovat al lui Milton Friedman. Oriunde avem de-a face cu filosofiile lui Milton Friedman, F.A. Hyack, John Maynard Keynes, Ludwig von Mises, sau a altor nume mari ale economiei de piaţă, baza raţiunilor lor arareori depăşeşte referirea la bani.

Este ca o religie. Analiza consumului, politicile de stabilitate fiscală, deficitul bugetar, cererea agregată...există ca referinte proprii infinite la propriul sistem de raţionalizare, un cerc al discursului unde nevoile umane universale, resursele naturale sau orice formă eficientă de susţinere fizică a vieţii, sunt eliminate din start şi înlocuite cu o singură noţiune prin care omul caută un avantaj faţă de altul sau faţă de banii în sine şi se motivează de propriul autointeres îngust care în mod magic creează o societate echilibrată, sănătoasă şi sustenabilă.

Nu este nici o coordonată a vieții în toate aceste teorii, în toate aceste doctrine. Ce fac ei? Ceea ce au ei de făcut este să urmărească circuitul banilor. Asta este tot, să urmărească circuitul banilor, presupunând ca asta este tot ceea ce are importanţă. Unu: Nu există coordonate vitale...oho...nici un fel de coordonate! Doi: Că toţi agenţii sunt caută să-și auto-maximizeze preferințele. Asta este, ei nu se gândesc la nimeni altcineva decât la ei înşişi şi la ceea ce pot obţine cel mai mult pentru ei înşişi. Aceasta este concepţia dominantă a raţiunii: alegerea care auto-maximizează şi singurul lucru pe care ei sunt interesaţi să-l auto-maximizeze sunt banii sau bunurile de larg consum. 

Ei bine, unde intră relaţiile sociale? Nu intră, decât cu excepţia schimbului pentru auto-maximizare. Unde intră resursele noastre naturale? Nu intră, decât cu excepţia exploatării. Unde intră familia ca fiind capabilă de a supravieţui? Nu intră. Ei trebuie să aibă bani pentru a cumpăra orice produs. Ei bine, nu ar trebui o economie să se ocupe undeva de nevoile umane? Nu aceasta este problema fundamentală? A, "nevoia" nu este nici în lexiconul dumneavoastră. Îl diluaţi în "lucruri dorite"...şi ce este un lucru dorit? Asta înseamnă nevoia de bani pentru dorința de a cumpăra. Ei bine, dacă cererea de bani dictează lucrurie dorite nu are nimic de a face cu nevoile din cauză că probabil o persoană nu are dorință de bani dar are nevoie disperată, să zicem, de aprovizionare cu apă. Ori, poate ca nevoia de bani se referă la un scaun de toaletă din aur. Ei bine, încotro se duce totul? La scaunul de toaletă din aur. Şi voi numiţi asta “economie”? 

Într-adevăr, când cineva crede aşa ceva, trebuie să fie cea mai bizară iluzie din istoria gândirii umane.

Patologia Socială - Piaţa, Profitul şi Consumul

Aşadar se pune întrebarea de unde au început toate acestea? Ceea ce avem astăzi... o lume într-o stare de colaps cumulativ.

Piaţa

Să începem cu John Locke. Care introduce proprietatea. şi are trei condiţii pentru dreptul privat şi proprietate. Iar cele trei condiţii sunt: Trebuie să rămână destul şi pentru alţii şi nu trebuie să laşi nimic să se degradeze şi mai ales trebuie să adaugi forţa ta de muncă în tot. Pare just - dacă munceşti cot la cot cu alţii ai dreptul asupra produsului şi atât timp cât există destule rezerve şi pentru alţii iar acestea nu se strică şi nu faci risipă de nimic, atunci e bine. Şi îşi petrece o lungă perioadă de timp în tratatul său celebru de guvernare care va fi de atunci textul canonic pentru înţelegerea economică, politică şi juridical şi este încă textul clasic după care se studiază. Ei bine, după ce dă condiţiile şi aproape că te gândeşti la un moment dat dacă eşti pentru proprietatea privată sau nu şi a scris foarte plauzibil şi puternic în apărarea proprietăţii private...Ei bine, renunţă la acestea! Pur şi simplu. Într-o singură frază. Spune că "ei bine, atunci când au fost introduşi banii, aceştia au apărut printr-un consimţământ uman, tacit" atunci apare...şi nu spune că toate condiţiile au fost anulate sau şterse - dar asta este ceea ce s-a întâmplat. 


Aşadar acum nu mai avem produse sau proprietate câştigată prin muncă proprie - o, nu - acum banii cumpără munca. Nu mai este important dacă a mai rămas destul şi pentru alţii nici dacă produsele se degradează, pentru că, spune el, banii sunt precum argintul şi aurul, iar aurul nu se poate deteriora şi prin urmare, banii nu pot fi răspunzători pentru risipă...ceea ce este ridicol, noi nu discutăm despre bani şi argint, discutăm despre efectele lor. Sunt "concluzii false", una după alta. Este absolut cea mai surprinzătoare prestidigitaţie logică pe care el o reuşeşte aici dar care se potriveşte intereselor deţinătorilor de capital. 


Apoi, Adam Smith merge mai departe şi ceea ce adaugă el la aceasta este religia...Locke începe cu Dumnezeu, care a făcut totul în acest fel, acesta fiind ordinea lui Dumnezeu şi acum ne pomenim cu Smith spunând "nu e numai a lui Dumnezeu..." ei bine, în realitate el nu spune asta dar asta este ceea ce se întâmplă din punct de vedere filozofic, în principiu el spune că "aceasta nu este numai o chestiune de proprietate privată..." Aceasta nu mai este acum complet "presupusă" - Este Fixată. Şi că există "investitori pecuniari care cumpără forţa de muncă" - Fixată. Nu există nici o limită, în ce priveşte cu cât pot ei cumpăra forţa de muncă a altor oameni, cât de mult pot ei acumula, cât de mare este inegalitatea - toate acestea sunt acum stabilite. Şi astfel trece el mai departe şi marea lui idee din nou este introdusă doar între paranteze - în treacăt...Ştiţi, atunci când oamenii scot bunuri la vânzare, avem oferta, iar când alţi oameni le cumpără, avem cererea, şi aşa mai departe; cum trebuie să fie, oferta să egaleze cererea, sau cererea să egaleze oferta? cum pot ele să ajungă la echilibru? şi astfel, una dintre concepţiile fundamentale din economie este modul în care ele ajung la echilibru...şi el spune: "Mâna Invizibilă a Pieţei" este cea care le aduce la echilibru. 


Deci, avem acum că "Dumnezeu" este de fapt foarte aproape. Numai că El nu a cedat drepturile de proprietate şi nici mijloacele necesare şi nici "drepturile naturale", referitor la ce spunea Locke...acum avem sistemul in sine, drept "Dumnezeu". De fapt, Smith o spune, atunci când vorbeşte şi trebuie să citeşti întregul „Wealth of Nation” pentru a găsi acest citat. El spune: lipsa mijloacelor de subzistenţă fixează limitele de reproducere a celor săraci iar natura se ocupă de asta în nici un alt mod decât prin eliminarea copiilor lor. Aşadar el a anticipat teoria evoluţionistă în sensul ei cel mai rău...asta a fost cu mult înainte de Darwin. şi prin urmare el îi numeşte „Rasa Muncitorilor”. Aşa că puteţi vedea: era un rasism inerent integrat acolo era o indiferenţă inerentă în privinta uciderii a nenumărați copii şi el gândea: „aceasta este o mână invizibilă producând bunuri pentru satisfacerea cererii si cerere pentru bunuri. Aşadar, vedeţi cât de înţelept este „Dumnezeu”? 


Aşa că puteţi vedea cât de virulent este realmente, cât de destructiv, către ce genocid ecologic ne îndreptăm acum, într-un fel, înapoi către o „genă a gândirii” a aceluiaşi Smith. Atunci când reflectăm la baza conceptului aşa-numit a al pieţei libere - a sistemului capitalist aşa cum a fost el iniţiat în viziunea economico-filosofică timpurie de economişti cum ar fi Adam Smith putem vedea că la origine, conceptul „pieţei” avea un suport real, tangibil, bazat pe bunuri comerciale existente. Adam Smith niciodată nu a crezut că cele mai profitabile sectoare economice de pe planetă ar putea eventual apare în zona tranzacţiilor financiare sau aşa-numitelor investiţii unde banii în sine sunt pur şi simplu obţinuţi prin tranzacţionarea altor bani într-un joc arbitrar care nu produce nimic tangibil pentru societate. Cu toate acestea, dincolo de intenţiile lui Smith uşa către asemenea denaturări incredibil de anormale a fost lăsată larg deschisă de către una dintre primele sale teorii: Banii sunt trataţi ca Bunuri, în sau prin ei înşişi.

Astăzi, în toate economiile din lume în conformitate cu sistemul social asumat, banii sunt urmăriţi doar de dragul banilor, şi pentru nimic altceva. Ideea de bază, care a fost în mod misterios calificată de Adam Smith prin a sa declaraţie religioasă a „Mâinii Invizibile” este că această preocuparea îngustă, auto interesată a acestui produs de ficţiune va manifesta cumva în mod magic bunăstare umană și socială și progres. Realitatea este că stimulentul monetar, sau ceea ce unii au numit "Ordinea Monetară a Valorii" s-a decuplat acum total de la interesul fundamental al vieţii - care ar putea fi denumit drept "Ordinea Valorii Vieţii". Ceea ce s-a întâmplat este că s-a produs o confuzie completă în doctrina economică între aceste două secvenţe. Ei cred că Ordinea Monetară a Valorii are ca rezultat Ordinea Valorii Vieţii şi de aceea afirmă că, cu cât se vând mai multe produse, dacă PIB-ul creşte şi aşa mai departe...vom avea o bunăstare mai crescută şi am putea lua PIB-ul drept indicatorul nostru de bază pentru sănătatea socială...Iată aşadar confuzia. Vorbim despre Ordinea Monetară a Valorii ce constă în toate încasările şi veniturile care sunt derivate din vânzarea bunurilor şi confundă asta cu reproducerea vieţii Deci, aveţi implementată încă de la început o completă contopire a banilor cu ordinea valorii vieții. Deci, avem de a face cu un tip de iluzie structurată care devine din ce în ce mai mortală cu cât succesiunea banilor se detaşează de la a mai produce orice. Prin urmare este o incoerenţă a sistemului şi această incoerenţă poate fi fatală pentru sistem.

Bun venit în Automatizare

În societatea de astăzi, rareori auzi pe cineva vorbind de progres, de ţara lor, de societate în termeni de bunăstare fizică, de stare de fericire încredere sau stabilitate socială. Mai degrabă, evaluările ni se prezintă prin abstracţii economice. Avem produsul intern brut (PIB), indicele preţurilor de consum, valoarea de piaţă a mărfurilor, ratele de inflaţie ...şi aşa mai departe. Dar toate acestea ne spun ceva de valoarea reală, despre calitatea vieţii oamenilor? NU. Toate acestea au de a face doar cu secvenţa de bani în sine şi nimic mai mult. Spre exemplu, produsul intern brut al unei ţări este o măsură a valorii bunurilor şi serviciilor vândute. Mărimea acestuia se pretinde a corela standardul vieţii oamenilor dintr-o ţară.
În SUA, bugetul pentru sănătate era de 17% din PIB în 2009 în valoare de peste 2500 de miliarde cheltuite. Prin urmare creând un efect pozitiv asupra acestei evaluări economice. şi, bazându-ne pe această logică ar fi şi mai bine pentru economia SUA dacă serviciile de sănătate publică ar creşte...probabil la 3 sau 5 trilioane de dolari din moment ce ar creea o creştere şi mai mare, mai multe locuri de muncă şi spre lauda economiştilor - o creştere a 
standardelor de viaţă din ţara lor. 


Dar stai... Ce reprezintă de fapt serviciile de sănătate? Ei bine, oameni bolnavi si muribunzi! Exact - cu cât sunt mai mulţi oameni bolnavi în America cu atât e mai bine pentru economie. Şi nu este o exagerare sau o perspectivă cinică. De fapt, dacă ne distanţăm îndeajuns vom realiza că PIB-ul nu numai că nu reflectă sănătatea publică sau socială reală, la orice nivel tangibil ci este în fond mai mult o măsură a ineficienţei industriale şi a degradării sociale, şi cu cât creşte mai mult, cu atât devin lucrurile mai grave în ceea ce priveşte integritatea personală, socială sau de mediu.

Trebuie să creezi probleme pentru a creea profit. şi nu se face nici un profit în paradigma actuală din salvarea vieţii omeneşti, prin menţinerea echilibrului planetar prin justiţie şi pace sau altele asemenea. Pur şi simplu nu iese profit de acolo. Este o vorbă care spune - „emite o lege şi creează o afacere”. De unde se creează o afacere pentru un avocat sau ceva asemănător. 
Aşadar, crima creează afaceri tot aşa cum distrugerile creează afaceri în Haiti. Acum avem aproape undeva la 2.000.000 de oameni la închisoare în ţara asta (S.U.A) şi multe din închisorile actuale sunt deţinute de corporaţii private: Corrections Corporation of America, Wackenhut, care tranzacţionează acţiuni pe Wall Street acţiuni care depind de câţi oameni sunt în închisori. Asta este o boală. Dar reflectă ceea ce această paradigmă economică poate produce.

Consumul

Aşadar, ce anume menține această paradigmă economică? Ce anume menţine în funcţiune sistemul nostru economic? Consumul. Sau mai precis - Consumul Ciclic. Când pătrundem către temelia economiei de piaţă clasice rămânem cu un model în care schimbul monetar pur şi simplu nu poate fi lăsat să se oprească sau nici măcar să se încetinească dacă vrem ca societatea aşa cum o ştim noi să rămână operaţională. 


Sunt trei mari actori principali pe scena economică: angajatul, angajatorul şi consumatorul. Angajatul își vinde munca către angajator pentru bani. Angajatorul vinde produsele şi serviciile sale consumatorului pentru venituri iar consumatorul, fireşte, este un alt rol al angajatorului și al angajatului ce cheltuiește la loc în sistem pentru a permite ciclului de consum să continue. 


Cu alte cuvinte, sistemul pieţei globale este bazat pe presupunerea că întotdeauna va fi suficientă cerere pentru produse în societate, pentru a mişca suficienţi bani, la o rată care poate menţine continuu procesul de consum. Şi cu cât este mai rapidă rata de consum cu atât este mai mare aşa numită creştere economică şi aşa  funcţionează maşinăria...Dar staţi un pic - credeam că o economie are rolul de a, nu ştiu...De a "Economisi"? Nu ar trebuii ca exact termenul acesta să aibă de a face cu conservarea şi eficienţa şi cu reducerea de risipă? 


Deci cum reuşeşte sistemul nostru actual, care are nevoie de consum care cu cât e mai mare, cu atât este mai bine, să conserve eficient, să "economisească"? Ei bine... nu reuşeşte. Intenţia sistemului de piaţă este de fapt exact opusul a ceea ce ar trebui să fie o economie reală - care este eficientă şi orientează conservator materialele pentru producţie şi distribuţie către bunurile necesare traiului. Trăim pe o planetă finită, cu resurse finite unde, de exemplu, petrolului pe care îl utilizăm i-au trebuit milioane de ani să se formeze...unde mineralelor utilizate le-au trebuit miliarde de ani să se formeze. 


Aşadar, având un sistem care promovează în mod deliberat accelerarea consumului pentru binele aşa numitei "creşteri economice" este pur și simplu o nebunie distructivă pură. Absenţa risipei, asta înseamnă eficienţa. Absenţa risipei? Acest sistem este mai risipitor decât toate celelalte sisteme existente din istoria planetei. Fiecare nivel de organizare şi sistem de viaţă este într-o stare de criză şi pericol şi prăbuşire sau colaps. Nici un ziar consultat în ultimii 30 de ani nu vă va spune altceva: decât că fiecare sistem vital este în declin la fel ca şi programele sociale...la fel ca şi accesul nostru la apă. Încercaţi să numiţi orice resursă a vieţii care nu este ameninţată sau pusă în pericol...Nu puteţi. Chiar nu există niciuna şi asta este foarte foarte îngrijorător. Însă nici măcar nu am găsit mecanismul cauzal. Nici măcar nu vrem să ne confruntăm cu acesta. Vrem doar să mergem mai departe. Ştiţi că nebunia apare atunci când continui să faci la nesfârşit aceleaşi lucruri chiar dacă e clar că nu va merge. Aşadar avem de-a face nu cu un sistem economic ci mai degrabă aş spune, cu un sistem anti economic. 

(John McMurtry, profesor emerit)

Natura Umana - Dependenta, Copilaria si Mediul [Partea a doua]

Iată un bun exemplu al modului în care genele nu sunt "cauza tuturor relelor". Un procedeu tehnic imaginar prin care puteţi extrage o anumită genă dintr-un şoarece iar acel şoarece şi descendenţii săi nu vor mai avea acea genă. Aţi "suprimat" acea genă. Prin urmare, există o genă care codifică pentru o proteină ceva ce are cumva de a face cu învăţarea şi memoria şi prin această demonstraţie imaginară - aţi "suprimat" acea genă şi aveţi acum un şoarece care nu mai învaţă la fel de bine. Ah! Un fundament genetic pentru inteligenţă!" Ceea ce a fost mult mai puţin remarcat în acest studiu de referinţă ce a fost popularizat prin mass-media în stânga şi în dreapta a fost faptul că acei şoareci alteraţi genetic, luaţi şi crescuţi într-un mediu stimulativ mult mai bogat decât şoarecii voştri normali dintr-o cuşcă de laborator, şi-au depăşit complet handicapul. Prin urmare, atunci când se spune dintr-un punct de vedere modern că "acest comportament este determinat genetic" în măsura în care acest mod de exprimare poate fi valabil, ceea ce spuneţi este că: există o contribuţie genetică la modul în care acest organism răspunde la mediu; genele pot influenţa gradul de pregătire cu care un organism va trata o anumită provocare a mediului. Ştiţi, nu aceasta este versiunea pe care majoritatea oamenilor o au în minte iar dacă mergem înainte cu vechea versiune a "moştenirii ereditare" şi nu ajungem chiar atât de departe de istoria eugeniei şi altele asemănătoare. Este o concepţie greşită, larg răspândită şi este una potenţial destul de periculoasă. Un motiv privind explicaţia biologică pentru violenţă...şi un motiv că această ipoteză este potenţial periculoasă, nu e numai falsă dar poate face şi rău...este că ai putea spune foarte uşor: "ei bine, nu mai putem face nimic" pentru a schimba predispoziţia oamenilor de a deveni violenţi; tot ce putem face este să-i pedepsim, să-i închidem sau să-i executăm, în schimb nu ne preocupăm cu schimbarea mediului social sau de premizele sociale care pot face ca oamenii să devină violenţi pentru că acest lucru "este irelevant". Argumentul genetic ne acordă luxul ignorării factorilor istorici şi sociali, din trecut şi viitor şi, în cuvintele lui Louis Menand care a scris în New Yorker Cu mare abilitate, a spus: "totul se află în gene... o explicaţie pentru cum stau lucrurile, care nu pune în pericol felul în care sunt. De ce s-ar simţi cineva nefericit sau ar avea un comportament antisocial când acea persoană trăieşte într-una dintre cele mai libere şi mai prospere naţiuni de pe pământ. Nu poate fi sistemul. „Trebuie să fie o greşeală prin gene pe undeva". Ceea ce e un mod bun de abordare. Aşadar, argumentul genetic este nepăsarea care ne dă dreptul să ignorăm factorii sociali, economici şi politici care de fapt stau la baza multor probleme comportamentale.

Studiu de caz: Dependenţa

Dependenţa este de obicei considerată a fi o problema legată de droguri dar, dacă o privim în linii mari, aş defini dependenţa ca pe orice comportament care este asociat cu lăcomia, cu o uşurare temporară şi cu consecinţe negative pe termen lung, împreună cu un control insuficient asupra acesteia, astfel încât acea persoană îşi doreşte să renunţe sau promite să o facă dar nu poate şi când veţi înţelege asta, veţi vedea că există mult mai multe dependenţe decât pur şi simplu cele legate de droguri. Există dependenţa de muncă; dependenţa de cumpărături; de internet, de jocuri video...Există dependenţa de putere. Oamenii care au puterea, dar vor mai mult şi mai mult; nimic nu le este de ajuns vreodată. Achiziţiile. Corporaţiile care TREBUIE să acumuleze din ce în ce mai mult. Dependenţa de petrol sau cel puţin de bogăţia şi de produsele care ne sunt accesibile datorită petrolului. Uitaţi-vă la consecinţele negative asupra mediului. Noi distrugem însuşi pământul pe care locuim, de dragul acestei dependenţe. Acum, aceste dependenţe sunt mult mai devastatoare în consecinţele sociale pe care le au, decât obiceiul de a consuma cocaină sau heroină al pacienţilor mei din cartierul de Est. Totuşi, sunt răsplătiţi şi consideraţi persoane respectabile. Directorul companiei de tutun care obţine un profit mai mare va primi o recompensă pe măsură. El nu va suporta nici o consecinţă negativă legală sau de altă natură. De fapt el este un respectat membru în staff-ul de conducere al mai multor corporaţii. Dar bolile asociate fumatului omoară 5 milioane şi jumătate de oameni în lume în fiecare an. În Statele Unite fumatul ucide 400 000 de oameni pe an; şi aceşti oameni sunt dependenţi de ce? De profit. La un asemenea grad de dependenţă au ajuns încât sunt în faza de negare referitor la impactul activităţii lor, negare care este tipică persoanelor dependente. Iar aceasta este una respectabilă. Este respectabil să fii dependent de profit, indiferent de cost. Deci ceea ce este acceptabil şi ce este respectabil este un fenomen arbitrar extrem în societatea noastră şi se pare că cu cât răul este mai mare cu atît mai respectabilă este dependenţa.

Mitul

Există un mit general, că drogurile în sine produc dependenţa. De fapt, războiul privind drogurile se întemeiază pe ideea că dacă interzici sursa drogurilor poţi astfel trata dependenţa. Acum, dacă înţelegem dependenţa într-un sens mai larg vedem că nimic în sine nu dă dependenţă. Nici o substanţă, nici un drog nu este de la sine creator de dependenţă şi nici un comportament nu este de la sine creator de dependenţă. Multe persoane pot merge la cumpărături fără să devină dependente de asta. Nu oricine devine dependent de mâncare, Nu toţi cei care beau un pahar de vin devin alcoolici. Deci problema principală este ce anume face oamenii predispuşi, deoarece este o combinaţie între un individ predispus şi substanţa potenţial creatoare de dependenţă sau comportamentul care face să înflorească din plin dependenţa. Pe scurt, nu drogul crează dependenţa, ci predispoziţia individului de a deveni dependent de o substanţă sau de un comportament.

Mediul

Dacă vrem să înţelegem ce anume îi face pe unii predispuşi trebuie să ne uităm la experienţa de viaţă. Vechea idee, care chiar dacă e veche este încă susţinută în linii mari, cum că dependenţa este cauzată genetic este pur si simplu nesusţinută ştiinţific. Cauza de fapt este că anumite experienţe de viaţă fac oamenii să devină predispuşi. Experienţele vieţii nu formează doar personalitatea şi nevoile psihologice ale persoanei, ci şi gândirea în anumite moduri. Iar acest proces începe în uter.

Prenatalitatea

S-a arătat, de exemplu că dacă mamele sunt supuse unor factori de stres în timpul sarcinii copiii lor au mai multe şanse să dezvolte trăsături care să-i predispună la vicii şi asta pentru că dezvoltarea este modelată de către mediul social şi psihologic în care se formează. Aşadar, biologia umană este foarte mult influenţată şi programată de către experienţele de viaţă care încep încă din uter. Mediul tău înconjurător nu începe de la naştere. Mediul începe de îndată ce ai un nucleu, de îndată ce eşti un fetus, eşti supus oricărei influenţe informaţionale care vine prin intermediul sistemului circulator al mamei, al hormonilor, al nivelului de nutrienţi...Un exemplu de referinţă a acestui fapt - este ceea ce s-a numit Iarna Foametei Olandeze. În 1944, naziştii ocupaseră Olanda şi pentru varii motive au decis să ia toată hrana disponibilă şi să o trimită în Germania; timp de trei luni toată lumea era înfometată iar zeci de mii de oameni au murit de foame. Ceea ce este cunoscut ca efectul Iernii Foametei Olandeze se manifestă aşa: dacă erai un fetus în al doilea sau al treilea trimestru de sarcină, în timpul foametei, corpul tău a ”învăţat” ceva unic în acel timp. După cum s-a dovedit, în al doilea şi al treilea trimestru corpul tău încearcă să înveţe ceva despre mediul înconjurător cum ar fi: Cât de amenintător este mediul de afară? Cât de abundent este? Cât de mulţi nutrienţi voi primi prin internediul sistemului circulator al mamei? Fiind un fetus care a suferit de foame în această perioadă, corpul tău va fi programat ca întotdeauna să fie foarte, foarte zgârcit cu zahărul şi grăsimile şi ceea ce va face va fi să înmagazineze fiecare picătură din acestea. Fiind un fetus care a suferit de Iarna Foametei Olandeze, după o jumătate de secol mai târziu când totul se găsea din abundență, aveai o mare probabilitate de a suferi de o presiune arterială mare, obezitate sau sindrom metabolic. Acesta este unul din modurile în care mediul intervine într-un mod foarte neaşteptat. Poţi stresa animalele în laborator când sunt gestante şi progeniturile lor vor fi mult mai predispuse să consume cocaină şi alcool când vor deveni adulţi. Puteţi stresa mamele, de exemplu într-un studiu britanic femeile care au fost agresate în timpul sarcinii vor avea nivele mai ridicate de cortizol, hormonul stresului, în placenta lor la naştere, iar copiii lor vor fi mult mai susceptibili la situaţii ce îi predispun la dependenţe, la vârste cuprinse între 7 şi 8 ani. Astfel, stresul pregăteşte încă din uter arma pentru tot felul de probleme de sănătate mintală. Un studiu israelian efectuat pe copii născuţi de mame care erau gravide înainte de declanşarea războiului din 1967...Acele femei erau desigur extrem de stresate şi urmaşii lor au o incidenţă mai ridicată a schizofreniei decât media. Aşadar, există o mulţime de dovezi acum că efectele prenatale au un impact enorm asupra dezvoltării fiinţei umane.

Copilăria [ | ]

Principiul de bază în ce priveşte dezvoltarea fiinţei umane şi în special dezvoltarea creierului uman este acela că aceasta intervine de obicei sub impactul mediului şi de cele mai multe ori după naştere. Acum, dacă ne comparăm cu un cal care poate alerga din prima zi de viaţă vedem că suntem complet nedezvoltaţi. Nu ne putem mobiliza deplin echilibrul coordonării neurologice, forţa musculară, acuitatea vizuală, până la vârsta de un an şi jumătate, doi ani. Aceasta se întâmplă deoarece dezvoltarea creierului la cal se produce în siguranţă în uter în timp ce la fiinţa umană trebuie să se producă după naştere şi are de a face cu o logică evolutivă simplă după care capul creşte mai mare, ceea ce ne transformă în fiinţe umane dezvoltarea lobului frontal fiind de fapt ceea ce defineşte specia umană. În acelaşi timp, mergem în două picioare, astfel încât pelvisul nostru se îngustează pentru a permite acest lucru. Aşadar acum avem un pelvis mai îngust, un cap mai mare bingo: trebuie să ne fii născut prematur. Şi asta înseamnă că dezvoltarea creierului, care la animale se produce în uter, la noi are loc după naştere şi în mare măsură sub impactul mediului. Conceptul Darwinismului neural înseamnă simplu, că circuitele care vor primi un semnal corespunzător de la mediu se vor dezvolta optim, iar cele care nu, ori nu se vor dezvolta optim, ori probabil, deloc. Dacă iei un copil cu o vedere foarte bună la naştere şi îl laşi într-o cameră întunecată vreme de 5 ani va deveni orb pentru tot restul vieţii, deoarce circuitele vederii au nevoie de unde de lumină pentru a se dezvolta iar fără acestea, chiar şi circuitele rudimentare, prezente la naştere se vor atrofia şi vor muri, iar altele noi nu se vor mai dezvolta.

Memoria

Există un mod semnificativ în care experienţele primilor ani de viaţă influenţează comportamentul adultului chiar şi experienţele foarte timpurii de care nu-ţi mai aminteşti. S-a descoperit că există două tipuri de memorie: cea explicită, pe care ţi-o poţi aminti, când poţi să îţi aminteşti faptele, detaliile, episoadele, circumstanţele. Dar structura din creier numită hipotalamus care codează amintirile nici măcar nu începe să se dezvolte pe deplin până la un an şi jumătate şi nu e pe deplin dezvoltată până mult mai târziu. De aceea cu greu, poţi avea amintiri de dinainte de a împlini 18 luni. Dar mai există şi un alt tip de memorie, numită memorie implicită care e de fapt o memorie emoţională în care impactul emoţional şi interpretarea făcută de copil a experienţelor emoţionale, este impregnată în creier în forma unor circuite neuronale gata să reacţioneze, fără nişte amintiri specifice. Aşa că, pentru a vă da un exemplu clar, cei care au fost adoptaţi, trăiesc mereu sentimentul de respingere. Nu-şi pot aminti adopţia. Nu-şi pot aminti separarea de mama naturală pentru că nu e nimic acolo care să-i ajute să-şi amintească. Însă memoria emoţională a separării şi respingerii este adânc întipărită în creierele lor. Aşadar, aceștia sunt mult mai predispuşi decât alţi oameni, să experimenteze un sentiment de respingere şi tulburări emoţionale, atunci când se simt respinşi. Acest sentiment nu este unic pentru cei adoptaţi, dar este foarte pronunţat în cazul lor din cauza memoriei implicite. Persoanele dependente, având în vedere toată literatura de specialitate şi din experienţa mea, cei mai mari dependenţi au fost cu toţii abuzaţi în mod semnificativ în copilărie sau au suferit pierderi emoţionale. Memoria lor emoţională sau implicită este cea a unei lumi nesigure şi neajutorate; protectorii lor în care nu puteau avea încredere şi relaţiile interumane care nu erau destul de sigure ca să lase loc vulnerabilităţii și să dea naștere unor răspunsuri, tind să-i ţină departe de relaţii intime adevărate; încep să nu mai aibă încredere în cei care îi îngrijesc, doctori şi alţi oameni care încearcă să-i ajute şi în general văd lumea ca pe un loc nesigur...iar acest lucru este strict o funcţie a memoriei implicite care uneori are ca şi cauză incidente pe care nici măcar nu şi le mai amintesc.

Atingerea

Copiii născuţi prematur sau care au stat în incubatoare şi în tot felul de dispozitive şi maşinării, vreme de săptămâni sau luni, este cunoscut faptul, că dacă aceşti copii sunt atinşi şi mângâiaţi pe spate pentru doar 10 minute pe zi, acest lucru ajută la dezvoltarea creierului. Aşadar, atingerea umană este esenţială pentru dezvoltare şi, de fapt, copiii care nu au fost niciodată ţinuţi în braţe, mor. Atât de fundamentală este atingerea pentru fiinţa umană. În societatea noastră există o regretabilă tendinţă de a spune părinţilor să nu-şi ia în braţe copiii, nici să-i ţină pe cei care plâng, de frică să nu-i răsfeţe sau pentru a-i încuraja să doarmă noaptea nu-i ţii în braţe...ceea ce este opusul a ceea ce are nevoie copilul iar aceştia adorm la loc pentru că se lasă păgubaşi iar creieraşul lor încetează să mai lupte, ca un mod de a se apăra împotriva vulnerabilităţii de a fi abandonaţi de către părinţi însă memoria lor implicită va fi cea a unei lumi care nu dă 2 bani pe ei.

Copilăria [ || ]

Multe dintre aceste diferenţe sunt structurate foarte devreme în viaţă. Într-un fel, experienţa adversităţii părinţilor, a cât de dură sau uşoară este viaţa este transmisă copiilor fie prin depresia maternală sau a faptului că părinţii sunt nervoşi cu copiii lor, din cauză c-au avut o zi proastă sau pentru că la sfârşitul zilei sunt prea obosiţi...iar efectele sunt foarte puternice asupra dezvoltării ulterioare a copiilor, lucru despre care ştim acum mai multe însă această sensibilitate timpurie nu este doar o greşeală evolutivă. Există la multe specii diferite. Chiar şi în cazul răsadurilor există un proces de adaptare timpuriu la tipul de mediu în care cresc, dar pentru oameni, adaptarea stă în calitatea relaţiilor sociale, şi astfel, de timpuriu în viaţă cât de protejat eşti, câte conflicte, câtă atenţie primeşti sunt semne ale tipului de univers în care vei putea creşte. Dacă vei creşte într-o lume în care trebuie să te lupţi pentru a obţine orice; să-ţi aperi spatele, să te aperi, să nu ai încredere în nimeni...sau creşti într-o societate în care depinzi de reciprocitate, mutualitate, cooperare, în care empatia este importantă în care securitatea depinde de bunele relații cu alții...iar pentru asta este necesară o dezvoltare cognitivă şi emoţională, foarte diferită şi despre asta este vorba în cazul sensibilităţii timpurii iar a creşte un copil este aproape inconştient, un sistem de a transmite această experienţă copiilor...a tipului de lume în care există.

D.W. Winnicott, marele psihiatru britanic în psihiatrie juvenilă, spunea că în mod fundamental, două lucruri pot merge prost în copilărie. Unul este când se întâmplă ceva ce nu trebuia să se întâmple iar celălalt este când nu se întâmplă ceva ce trebuia să se întâmple. În prima categorie, sunt experienţele dramatice, abusive şi de abandon, la care au fost supuşi pacienţii din ghetoul Eastside şi alţii. Acestea sunt din cauza lucrurilor care nu trebuiau să se întâmple dar s-au întâmplat. Dar apoi mai e vorba şi de atitudinea degajată şi atenţia părintelui, de care are nevoie orice copil dar pe care foarte adesea nu o primeşte. Ei nu sunt abuzaţi. Ei nu sunt neglijaţi şi nu sunt traumatizaţi dar ceea ce ar trebui să se întâmple, prezenţa emoţională a părinţilor care îl cresc nu le este disponibilă din cauza stresului provocat de societate şi de mediul parental. Psihologul Allan Schore numeşte asta „Abandonul Proximal” în care părintele este prezent fizic dar emoţional lipseşte cu desăvârşire.

"Mi-am petrecut...aproape 40 de ani din viaţă lucrând cu cei mai violenţi oameni pe care-i poate produce societatea noastră: criminali, violatori şi aşa mai departe. În încercarea de a înţelege cauzele acestor violenţe, am descoperit că cei mai violenţi dintre criminalii din închisorile noastre au fost ei înşişi victime ale unui grad de abuz în copilărie care a fost departe de ceea ce mi-aş putea imagina referitor la termenul de abuz asupra copiilor. Habar n-am avut de profunzimea depravării la care sunt supuşi adesea copiii în societatea noastră. Cei mai violenţi oameni pe care i-am văzut eu erau ei înşişi supravieţuitori ale încercărilor de a-i ucide ai propriilor lor părinţi sau al altor oameni din mediul lor social sau erau  supravieţuitorii unor rude care au fost ucise de către alţi oameni. "

(James Gilligan - Directorul Centrului pentru studiul violentei)

Buddha argumenta că orice lucru depinde de toate celelalte. El spune: "unul conţine mulţimea şi mulţimea conţine unul". De aceea nu puteţi înţelege ceva care este izolat de mediul său. Evident, frunza conţine soarele, cerul şi pământul. Acest lucru s-a dovedit a fi adevărat, desigur tot timpul şi în special când vine vorba de evoluţia umană. Termenul ştiinţific modern pentru aceasta este natura "bio-psiho-socială" a dezvoltării umane care spune că biologia fiinţelor umane depinde într-o foarte mare măsură de interacţiunea lor cu mediul social şi psihologic. Concret, psihiatrul şi cercetătorul Daniel Siegel de la Universitatea din California, Los Angeles, UCLA, a inventat expresia "Neurobiologie Interpersonală" care vrea să spună că modul în care sistemul nostru funcţionează depinde foarte mult de relaţiile noastre interumane. În primul rând de părinţii care ne-au purtat de grijă, în al doilea rând de alte personalităţi de care ne-am ataşat de-a lungul vieţii noastre şi în al treilea rând, de întreaga noastră cultură. Astfel că nu puteţi separa funcţionarea neurologică a fiinţei umane de mediul în care el sau ea a crescut şi în care continuă să existe iar acest lucru este adevărat de-a lungul întregului ciclu de viaţă. Este adevărat îndeosebi când sunteţi dependenţi şi lipsiţi de putere, atunci când creierul vostru se dezvoltă, dar este adevărat şi la maturitate şi chiar la sfârşitul vieţii.

Cultura

Fiinţele umane au trăit în aproape orice tip de societate. De la cele mai egalitare... societăţi de vânători şi culegători ce par să fi fost extrem de egalitare de exemplu, bazate pe împărţirea hranei, schimbul de daruri...Grupuri mici de oameni trăind preponderent din căutarea hranei dar şi puţin din vânat preponderent printre oameni pe care cel puţin i-aţi cunoscut o viaţă întreagă dacă nu eraţi înconjuraţi de rude de gradul trei sau mai apropiate, într-o lume în care exista o foarte mare fluiditate între diferitele grupuri; într-o lume în care nu existau multe lucruri, în termeni de cultură materială...acesta este modul în care oamenii au petrecut cea mai mare parte a istoriei lor hominide. Nu e surprinzător că asta contribuie la o lume total diferită. Unul dintre lucrurile obţinute ca rezultat este că e mult mai puţină violenţă. Violenţa grupurilor organizate nu este ceva ce a apărut în acea perioadă în istoria umanităţii, iar aceasta este destul de clar, Aşadar unde am greşit? Violenţa nu este universală. Nu este ceva distribuit simetric la rasa umană. Există o imensă variaţie în cuantumul violenţei din diferite societăţi. Sunt câteva societăţi care nu au, aproape nici un fel de violenţă. Altele se distrug singure. Unele dintre grupările religioase anabaptiste, care sunt complet pacifiste cum ar fi Amish, Menoniţii, Hutterienii...în rândul unora dintre aceste grupări, Hutterienii nu există cazuri înregistrate de omucidere. În timpul marilor noastre războaie, cum ar fi al 2-lea Război Mondial în care oamenii au fost recrutaţi ei au refuzat să intre în armată. Mai degrabă ar fi făcut închisoare decât să se înroleze. În chibuţurile israeliene nivelul violenţei este atât de scăzut încât tribunalurile de acolo vor trimite adesea oameni violenţi, care au comis crime să trăiască în chibuţuri pentru a învăţa cum este fără violenţă...deoarece aşa trăiesc cei de acolo. Aşa că suntem amplu modelaţi de către societate. Societăţile, în sensul larg, incluzând influenţele noastre teologice, metafizice, lingvistice, etc. societăţile ajută la formarea a ceea ce credem despre viață dacă în principiu viața este despre păcat, sau despre frumuseţe, dacă în viaţa de apoi vom plăti pentru cum am trăit aici sau dacă este irelevant. Într-o manieră largă, multe societăţi mari ar putea fi denumite ca individualiste sau colective şi găseşti oameni foarte diferiţi şi diferite feluri de a gândi şi, bănuiesc, un creier diferit dezvoltat odată cu acestea. Noi în America suntem în una dintre cele mai individualiste societăţi şi capitalismul fiind un sistem care îţi permite să mergi mai sus şi mai sus pe o piramidă de potenţial şi problema este că această urcare vine cu plase de siguranţă din ce în ce mai puţine. Prin definiţie cu cât o societate este mai stratificată cu atât mai puţine persoane ai ca tovarăş, sunt din ce în ce mai puţine persoane cu care ai relaţii simetrice, reciproce şi în loc de asta tot ce ai sunt puncte diferite şi ierarhii infinite...şi o lume în care ai puţini parteneri reciproci este o lume cu mult mai puţin altruism.

Natura Umană

Aşa că, aceasta ne aduce pe noi într-un moment imposibil, care înseamnă să încercăm să dăm un sens în ştiinţa de perspectivă...la ce este natura naturii umane. Ştii, la un anumit nivel că natura naturii noastre este să nu fim extrem de constrânşi de natura noastră. Noi avem mult mai multe variabile sociale decât orice altă specie. Mai multe sisteme de gândire, de stiluri, de structuri familiale de moduri de a creşte copii. Capacitatea pentru varietate pe care o avem este extraordinară. Într-o societate care este bazată pe competiţie şi chiar, foarte des, pe exploatarea nemiloasă a unei fiinţe umane de către alta, speculaţia de pe urma problemelor altor oameni şi foarte des crearea unor probleme cu scopul de a profita, ideologia guvernatoare va justifica foarte des acest comportament apelând la așa zisa "natură umană". Deci mitul în societatea noastră este faptul că oamenii sunt competitivi prin natură şi că sunt individualişti şi că sunt egoişti. Realitatea este de fapt invers. Noi avem anumite nevoie umane. Singurul mod în care poţi vorbi despre natura umană în mod concret este prin recunoaşterea faptului că există anumite nevoi umane. Avem o nevoie naturală de companie şi contacte apropiate de a fi iubiţi, de a ne asocia, de a fi acceptaţi, de a fi văzuţi, de a fi receptaţi pentru ceea ce suntem. Dacă aceste nevoi sunt întrunite, ne dezvoltăm în oameni cu compasiune şi cooperanţi, cu empatie pentru ceilalţi. Aşadar...opusul, pe care îl putem observa adesea în societatea noastră, este în fapt, o denaturare a naturii umane din cauză că atâtor de puţini oameni li se satisfac aceste nevoi. Deci da, poţi vorbi despre natura umană dar numai în sensul nevoilor sale de bază care sunt instinctiv evocate sau ar trebui să spun, anumitor nevoi umane care duc la anumite trăsături, dacă sunt întrunite şi la altele, dacă nu.

Prin urmare...când recunoaştem faptul că organismul uman care are o mare putere de flexibilitate a adaptării permiţându-ne să supravieţuim în multe condiţii diferite este de asemenea şi rigid programat, pentru anumite cerinţe de mediu sau nevoi umane, atunci ia naştere un imperativ social. Aşa cum corpul nostru are nevoie de nutrienţi fizici, tot aşa şi creierul nostru necesită forme pozitive de stimuli de mediu în toate stadiile de dezvoltare având de asemenea şi nevoia de protecţie faţă de stimulii negativi. Iar dacă lucrurile care ar trebui, nu se întâmplă, sau dacă cele care nu ar trebui se întâmplă...se pare că uşa poate fi deschisă nu numai pentru o mulţime de boli mintale şi fizice ci şi pentru o mulţime de comportamente umane dăunătoare. 

Aşadar, dacă aruncăm o privire în exterior şi ţinem cont de starea lucrurilor actuale trebuie să ne întrebăm: Condiţia pe care ne-am creeat-o în lumea modernă este benefică pentru sănătatea noastră? Se comportă piatra de temelie a sistemului nostru socio-economic, ca o forţă pozitivă pentru dezvoltarea socială şi progresul umanităţii? Sau gravitaţia fundamentală a societăţii noastre se mişcă împotriva esenţei nevoilor evoluţiei necesare pentru a creea şi susţine bunăstarea personală şi socială?

Zeitgeist Moving Forward - Documentarul in limba romana

Future by design

Future by Design (Proiectarea viitorului)

Desi pare la prima vedere un titlu pompos,  Future by Design este un documentar ce reprezinta munca de-o viata a inginerului si proiectantului social Jacque Fresco. Jacque are niste idei bazate strict pe tehnologie si evolutia tehnologiei  in armonie cu specia umana, animalele si plantele  si vrea sa obtina asta prin Proiectul Venus, prezentat in documentar. Practic e un sistem planetar bazat pe gestionarea inteligenta a resurselor  planetei.  Daca s-ar aplica toate ideile expuse in film de acest om ar rezulta practic un sistem fara foamete, razboaie sau armata, un sistem fara infractiunile si exploatarea existenta azi. Un sistem cu mult mai bun decat cel actual.  Daca veti avea rabdare sa urmariti documentarul pana la capat o sa fiti surprinsi cate s-ar putea face si aproape instinctiv va veti pune intrebarea :  de ce nu se fac toate astea ?

Raspunsul e simplu : mentalitatea paguboasa a sistemului bazat pe profit si competitie care ghideaza mecanismul tuturor tarilor de pe Planeta, sau mai simplu spus sistemul  monetar.

Va recomand deci sa vedeti cum ar putea arata lumea daca ne-am folosi capacitatile maxime, si nu uitati un lucru foarte important, o asemenea lume este posibila, proiectul este fezabil, demonstrat si analizat stiintific, realizabil cu tehnologia actuala.

In prezent Jacque Fresco e intr-un turneu in jurul lumii pentru a prezenta proiectul si deja sute de mii de oameni stiu de el, iar alte cateva zeci de mii lucreaza pentru promovarea lui.

Puteti sa va  documentati  mai mult pe siteurile lor oficiale : www.thevenusproject.com (limba engleza) si un site identic, tradus in romana : www.proiectulvenus.ro.

Descarcare film link 1
Descarcare film link 2
(743 mb)

Economia Bazata pe Resurse

Proiectul Venus

Eseul se doreste un raspuns, o analiza la societatea bazata pe resurse promovata de Jacque Fresco in “The Venus Project”.

Societatea Bazata pe Resurse

Faptul esential care defineste aceasta societate este lipsa banilor.

Un astfel de sistem solicita un alt tip de gandire decat o societate bazata pe schimbul monetar. O societate monetara este o societate care are in centru sau de interes Profitul. Acesta este si scop si cauza. In societatea actuala profitul este cel care genereaza si influenteaza comportamentul uman. Efectele negative ale acestui sistem sunt: coruptia inerenta(adica inevitabila), lacomia si abuzurile de orice fel. Abuzurile facute de oameni asupra oamenilor, abuzurile asupra mediului si altele, indeosebi exploatarea omului de catre om.

Unele din opiniile vehiculate pe internet pun in vedere ca o societate bazata pe resurse nu poate fi o societate echilibrata pentru ca oamenii sunt prin natura lor lacomi, corupti, lenesi etc. Insa ceea ce trebuie luat in seama, eliminand confuzia evidentiata pe parcurs, este ca aceste caracteristici ale omului sunt induse de mediul in care traieste. Daca traiesti intr-o economie bazata pe competitie si pe profit, adica cea care este definitorie in momentul actual, rezultatul nu poate fi decat acesta sub aspect uman. Ideea de baza este ca oamenii alearga dupa profit cu orice pret, dupa niste bani, adica niste hartii. La asta se rezuma totul in viata si sistemul actual– alergi o viata dupa niste hartii, ai o viata de hartie, devenind practic o filozofie, un mod de viata, un scop in sine, banul si profitul. Acum, plecand de la aceasta constatare sa luam in considerare ca este foarte probabil ca lucrurile sa nu trebuiasca sa stea asa.

Problema esentiala a unei societati bazate pe resurse este ca ea nu are cum sa rezolve problemele esentiale, adica eliminarea saraciei sau distributia echitabila a bogatiei. Oricine pretinde asta este un demagog.

Revenind la disputa privind o economie bazata pe resurse, aceasta presupune ca datorita automatizarii numai aprox 10% din populatie va fi implicata in productia de bunuri si servicii in principal sub forma supervizarii sistemelor robotizate de fabricatie, acest fapt nu este departe de adevar. Ar fi realizabil astazi, practic si stiintific daca nu ar exista primordialitatea Profitului, puterea Banului.

Luand in considerare ca automatizarea sa extins treptat in productia industriala incepand cu anii ‘70, reducand masiv numarul de muncitori efectivi din fabrici, astfel forta de munca a migrat treptat catre servicii, ajungand ca in tarile considerate avansate sa aiba o proportie de cca 60-65% din populatia angajata. Dar evolutia tehnica se extinde acum si asupra serviciilor (nu detaliez aici modul de extindere, un simplu exemplu consta in extinderea comertului on-line si mai sunt multe altele). Unde se mai pot duce acesti oameni eliberati din servicii?

Pana la urma trebuie recunoscut faptul ca economia bazata pe profit si-a atins pragul superior si trebuie sa avem maturitatea si curajul de a o inlocui cu altceva.

Una din propunerile studiate a fost sistemul GLI-Guaranteed Livable Income, Venitul de Trai Garantat. Acesta presupune ca fiecarui cetatean al unei tari sa i se aloce o anume suma de bani lunar in mod absolut gratuit, suma care sa-i asigure un nivel minim de trai. Suficienti bani pentru hrana si suficienti bani pentru o casa. Cei care doresc o casa mai buna sau bani pentru alte nevoi se vor supune angajarii completandu-si nevoia de bani. Acest sistem pare uman, pare ca rezolva situatia insa doar pare, el nu face altceva decat sa extinda societatea bazata pe profit pana la un alt prag si in acelasi timp va creea o serie de probleme greu de echilibrat; de exemplu va genera o inflatie foarte greu de controlat si va produce o anumita mutatie in forta de munca. In cele din urma tot la o societate bazata pe resurse se va ajunge.

De ce?

Pentru ca sub presiunea tehnologica si a somajului tehnologic inerent pe care il va genera, crearea unei societati bazata pe resurse este inevitabila.(se exclud de aici unele “rezolvari” aberante de genul crearea de razboaie in vederea reducerii oamenilor pana la un anumit numar care sa sustina si sa perpetueze societatea bazata pe profit). Aceasta din urma ar fi una din cele mai inumane solutii.

Se pune problema echilibrarii unei astfel de societati. In explicatia generala de functionare a acestui tip de societate, pentru a avea acces la bunurile si serviciile pe care le doresti trebuie doar sa le ceri. Dar aceasta nu inseamna o dezechilibrare inerenta a societatii? Toti vom cere tot ce ne trece prin cap iar sistemul de productie va fi dat peste cap oricat de informatizat ar fi, as cere 10 televizoare cu plasma, 3 in fiecare camera, as cere 4 vile 2 la mare, 2 la munte, s.a.m.d. …intelegeti ideea.

Ei bine… NU!

Avand in vedere ca o estfel de societate este guvernata de un sistem informational, sistemul poate fi echilibrat. Un set minimal de legi poate fi stabilit, un fel de “cod de conduita” al acestei societati. El ar avea la baza organizarea stiintifica, limbajul de comunicare ar fi unul stiintific. Evaluarea ar fi facuta strict stiintific, pentru a se evita interpretarea diferita. A nu se face confuzia cu “economia planificata” de tip comunist pentru ca nu este cazul, asupra acestui aspect voi reveni mai jos.

Datorita faptului ca bunurile nu mai sunt detinute sub forma de proprietate de nici o persoana ci vor fi date in utilizare catre persoane, modul de abordare trebuie sa fie diferit. Astfel o persoana poate avea in utilizare o singura casa la un moment dat, o singura masina, etc. Daca doreste o alta casa sau o alta masina le va elibera pe celelalte spre a fi transferate catre altii.

Este necesar un astfel de “cod de conduita” macar in faza de transfer catre societatea bazata pe resurse. Fiecare persoana va avea o fisa computerizata publica in care vor fi evidentiate bunurile pe care le are in utilizare la un moment dat astfel incat evaluarea necesarului real sa se atinga intr-o maniera stiintifica.

Pot fi sugerate si alte evaluari stiintifice, de exemplu necesarul de alimente poate fi exprimat in consumul de calorii per om per zi. Astfel un om are nevoie, din calculul stiintific, de cca 3000 de calorii pe zi, deci o persoana are dreptul sa solicite produse alimentare cu o valoare energetica de maxim 3000 de calorii zilnic, poate sa comande orice doreste dar in aceasta limita zilnica.

Exemplul de mai sus este dat pentru a vizualiza mai bine modul de gandire a lucrurilor intr-o astfel de societate; in realitate probabil se va atinge o asemenea eficienta in productia alimentara incat nici o limita sa nu fie impusa. Asta ar fi de preferat si de dorit.

Ideea de baza o reprezinta desprinderea de modul de gandire “in profit” actual. Modul de gandire al societatii bazate pe resurse este unul al atentei distributii a productiei catre oameni. Pentru comparatie, in societatea de astazi distributia este facuta in functie de cantitatea de bani pe care o ai. Cu alte cuvinte , libertatea ta de actiune este data de cati bani ai. Cu un venit de 500 euro/luna poti face numai anumite lucruri, pe de alta parte daca ai un venit de 50 milioane euro/luna poti face cu totul alte lucruri, poti sa mergi unde doresti, cand doresti, poti sa cumperi ce vrei, poti sa cumperi partide politice, poti sa cumperi televiziuni, ziare, poti sa-ti impui propria doctrina, poti sa subjugi alti oammeni, etc. Iar daca avem in vedere modul cum sunt creati banii (vezi Zeitgeist Addendum pentru detalii) intelegem si mai bine situatia.

Iata diferenta dintre “ei” si “noi”. Cei 500 de euro pe care ii castigi abia i-ti platesc rata la apartamentul luat pe credit pe 30 de ani, muncind asiduu si gandindu-te permanent la ce mai poti face pentru a mai avea putin “profit” pentru a mai merge si in concediu.

Poti sa argumentezi ca cei care castiga sume foarte mari de bani sunt mai “destepti”, mai “harnici”, mai “norocosi”, in fapt nimic nu justifica o astfel de diferenta, o astfel de putere a unora asupra altora, un astfel de control; nimic nu justifica ca cei mai multi sa

traiasca la limita si 5% sa detina totul. Acest argument nu are nici un fel de justificare umana.

Sunt de accord cu cei care spun ca omenii nu sunt egali, ca Dumnezeu i-a facut pe unii mai inalti, pe altii mai mici, pe unii mai inteligenti, pe altii mai putin, etc. Faptul ca nu suntem egali in atribute nu trebuie sa ne faca sa cadem in superficialitate si sa spunem ca de aceea unii au totul si altii nu, din contra chiar. Oamenii trebuie sa fie Egali in Drepturi cu adevarat; trebuie sa poata participa efectiv la conducerea societatii, la luarea deciziilor – sub acest aspect TREBUIE sa fim EGALI.

Democratia intr-o societate bazata pe resurse.

Se mai vehiculeaza pe net opinii ca o astfel de societate este una de tip comunist. Nimic mai fals. O societate comunista are la baza banul si profitul, are la baza o doctrina a controlului de stat politienesc, nu este o societate care tolereaza libera exprimare sub nici o forma, nu acorda liberul acces la bunuri, rezuma totul la stat , statul, partidul si conducatorul este inaintea omului. Comunismul si Capitalismul au aceeasi parinti, aceeiasi “investitori”. “Statul” intr-o parte si “Profitul” in cealalta parte sunt puse inaintea Omului. Amandoua inseamna un singur fapt: PUTERE si CONTROL.

Se observa clar ca societatea bazata pe resurse este orice altceva numai comunista nu; si nici capitalista. Intr-o societate bazata pe resurse, libertatea de exprimare este absoluta , este chiar esentiala, nu are la conducere un sistem partidic ci unul stiintific in mare parte informatizat si complet transparent.

Orice persoana poate supune atentiei si dezbaterii publice idei, concepte, solutii. Orice persoana poate solicita sau propune imbunatatirea oricarui produs sau serviciu de care nu este multumit. Este cu adevarat o societate democratica, o societate deschisa, o societate axata pe rezolvarea problemelor si gasirea solutiilor, o societate de tip “retea”. Asa cum astazi folosim reteaua internet pentru a gasi orice informatie, orice solutie la problemele de soft sau de calculator, maine se pot evalua, transfera , monitoriza intr-o maniera libera si stiintifica orice bun si serviciu.

Societatea bazata pe resurse pune Omul inaintea tuturor, inaintea artificialului “ban” si artificialului “stat”

Religia intr-o societate bazata pe resurse.

A considera o astfel de societate ateica, stiintifica si rece , fara nici un Dumnezeu este o totala eroare. O societate care contribuie in mod solidar, unitar la incadrarea tuturor persoanelor, oferindu-le intr-o maniera egala si reala posibilitatea de exprimare de orice fel, care te sustine in gasirea adevaratelor pasiuni, adevaratei creativitati, a surselor de inspiratie si creativitate care te defineste nu este in nici un caz o societate anti-religioasa.

Stiinta si Tehnica nu sunt altceva decat Divinitatea in Actiune. Ele sunt singurele care au contribuit la bunastarea fiecaruia si pot face mult mai mult de atat. Nu politicienii sau politica sunt cei care au contribuit la imbunatatirea vietii fiecaruia in mod real. Nu ei au inventat becul, sau calculatorul, frigiderul, canalele de comunicatie, marile inventii si marile descoperiri stiintifice ale omenirii sau orice altceva.

 Politicienii sunt in fapt complet irelevanti.

Poate ca astazi esti un functionar nevoit sa lucrezi la cine stie cine pe cine stie cat fara nici cea mai mica placere pentru ceea ce faci, iar adevarata ta pasiune este pictura sau muzica, lucruri care nu te prea ajuta in castigarea traiului acum, pentru ca nu-I asa nu sint niste lucruri tocmai aducatoare de “profit”. Si totusi acestea sunt lucrurile reale care te definesc, care te implinesc, care te fac ceea ce cu adevarat esti – si atunci de ce trebuie sa te ascunzi sub masca de functionar, de ce trebuie sa canti pe la vre-un colt de strada pentru ceva “profit”.

Nu poti sa-l gasesti pe Dumnezeu decat daca faci ceea ce cu adevarat i-ti place. Goana permanenta dupa “profit”, tacita sau voita, nu te va ajuta niciodata sa-l gasesti pe Dumnezeu.

 O astfel de societate nu poate decat sa te ajute intr-un mod semnificativ mai relevant decat cea actuala.

Acestea fiind zise trebuie sa mai mentionez ca nu sunt deloc de acord cu cei care presupun ca aspectele pe care o astfel de societate le aduce nu sunt altceva decat un alt drum pavat cu bune intentii catre iad. Ei bine, daca “iadul” este sub forma celor mentionate mai sus , atunci merg acolo bucuros, pentru ca in mod sigur cu “bunele intentii” aduse de societatea actuala atat mediului inconjurator cat si majoritatii oamenilor, nu ajung in “rai”.

O societate Utopica? Oare?

Se spune ca nu exista bani pentru a face autostrazi in Romania. Adica nu mai sunt hartii sa facem banii pentru o noua autostrada, atentie am spus noua pentru ca banii astfel tipariti nu vor creea inflatie pentru ca adauga un bun real la totalul bunurilor din economie. Daca cineva ar trebui sa spuna ca nu se pot face autostrazi in Romania ar trebui sa invoce faptul ca nu este suficient beton, asfalt sau forta de munca in Romania iar nu bani. Adevarata intrebare este “Avem resursele tehnice, materiale, umane pentru a face autostrazi in Romania?” Daca DA, atunci lozinca “nu sunt bani” (repet: adica nu avem suficienta hartie sau cerneala sa-i tiparim) este un fals grosolan; fals acceptat de populatia mintita si lasata in ignoranta la modul a ceea ce reprezinta de fapt banul si “lipsa lui”- banul nu mai reprezinta altceva decat un mijloc de control, de supunere, un simbol fals, o bucata de hartie pentru care multi insala, fura si omoara …. se ucide pentru o bucata de hartie, o viata pentru o hartie – aberant. Nu cred ca acesta este scopul pentru care Dumnezeu ne-a creat, nu cred ca scopul in viata ar fi “profitul”.

Adevarul este ca avem suficiente resurse naturale in Romania si in Lume sa facem aproape orice, sa facem case pentru fiecare, sa producem mancare suficienta pentru fiecare sau orice altceva. Si la ce ar conduce asta? Poate la adevarata natura a Omului, poate la descoperirea Sinelui si a lui Dumnezeu. Aceasta ar fi adevarata noastra Divinitate, ca toata lumea sa aiba necesarul pentru un trai neimpus de o falsa valoare(banul) ci doar din necesitatea implinirii sale, ca Om.

Acum omul alearga dupa lucruri aflate in afara Sinelui, dupa hartii (bani), el este directionat catre ceva exterior, sa se indeparteze de el insusi si implicit de Dumnezeu. O societate bazate pe resurse ar revela adevarata natura a Omului, ar orienta Omul catre interiorul sau , ar elibera Omul din falsa cursa a alergarii dupa castigarea traiului de zi cu zi. Daca Dumnezeu ar fi vrut ca Omul sa alerge dupa castigarea traiului zilnic l-ar fi lasat la stadiul de animal, la ce i-ar mai fi trebuit inteligenta? Ii suntem datori Lui sa facem ceea ce trebuie, sa promovom stiinta si tehnica creeand astfel o noua societate , pentru ca stiinta si tehnica nu sunt altceva decat Divinitatea in Actiune.

Va intreb din nou: O societate utopica? Dar societatea actuala descrisa succint in randurile de mai sus ce este? O absurditate, o societate in care exploatarea omului de catre om este ridicata la rang de virtute si incurajata in orice aspect al vietii!

Parerea mea dupa zeci de carti citite si ani de studii asupra mecanismului organizarii sociale sub toate aspectele din capitalism sau comunism nu am reusit sa gasesc vre-un aspect care sa nu faca functionala o astfel de societate. Este adevarat ca este greu de acceptat la inceput, pentru multi chiar imposibil. Cum adica fara bani? Nu se poate asa ceva! Trebuie sa fie ceva utopic! Ei bine NU. Repet parerea mea este ca nu exista un motiv real pentru a nu fi pusa in practica. Acumularile tehnologice din ultimii 50 de ani sunt relevante in acest sens si in special cele facute in domeniul IT si comunicatii care cumulate pot fi puse in practica, integrate intr-o maniera sinergetica in promovarea unei adevarate societati in care notiunea de “inadaptabili” sa se dizolve.

Astept orice fel de opinii pro sau contra pe acest subiect, orice fel de controversa, chiar impotrivitoare. Sunt deschis la orice fel de detalii si observatii privind modul de functionare de “zi cu zi” al unei astfel de societati.