Se afișează postările cu eticheta resurse. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta resurse. Afișați toate postările

sâmbătă, 10 septembrie 2011

Răsăritul - Speranța unui nou Început al Umanității


Concluzii finale

Producţia de ţiţei la nivel mondial în momentul de faţă este de 86 de milioane de barili pe zi. Peste 10 ani, vom fi în căutarea a aproximativ 14 milioane de barili pe zi pe care vom trebui să îi înlocuim. Nu exista nimic la îndemână care să acopere nici măcar 1% din această cerere. Dacă nu vom face nimic îndeajuns de repede, curând va fi o uriaşă deficienţă energetică. Cred că marea noastră greşeală rezidă în nerecunoaşterea cu un deceniu în urmă că era necesar un efort concentrat pentru a dezvolta aceste forme sustenabile de energie. Cred că nepoţii noştri vor privi înapoi asupra acţiunilor noastre cu o dezamăgire totală. 
"Aţi ştiut că aveţi de a face cu un produs finit...cum aţi luat în considerare costrucţia economică în jurul a ceva ce va dispare?"


Pentru prima dată în istoria omenirii specia este confruntată acum cu epuizarea resursei principale aflate în centrul sistemului nostru curent de supravieţuire. Punctul culminant al acestei probleme este că deşi carburantul devine din ce în ce mai insuficient, sistemul economic va continua să impună orbeşte modelul său malign de creştere economică...ca oamenii să cumpere în continuare mai multe maşini alimentate de petrol pentru a genera în continuare PIB şi locuri de muncă...exacerbând declinul.


Oare sunt soluţii pentru a înlocui edificiul economiei bazate pe hidrocarburi? Desigur.
Calea de care avem nevoie pentru a realiza aceste schimbări nu se poate manifesta prin protocoalele necesare sistemului monetar din moment ce soluţii noi nu pot fi puse în aplicare şi implementate doar prin mecanismul profitului. Oamenii nu investesc în energii regenerabile deoarece nu sunt aducătoare de bani nici pe termen lung, nici pe termen scurt. Iar condiţiile care trebuiesc îndeplinite se pot îndeplini numai cu o pierdere financiară serioasă. 
Prin urmare nu există stimulente financiare şi în acest sistem, dacă nu există stimulente financiare, lucrurile nu se întâmplă, şi mai presus de toate, Peak Oil (Criza Petrolului) este numai una dintre consecinţele epavei trenului social, care prinde viteză.




Alt declin include:

 - Apa Potabilă - esenţială vieţii - care s-a împuţinat pentru 2,8 miliarde de oameni şi se va împuţina pentru 4 miliarde până în 2030. 
 - Producţia Hranei: Distrugerea suprafeţelor arabile de unde provine 99.7% din hrana de astăzi are o viteză de 40 de ori mai repede decât se regenerează iar în ultimii 40 de ani, 30% din suprafaţa arabilă a devenit neproductivă. Nu mai spun că hidrocarburile sunt motorul principal al agriculturii de astăzi şi se află în declin…aşa cum vor fi şi rezervele de hrană. 

În ceea ce priveşte resursele în general, la obiceiurile noastre de consum curente, până în 2030 vom avea nevoie de două planete pentru a continua. Fără să mai menţionez distrugerea continua a biodiversităţii care susţine viaţa, cauzând spasme mortale şi destabilizarea mediului pe întreg globul; şi cu tot acest declin avem o creştere exponenţială a populaţiei conform căreia, în 2030 vor fi peste 8 miliarde de oameni pe această planetă.

Numai producerea de energie va trebui să crească cu 44% până în 2030, pentru a face faţă acestei cereri. şi din nou, din moment ce banii sunt singurii iniţiatori ai acţiunii - ne putem oare aştepta ca fiecare ţară de pe planetă să poată să-şi permit masivele schimbări necesare să revoluţioneze agricultura, procesarea apei, producţia energetică şi restul?
Când schema globală a piramidei datoriilor distruge încet-încet întreaga lume...
Nemaivorbind de faptul că rata actuală a şomajului va deveni normalitate, datorită naturii şomajului tehnologic. Locurile de muncă nu se mai întorc. şi în final, o largă perspectivă socială. Între 1970 şi 2010, sărăcia pe acestă planetă s-a dublat datorită sistemului...şi având în vedere starea actuală de fapt, chiar credeţi că vom vedea altceva decât o altă dublare...mai multă suferinţă şi foamete în masă?



Începutul

Nu va mai exista nici o redresare. Aceasta nu este o criză de durată de care vom scăpa într-o bună zi. Cred că următoarea fază prin care vom trece după runda următoare de colaps economic va fi cea a revoltelor populare. Când indemnizaţiile de şomaj nu se vor mai plăti din cauză că statul nu va mai avea bani. 
Și când lucrurile se înrăutăţesc astfel încât oamenii îşi pierd încrederea în liderii aleşi, vor cere o schimbare. Asta dacă nu ne omorâm între timp între noi sau nu distrugem mediul înconjurător.
Mi-e frică să nu ajungem într-un punct din care nu mai existe întoarcere...şi asta mă frământă la infinit. Facem tot ce putem pentru a evita această stare. Este clar că suntem în pragul unei mari tranziţii în viaţa umană...Că ne confruntăm acum cu o schimbare fundamentală a vieţii aşa cum o ştim de un secol. Trebuie să fie o legătură între economie şi resursele acestei planete resursele fiind, bineînţeles, orice formă de viaţă animală sau vegetală; sănătatea oceanelor şi toate celelalte.


Este o paradigmă monetară care nu va ceda, până când nu va ucide şi ultima fiinţă umană. Grupul „din interior” va face totul pentru a ramâne la putere şi asta este ceea ce trebuie să ţineţi minte. Ei vor folosi armata şi marina şi alte minciuni...sau orice altceva trebuie pentru a rămâne la putere. Ei nu sunt pe cale să renunţe deoarece ei nu cunosc nici un alt sistem care sa le perpetueze clasa.





Scena de final care se presupune că s-ar putea desfășura în condițiile prăbușirii sistemului monetar global...titlurile ziarelor abundă in stirile care exprimă starea natiunilor de pe glob:
"--Creşterea ratei criminalităţii în Vest---Naţiunile Unite declară Starea de Urgenţă Globală---Şomajul la nivel mondial atinge 65%---Frica izbucnirii unui Război Mondial continuă---Prăbuşirea generată de datorie creează acum penurie alimentară---
Deoarece nici o violenţă nu a fost raportată protestele fără precedent vor continua...se pare că echivalentul a miliarde de dolari sunt sistematic retrase din conturile bancare din toată lumea şi în schimb...evident, acum sunt aruncate în faţa băncii centrale mondiale."



vineri, 9 septembrie 2011

Proiectul Pământ



Proiectul Pământ

Să ne imaginăm pentru moment că am avea opţiunea să reconstruim civilizaţia umană din temelii. Ce-ar fi dacă - ipotetic vorbind - am descoperi o copie exactă a planetei noastre şi singura diferenţă dintre aceasta şi planeta actuală ar fi că evoluţia umană nu s-a petrecut. Ar fi o paletă deschisă. Fără ţări, fără oraşe, fără poluare, fără republicani...doar un mediu curat şi deschis. Aşadar ce am avea de făcut? Ei bine, mai întâi am avea nevoie de un "scop", nu? Şi e prudent să spunem că acel scop ar fi supravieţuirea. Şi nu doar să supraviețuim, ci s-o facem într-un loc optimizat, sănătos şi prosper. Cei mai mulţi oameni, fireşte, vor să trăiască şi asta, preferabil, fără să sufere. Prin urmare, baza acestei civilizaţii trebuie să fie una de susţinere şi prin urmare cât mai de durată pentru viaţa umană - ţinând cont de toate nevoile materiale ale tuturor oamenilor din lume în timp ce încercăm să eliminăm tot ceea ce ar putea să ne facă rău pe termen lung. Înţelegând scopul "Durabilităţii Maxime" următoarea întrebare priveşte "metoda" folosită.


Ce fel de abordare alegem? Ei bine, să vedem - Ultima dată când am verificat, politica era metoda de operare socială pe Pământ...Aşadar, ce au de spus doctrinele republicanilor, liberalilor conservatorilor sau socialiştilor despre designul societăţii? Hmmm...absolut nimic. Bine atunci - dar despre religie? Cu siguranţă marele creator trebuie să fi lăsat nişte schiţe pe undeva...Nu... n-am găsit nimic.
Bun atunci - ce a mai rămas? Se pare că ceva numit "ştiinţă". Ştiinţa este unică prin faptul că metodele sale au nevoie nu numai ca ideile propuse să fie testate şi replicate...dar tot ceea ce vine dinspre ştiinţă este în mod inerent falsificabil. Cu alte cuvinte, spre deosebire de religie şi politică, ştiinţa nu are ego şi tot ceea ce ne sugerează acceptă posibilitatea de a se dovedi fals în cele din urmă. Nu ţine la nimic şi evoluează constant. Ei bine, mie asta mi se pare destul de firesc. Şi apoi - bazându-ne pe starea actuală a cunoştiinţelor ştiinţifice la început de secol 21 împreună cu scopul nostru de "maximă durabilitate" pentru populaţia umană cum se începe procesul actual de construcţie?


Ei bine, prima întrebare necesară este: De ce avem nevoie pentru a supravieţui? Răspunsul, bineînţeles sunt resursele planetare. Fie că este vorba despre apa potabilă, energia consumată sau materia primă utilizată pentru a crea unelte şi adăpost planeta deţine un inventar de resurse - multe dintre acestea necesare supravieţuirii noastre. Aşadar, aceasta fiind realitatea devine critic să aflăm ce avem şi unde este. Aceasta înseamnă că trebuie să efectuăm un studiu. Localizăm şi identificăm fiecare resursă fizică de pe planetă şi cantitatea disponibilă în fiecare loc de la depozitele de cupru, până la cele mai bune locaţii pentru ferme eoliene unde să producem energie, la izvoare naturale de apă proaspătă la o evaluare a cantităţii de peşte din ocean şi până la cele mai bune terenuri arabile de cultivare a hranei, etc. Dar, pentru că noi oamenii vom consuma aceste resurse în decursul timpului vom realiza că nu trebuie doar să localizăm şi să identificăm - ci şi să urmărim. Trebuie să fim siguri că nu rămânem fără nici unul dintre aceste lucruri...asta ar fi rău; şi înseamnă nu numai să urmărim rata de consum dar şi ratele de regenerare ca de exemplu, cât este necesar, pentru ca un copac să crească sau ca un izvor să se reumple.
Aceasta se numeşte "Echilibru Dinamic". 



Echilibrul Dinamic

Cu alte cuvinte, dacă folosim copacii mai repede decât pot ei creşte - avem o problemă serioasă, pentru că este nesustenabil. Atunci cum urmărim acest inventar mai ales atunci când recunoaştem că toate aceste lucruri sunt risipite peste tot. Avem mine de minerale vaste în ceea ce numim Africa, concentraţii de energie în Orientul Mijlociu, uriaşe posibilităţi de alimentare de la energia mareică pe coasta Atlanticului din America de Nord, cel mai mare rezervor de apă proaspătă în Brazilia, etc. 
Ei bine, încă o dată, ştiinţa are o sugestie numită "Teoria Sistemelor". 



Teoria Sistemelor

Teoria Sistemelor recunoaşte că structura lumii naturale de la biologia umană la biosfera pământească, la forţa gravitaţională a sistemului solar în sine este un imens sistem conectat sinergetic - total interconectat. Aşa cum se conectează celulele umane pentru a forma organele iar organele se conectează pentru a ne forma organismele şi cum trupurile noastre nu pot supravieţui fără resurse terestre de hrană, aer şi apă, suntem intrinsec conectaţi la pământ, şi aşa mai departe. Deci - aşa cum sugerează şi natura luăm tot acest inventar şi urmărim datele şi creem un sistem pentru a-l administra. 
Un "Sistem de Administrare al Resurselor Globale", de fapt pentru a ţine socoteala fiecărei resurse relevante de pe planetă. Pur şi simplu nu avem altă alternativă logică, dacă scopul nostru ca specie este să supravieţuim pe termen lung. Trebuie să urmărim totul ca pe un întreg. Înţelegând asta, putem acum să analizăm Producţia.
Cum vom folosi toate aceste lucruri? Care va fi procesul nostru de producţie şi de ce avem nevoie pentru a fi siguri că este cel mai bine optimizat pentru a ne maximiza durabilitatea? Primul lucru care ne sare în ochi este faptul că trebuie să încercăm constant să perseverăm. Resursele planetare sunt în esenţă finite. Aşa că este important să acţionăm "strategic". 


"Conservarea strategică" este cheia. Al doilea lucru pe care îl recunoaştem, este că unele resurse nu sunt la fel de bune ca altele, ca performanţă. De fapt, unele lucruri, puse în practică au un efect teribil asupra mediului ceea ce ne afectează invariabil sănătatea. De exemplu: petrolul şi combustibilii fosili, indiferent cât ai reduce consumul vor elibera mereu agenţi poluatori asupra mediului. Prin urmare, este esenţial să facem ce este mai bine pentru a folosi astfel de lucruri numai atunci când chiar trebuie - dacă nu chiar deloc. 
Din fericire pentru noi, vedem o mulţime de alternative -solară, eoliană, mareică, hidro - încălzire diferenţială şi posibilitătea de utilizare a energiei geotermale aşa că putem avea o strategie obiectivă despre cum să utilizăm acestea şi unde pentru a evita ceea ce este numit „impact retroactiv” sau orice altceva care rezultă din procesul de producţie sau utilizare care poate produce distrugeri mediului şi prin urmare, nouă înşine.



Vom numi asta „Siguranţa Strategică” pentru a o lega de „Conservarea Strategică”. Dar strategiile de producţie nu se opresc aici. Vom avea nevoie de o „Eficienţă Strategică” pentru mecanica efectivă de producţie în sine, şi ceea ce găsim aici este că sunt cam trei protocoale specifice la care trebuie să aderăm:

 - Unu: Fiecare bun pe care îl producem trebuie să fie proiectat să dureze cât mai mult timp posibil. În mod natural, cu cât mai multe lucruri tind să se strice cu atâta mai multe resurse sunt necesare pentru a le înlocui şi cu atât mai multă risipă se produce.

 - Doi: Când lucrurile se strică sau nu mai este posibilă utilizarea lor din diverse motive este neapărat necesară colectarea sau reciclarea a cât mai multe dintre ele. Aşadar liniile de asamblare industrială trebuie să ţină cont de asta încă din primele faze ale ciclului de producţie.

 - Trei: Tehnologiile cu evoluţie rapidă, cum este electronica, care este expusă celei mai rapide faze de învechire tehnologică va fi necesar să fie proiectată pentru o îmbunătăţire a componentelor fizice rapidă şi facilă. Ultimul lucru pe care ni-l dorim este să aruncăm la gunoi întregul computer doar pentru că unele dintre componentele sale sunt depăşite tehnologic. 




Aşadar vom proiecta componentele în aşa fel încât să fie uşor îmbunătăţite piesă cu piesă, într-un mod standardizat şi interschimbabil care să ţină pasul cu tendinţele schimbărilor tehnologice. Şi atunci când realizăm că aceste mecanisme ale „Conservării Strategice”, „Siguranţei Strategice” şi „Eficienţei Strategice” sunt pure consideraţii tehnice dincolo de orice opinie sau părere umană pur şi simplu vom programa aceste strategii într-un calculator care poate manipula şi calcula toate variabilele relevante permiţându-ne să ajungem la o metodă absolut perfectă pentru o producţie sustenabilă bazată pe cunoaşterea curentă. Şi în vreme ce asta poate suna ca şi cum ar fi un proces complex tot ceea ce ne trebuie este un computer performant ca să nu mai menţionăm există deja o atât de mare varietate de sisteme informatice de decizie şi monitorizare pe care le utilizăm deja în întreaga lume astăzi pentru scopuri izolate. Este un simplu proces de extindere.
Aşadar...Astăzi, nu doar că avem propriul Sistem de Management al Resurselor dar avem de asemenea şi un Sistem al Managementului Producţiei, ambele uşor de automatizat pentru a maximiza eficienţa, conservarea şi siguranţa. Realitatea informaţională este că mintea umană sau chiar a unui grup de oameni, nu poate urmări tot ceea ce trebuie urmărit. Trebuie făcută prin intermediul computerelor şi este realizabil.



Şi asta ne duce către următorul nivel: Distribuţia. Care sunt strategiile sustenabile care au sens aici? Păi, din moment ce ştim că cea mai scurtă distanţă între două puncte este o linie dreaptă şi de vreme ce energia este necesară pentru alimentarea maşinilor de transport cu cât este mai mică distanţa de transport, cu atât este mai eficientă. Producerea unor bunuri pe un continent şi transportul lor pe un altul are sens numai dacă bunurile în discuţie pur şi simplu nu pot fi produse la locul de destinaţie. Altminteri, nu este nimic altceva decât risipă. Trebuie să producem local, ca distribuția să fie simplă rapidă şi să necesite cât mai puţină energie. 
Noi numim asta „Strategia Proximităţii” ceea ce la un nivel simplu înseamnă reducerea cât mai mult posibil a transportului de bunuri între materia primă şi produsele finite. Desigur, ar putea fi de asemenea important de ştiut şi ce bunuri transportăm şi de ce...



Iar asta intră sub incidenţa unei alte categorii, Cererea.
Şi cererea este pur şi simplu ceea ce oamenii au nevoie pentru a fi sănătoşi şi de a avea un nivel de viaţă ridicat. Spectrul nevoilor materiale umane se află între necesităţile vieţii cum ar fi hrana, apa potabilă şi adăpostul...până la bunurile sociale sau recreaționale care sunt necesare relaxării şi cele personale - delectările sociale - toate sunt factori importanți pentru om şi societate dincolo de orice altceva. Aşa că - foarte simplu - începem un alt chestionar. Oamenii îşi descriu nevoile, cererea este procesată şi  producţia începe bazată pe această cerere. Şi din moment ce nivelul cererii pentru bunuri diferite va fluctua în mod natural de la regiune la regiune va trebui creeat un „Sistem de Monitorizare a Cererii/Distribuţiei” pentru a evita blocajele şi supraproducţia. Bineînţeles, această idee nu este o noutate ea este utilizată în fiecare lanţ important de magazine în zilele noastre pentru a se asigura o inventariere corespunzătoare. Numai că, de data aceasta, se va aplica la scară globală.



Dar aşteptaţi un moment. Noi nu putem realmente înţelege cererea dacă nu cuantificăm actuala utilizare a bunurilor în sine. Este logic şi sustenabil ca fiecare om să aibă să zicem, cel puţin câte un lucru din tot ce se face? Chiar şi în detrimentul utilităţii? Nu. Asta ar fi pur şi simplu risipitor şi ineficient. Dacă o persoană are nevoie de un bun dar acea nevoie este să zicem: pentru 45 de minute în medie zilnic ar fi mult mai eficient dacă acel bun ar fi pus la dispoziţia fiecăruia precum şi altora numai când este nevoie. Mulţi uită că ceea ce doresc ei nu este bunul, ci este scopul acelui bun. Când realizăm că acel bun în sine este la fel de important ca şi utilitatea sa putem vedea că „restricţia externă” sau ceea ce numim astăzi „proprietate” este extrem de degradantă şi ilogică din punct de vedere al mediului într-un sens economic, fundamental. 
Deci, avem nevoie să elaborăm o strategie numită „Acces Strategic” Aceasta poate fi fundaţia pentru„Sistemul nostru de Cerere/Distribuţie” care oferă garanţia că putem satisface cererea nevoilor populaţiei oferind acces pentru orice îşi doreşte fiecare, atunci când îşi doreşte.
Şi în ceea ce priveşte obţinerea fizică a bunurilor centralizată şi cu centre de acces regional toate au un rost, în cea mai mare parte fiind aşezate în imediata vecinătate a populaţiei iar o persoană pur şi simplu intră, ridică obiectul îl utilizează şi la sfârşit, îl returnează atunci când nu mai este nevoie de acel bun...cam în genul în care funcţionează bibliotecile în zilele noastre. De fapt, aceste centre nu doar că vor exista în comunitate aşa cum astăzi vedem magazinele locale dar centre de acces specializate vor exista în locaţii specifice unde anumite bunuri sunt utilizate cu precădere economisind energie şi cu cicluri cât mai reduse de transport. 



Şi de îndată ce acest Sistem de Monitorizare devine operațional, el se conectează direct la Sistemul de Management al Producţiei și, bineînţeles, la Sistemul de Management al Resurselor prin crearea unui sistem care se interconectează dinamic la un sistem economic de management global prentru a ne asigura că se menţine sustenabilitatea începând cu asigurarea integrităţii resurselor finite mergând mai apoi către certitudinea că se creează cele mai bune cele mai strategice bunuri posibile în timp ce distribuim totul în cel mai eficient şi inteligent mod.



Şi ca unic rezultat al abordării bazate pe prezervarea mediului care este în mod intuitiv cea mai potrivită de cele mai multe ori este că acest proces logic, în totalitate este un proces practic de conservare şi eficienţă care defineşte exclusiv o sustenabilitate realmente umană pe această planetă care cel mai probabil poate genera ceva niciodată văzut până acum în istoria umanităţii: Accesul la Abundenţă...nu doar pentru un procent din populaţia lumii...ci pentru întreaga civilizaţie.



miercuri, 7 septembrie 2011

Patologia Socială - Economia de Piață şi Competiţia


Anti Economia

Există o vorbă care spune că modelul pieţei competitive caută să "creeze cele mai bune bunuri posibile la cele mai joase preţuri posibile". Această expresie este în mod esenţial conceptul stimulator care justifică competiţia din piaţă, bazată pe presupunerea că rezultatul este producţia de bunuri de calitate superioară. Dacă ar fi să-mi construiesc o masă de la început, aş construi-o în mod natural din cele mai bune şi durabile materiale posibile, nu-i aşa? Cu intenţia ca ea să dureze cât mai mult posibil. De ce aş vrea să fac ceva de proastă calitate ştiind că va trebui eventual să-l refac şi prin urmare să cheltui mai mult material şi energie? Ei bine, oricât de raţional ar suna în lumea fizică când vine vorba despre piaţa de consum nu numai că este evident iraţional dar nu este nici măcar o opţiune. 

Este imposibil pentru o companie să producă cele mai bune mărfuri dacă vrea să menţină un avantaj competitiv şi să rămână accesibilă pentru consumator. Pur şi simplu orice este creat şi pus la vânzare în economia globală este imediat inferior din momentul în care este produs pentru că este o imposibilitate matematică să creezi cele mai avansate produse în mod ştiinţific, cele mai eficiente şi mai strategic sustenabile produse. Aceasta se întâmplă datorită faptului că sistemul de piaţă necesită acel "cost minimal" sau nevoia de a reduce cheltuielile care există la orice nivel al producţiei. De la costul muncii, până la costul materialelor şi de ambalare şi aşa mai departe. 

Această strategie competitivă, bineînţeles, are rolul de a se asigura că publicul le cumpără produsele decât să le cumpere de la un producător concurent ... care face exact acelaşi lucru acela de a-şi face produsele competitive şi accesibile. 
Această consecinţă imuabilă şi risipitoare a sistemului poate fi numită: Uzură morală intrinsecă. Cu toate astea, aceasta este doar o parte a unei probleme mai mari: Un principiu de guvernare fundamental al pieţelor economice - unul pe care nu îl veţi găsi în niciun manual, apropo - este următorul: "Nici unui produs nu-i poate fi permis să-şi menţină o durată de viaţă mai mare decât ce poate fi suportat astfel încât să continue consumul ciclic." Altfel spus, este esenţial ca lucrurile să se strice, să eşueze şi să expire într-o anumită perioadă de timp.
Asta se defineşte ca: "Uzură morală planificată". 

Uzura morală planificată este temelia strategiei pieţei a fiecărui bun produs care se materializează. În timp ce foarte puţini, bineînţeles, ar recunoaşte sincer o asemenea strategie ceea ce fac de fapt este să o mascheze în fenomenul Uzurii morale intrinsece abia discutat, iar majoritatea ignoră, sau chiar suprimă noi descoperiri în tehnologie care ar putea creea un bun mai sustenabil, mai durabil. Aşadar, de parcă nu ar fi fost destulă risipă, astfel încât sistemul nu poate permite în mod firesc ca cele mai durabile şi eficiente bunuri să fie produse, Uzura Planificată recunoaşte în mod deliberat faptul că, cu cât un lucru funcţionează mai mult cu atât mai greu este să susţină consumul ciclic şi deci sistemul de piaţă în sine. Cu alte cuvinte, durabilitatea produsului este de fapt inversă faţă de creşterea economică şi prin urmare este nevoie de un stimulent direct şi susţinut care să se asigure că durata de viaţă a oricărui produs este scurtă. Şi, de fapt, sistemul nu poate funcţiona altfel. 

O privire asupra depozitelor uriaşe de deşeuri răspândite în lume arată realitatea uzurii. Există acum miliarde de celulare construite cu preţ redus, computere sau alte tehnologii fiecare construite cu materiale preţioase, dificil de extras, cum ar fi aurul, cobaltul, cuprul...care acum se degradează în gropi de gunoi uriaşe de obicei din princina a nimic altceva decât o defecţiune sau uzura unor părţi mici care, într-o societate durabilă ar putea fi reparate sau îmbunătăţite iar durata de viaţă a bunului prelungită. Din păcate, pe cât de eficient poate părea acest lucru în lumea noastră fizică, trăind pe o planetă finită cu resurse finite, acest aspect este explicit ineficient, raportat la piață. 

Într-o singură frază: "Eficienţa, durabilitatea şi conservarea sunt duşmanii sistemului economic". De asemenea, așa cum bunurile fizic trebuie în mod constant produse şi re-produse indiferent de impactul acestora asupra mediului la fel și industria de servicii tebuie să opereze iraţional. Cert este, că nu există nici un beneficiu monetar pentru a rezolva problemele care există actualmente. În final ultimul lucru pe care îl doreşte de fapt o instituţie medicală ar fi vindecarea bolilor precum cancerul, deoarece ar elimina nenumărate locuri de muncă și mii de miliarde în venituri. Şi de vreme ce suntem pe subiect...Crima şi Terorismul în acest sistem sunt bune! Păi, cel puţin din punct de vedere economic...pentru că angajează forţele de poliţie fapt ce generează un preț ridicat pentru securitate ca să nu mai amintim de valoarea închisorilor care sunt proprietăţi private - în vederea obţinerii de profit. 

Dar despre război? Industria de război din America este un uriaş motor al PIB iar una dintre cele mai profitabile industrii - este producţia de arme de distrugere în masă. Jocul favorit al acestei industrii este acela de a arunca lucrurile în aer şi apoi a merge acolo să le reconstruiască, pentru profit. Am văzut acest lucru în contracte de miliarde de dolari făcute pe seama războiului din Irak. Ce trebuie subliniat este că aspectele negative ale societății, devin recompensate în industrie şi orice interes în rezolvarea problemelor sau preocupare pentru mediu şi conservarea acestuia, sunt intrinsec opuse fezabilității economice. Şi de aceea, de fiecare dată când vedeţi PIB-ul crescând într-o ţară sunteţi martori ai creşterii deficitului fie real fie închipuit şi, prin definiţie, deficitul este rădăcina ineficienţei. Realmente, deficitul crescut înseamnă ineficienţă crescută.




Dezechilibrul Sistemului de Valori

Visul american este bazat pe creşterea continuă a consumului. El se bazează pe faptul că majoritatea canalelor de informare media şi în special publicitatea comercială - toate corporaţiile care au nevoie de această creştere infinită - ne-au convins sau ne-au spălat creierul şi cei mai mulţi oameni din America sau din lume cred că trebuie să avem un număr X de posesiuni materiale şi posibilitatea de a achiziţiona infinit mai multe posesiuni materiale, pentru a putea fi fericiţi. Asta este pur şi simplu neadevărat. Prin urmare, de ce continuă oamenii să cumpere în acest mod deşi este în cele din urmă un eco-genocid prin efectele sale sistemice cumulate? Şi aceasta este exact condiţionarea clasică funcţională. Pui pur şi simplu stimulentele de condiţionare în organism şi rezultă comportamentelor dorite. Sau scopurile respectiv obiectivele dorite. Şi sistemul dispune de toate resursele tehnologiei şi se mândresc cu modul în care ei intră în minţile copiilor ceea ce aud este că i-au făcut deja dependenţi de marcă. Veţi vedea apoi, că acesta este modul în care oamenii au ajuns atât de tâmpiți. Au fost învăţaţi să fie tâmpiți. Este o dereglare a sistemului de valori.

Ştiţi, dacă există vreo dovadă a plasticităţii minţii omeneşti, dacă există orice dovadă despre cât de maleabilă este gândirea umană şi cât de uşor pot deveni oamenii condiţionaţi şi manipulaţi, bazându-te pe natura impulsului lor ambiental şi pe ceea ce îl consolidează: lumea reclamei comerciale este dovada. Trebuie să rămâneţi în admiraţie în ce priveşte nivelul de spălare a creierelor la care aceşti roboţi programaţi, cunoscuţi drept "consumatori" rătăcesc prin peisaj doar ca să intre într-un magazin şi să cheltuiască, să spunem, 4000 de dolari pe o poşetă care probabil costă 10 dolari, să fie făcută într-un atelier de peste ocean. Doar pentru ce se presupune că reprezintă în cultură statutul acelei mărci. Ori poate vechile tradiţii commune care întăresc încrederea şi coeziunea în societate - care au fost acum deturnate de valorile materialiste acaparatoare prin care noi schimbăm acum prostii inutile de câteva ori pe an. 

Şi ne putem întreba de ce atât de mulţi au astăzi o dorinţă nestăpânită pentru cumpărături şi achiziţionare atunci când este clar că ei au fost condiţionaţi din copilărie să se aştepte la bunuri materiale ca semn al statutului lor în raport cu prietenii şi familia. Realitatea este că fundamentul oricărei societăţi este sistemul de valori care operează în acea societate şi societatea noastră, aşa cum există ea, poate funcţiona numai pe baza acestor valori iar acest consum ostentativ este necesar pentru ca sistemul de piaţă să existe în continuare. Cu 75 de ani în urmă consumul în America era la jumătate pentru fiecare persoană, raportat la ceea ce avem astăzi. Noua cultură de consum de astăzi a fost fabricată şi impusă datorită nevoii reale de creșterea din ce în ce mai mare consumului. Şi aceasta este explicaţia pentru care, cele mai multe corporaţii astăzi cheltuie mai mulţi bani pe publicitate decât pe procesul efectiv de creare a bunurilor. Îşi concetrează atenţia pe crearea unor false nevoi de satisfăcut.
Şi se întâmplă să reuşească.








"Economiştii"

Ştiţi, economiştii, în realitate, nu sunt deloc economişti. Ei sunt propagandişti ai valorii banilor şi veţi descoperi că toate modelele lor se îndreaptă către schimburi care produc profit de o parte sau de ambele părţi sau oricum dar ei sunt complet deconectaţi de necesităţile reale ale lumii.

“În statul Ohio, un bătrân nu a mai reuşit să-şi plătescă factura la curent - poate sunteţi familiari cu acest caz - iar compania furnizoare de electricitate i-a tăiat curentul şi bătrânul a murit. Motivul pentru care i-au oprit curentul a fost că nu ar mai fi fost profitabil pentru ei să-i furnizeze energia deoarece nu şi-a plătit facturile. Credeţi că asta este drept? - întreabă un tânăr. 
Responsabilitatea efectivă nu cade asupra companiei electrice pentru că i-a oprit curentul ci mai degrabă cade pe vecinii şi prietenii acelui om sau cei asociați cu el care nu au fost destul de caritabili pentru a-l ajuta, fiecare în parte, să-şi plătească factura la curent.” (răspunde economistul Milton Friedman)

Hmmm...Am auzit bine? Chiar a spus cineva că moartea unui om nu a fost cauzată de faptul că nu avea bani ci responsabilitatea pentru asta se datorează...altor oameni? sau, de fapt, lipsei de caritate? Păi atunci, cred că vom avea nevoie de o groază de spoturi de informare şi de cutii ale milei pentru toţi pripăşiţii cârciumilor şi o grămadă de borcane cu murături pentru miliardul de oameni care mor astăzi de foame pe această planetă...din cauza sistemului atât de promovat al lui Milton Friedman. Oriunde avem de-a face cu filosofiile lui Milton Friedman, F.A. Hyack, John Maynard Keynes, Ludwig von Mises, sau a altor nume mari ale economiei de piaţă, baza raţiunilor lor arareori depăşeşte referirea la bani.

Este ca o religie. Analiza consumului, politicile de stabilitate fiscală, deficitul bugetar, cererea agregată...există ca referinte proprii infinite la propriul sistem de raţionalizare, un cerc al discursului unde nevoile umane universale, resursele naturale sau orice formă eficientă de susţinere fizică a vieţii, sunt eliminate din start şi înlocuite cu o singură noţiune prin care omul caută un avantaj faţă de altul sau faţă de banii în sine şi se motivează de propriul autointeres îngust care în mod magic creează o societate echilibrată, sănătoasă şi sustenabilă.

Nu este nici o coordonată a vieții în toate aceste teorii, în toate aceste doctrine. Ce fac ei? Ceea ce au ei de făcut este să urmărească circuitul banilor. Asta este tot, să urmărească circuitul banilor, presupunând ca asta este tot ceea ce are importanţă. Unu: Nu există coordonate vitale...oho...nici un fel de coordonate! Doi: Că toţi agenţii sunt caută să-și auto-maximizeze preferințele. Asta este, ei nu se gândesc la nimeni altcineva decât la ei înşişi şi la ceea ce pot obţine cel mai mult pentru ei înşişi. Aceasta este concepţia dominantă a raţiunii: alegerea care auto-maximizează şi singurul lucru pe care ei sunt interesaţi să-l auto-maximizeze sunt banii sau bunurile de larg consum. 

Ei bine, unde intră relaţiile sociale? Nu intră, decât cu excepţia schimbului pentru auto-maximizare. Unde intră resursele noastre naturale? Nu intră, decât cu excepţia exploatării. Unde intră familia ca fiind capabilă de a supravieţui? Nu intră. Ei trebuie să aibă bani pentru a cumpăra orice produs. Ei bine, nu ar trebui o economie să se ocupe undeva de nevoile umane? Nu aceasta este problema fundamentală? A, "nevoia" nu este nici în lexiconul dumneavoastră. Îl diluaţi în "lucruri dorite"...şi ce este un lucru dorit? Asta înseamnă nevoia de bani pentru dorința de a cumpăra. Ei bine, dacă cererea de bani dictează lucrurie dorite nu are nimic de a face cu nevoile din cauză că probabil o persoană nu are dorință de bani dar are nevoie disperată, să zicem, de aprovizionare cu apă. Ori, poate ca nevoia de bani se referă la un scaun de toaletă din aur. Ei bine, încotro se duce totul? La scaunul de toaletă din aur. Şi voi numiţi asta “economie”? 
Într-adevăr, când cineva crede aşa ceva, trebuie să fie cea mai bizară iluzie din istoria gândirii umane.





joi, 27 ianuarie 2011

Zeitgeist Moving Forward a fost lansat!

Zeitgeist Moving Forward, de regizorul Peter Joseph, este un documentar de lung metraj care prezinta un caz de tranziţie necesară a paradigmei socio-economice actuale monetare care guvernează societatea si întreaga lume. Acest subiect transcede problemele de relativism cultural şi ideologie tradiţionale şi explica conceptele de bază care se referă empiric  la atributele de supravieţuire umană şi socială, extrapolând aceste legi imuabile naturale într-o nouă paradigmă durabilă social numit "Economia bazata pe resurse ".

Acest film cuprinde relatari ale unor experţi în domeniul sănătăţii publice, antropologie, neurobiologie, economie, energie, tehnologie, ştiinţe sociale şi alte subiecte relevante care se referă la funcţionarea societatii şi la cultură. Cele trei teme centrale ale muncii sunt: Comportamentul Uman, Economia Monetară, şi Stiinta Aplicata. Punerea  împreună a acestor teme creează un model de înţelegere a paradigmei societatii actuale,  de ce este esenţială tranzitia spre o Economie Bazata pe Resurse împreună cu o nouă abordare  socială, care ar rezolva problemele actuale sociale cu care se confruntă lumea de astăzi .



Puteti viziona documentarul mai jos. Faceti clic aici pentru a fi anuntat cand va fi disponibila subtitrarea in limba romana.



miercuri, 19 ianuarie 2011

Future by design

Future by Design (Proiectarea viitorului)

Desi pare la prima vedere un titlu pompos,  Future by Design este un documentar ce reprezinta munca de-o viata a inginerului si proiectantului social Jacque Fresco. Jacque are niste idei bazate strict pe tehnologie si evolutia tehnologiei  in armonie cu specia umana, animalele si plantele  si vrea sa obtina asta prin Proiectul Venus, prezentat in documentar. Practic e un sistem planetar bazat pe gestionarea inteligenta a resurselor  planetei.  Daca s-ar aplica toate ideile expuse in film de acest om ar rezulta practic un sistem fara foamete, razboaie sau armata, un sistem fara infractiunile si exploatarea existenta azi. Un sistem cu mult mai bun decat cel actual.  Daca veti avea rabdare sa urmariti documentarul pana la capat o sa fiti surprinsi cate s-ar putea face si aproape instinctiv va veti pune intrebarea :  de ce nu se fac toate astea ?

Raspunsul e simplu : mentalitatea paguboasa a sistemului bazat pe profit si competitie care ghideaza mecanismul tuturor tarilor de pe Planeta, sau mai simplu spus sistemul  monetar.

Va recomand deci sa vedeti cum ar putea arata lumea daca ne-am folosi capacitatile maxime, si nu uitati un lucru foarte important, o asemenea lume este posibila, proiectul este fezabil, demonstrat si analizat stiintific, realizabil cu tehnologia actuala.

In prezent Jacque Fresco e intr-un turneu in jurul lumii pentru a prezenta proiectul si deja sute de mii de oameni stiu de el, iar alte cateva zeci de mii lucreaza pentru promovarea lui.

Puteti sa va  documentati  mai mult pe siteurile lor oficiale : www.thevenusproject.com (limba engleza) si un site identic, tradus in romana : www.proiectulvenus.ro.








vineri, 14 ianuarie 2011

Miscarea Zeitgeist

Miscarea Zeitgeist este mişcarea de activism ce susţine Proiectul Venus. Împreună, cele două îşi doresc implementarea unei economii bazate pe resurse într-o societate lipsită de bariere etnice sau discrepanţe sociale(bogati si saraci), o societate a abundenţei serviciilor şi bunurilor pentru toti oamenii, nu doar pentru o parte din ei. O economie bazată pe resurse poate face un management raţional al resurselor Pământului şi le distribuie în funcţie de nevoi şi cantitate disponibilă activităţilor umane ţinând cont în acelaşi timp de minimizarea daunelor aduse mediului înconjurător. O economie bazată pe resurse nu foloseşte bani pentru transferul de materii, servicii între diversele ramuri ale ei şi nici între producătorii de bunuri, servicii  şi beneficiarii acestora.

Deoarece suntem lipsiţi de orizonturi de societatea în care trăim vom crede că aşa ceva e o simplă utopie dar acest lucru nu este adevărat. Utopie este atata timp cat decidem noi sa fie. Resursele planetei sunt mult mai abundente decât suntem făcuţi să credem. Dacă staţi şi vă uitaţi împrejur si va informati eficient vă veti da seama că planeta abundă în surse de energie, asta în timp ce noi suntem captivi unor surse de energie poluante şi tehnologiilor învechite; suntem captivi unor slujbe lucrând 5 zile din 7, 8 ore sau chiar mai mult pe zi în condiţii de stres cu gândul că ne realizăm o aşa-zisă „carieră”; captivi unor salarii niciodată echitabile si suficiente din care cu greu ne plătim taxele şi ne asigurăm hrana iar dacă se întâmplă să ne îmbolnăvim viaţa devine un coşmar; captivi raioanelor din super-marketuri unde totdeauna ne facem vise că ne vom permite odată să avem un oarecare lucru iar adesea cădem pradă creditelor bancare pentru a ne putea lua acel lucru, indatorându-ne pe perioade de zeci de ani cateodata.

Tocmai despre acest lucru şi de modul de funcţionare al sistemului bancar, de modul de creare al banilor şi dedesubturile cele mai intime ale sistemului vom vedea în continuare într-un amplu documentar explicativ care poate fi vizionat in filmul de mai jos si poate fi descarcat gratuit de aici




joi, 16 decembrie 2010

Economia Bazata pe Resurse

Proiectul Venus



Eseul se doreste un raspuns, o analiza la societatea bazata pe resurse promovata de Jacque Fresco in “The Venus Project”.






Societatea Bazata pe Resurse


Faptul esential care defineste aceasta societate este lipsa banilor.

Un astfel de sistem solicita un alt tip de gandire decat o societate bazata pe schimbul monetar. O societate monetara este o societate care are in centru sau de interes Profitul. Acesta este si scop si cauza. In societatea actuala profitul este cel care genereaza si influenteaza comportamentul uman. Efectele negative ale acestui sistem sunt: coruptia inerenta(adica inevitabila), lacomia si abuzurile de orice fel. Abuzurile facute de oameni asupra oamenilor, abuzurile asupra mediului si altele, indeosebi exploatarea omului de catre om.

Unele din opiniile vehiculate pe internet pun in vedere ca o societate bazata pe resurse nu poate fi o societate echilibrata pentru ca oamenii sunt prin natura lor lacomi, corupti, lenesi etc. Insa ceea ce trebuie luat in seama, eliminand confuzia evidentiata pe parcurs, este ca aceste caracteristici ale omului sunt induse de mediul in care traieste. Daca traiesti intr-o economie bazata pe competitie si pe profit, adica cea care este definitorie in momentul actual, rezultatul nu poate fi decat acesta sub aspect uman. Ideea de baza este ca oamenii alearga dupa profit cu orice pret, dupa niste bani, adica niste hartii. La asta se rezuma totul in viata si sistemul actual– alergi o viata dupa niste hartii, ai o viata de hartie, devenind practic o filozofie, un mod de viata, un scop in sine, banul si profitul. Acum, plecand de la aceasta constatare sa luam in considerare ca este foarte probabil ca lucrurile sa nu trebuiasca sa stea asa.

Problema esentiala a unei societati bazate pe resurse este ca ea nu are cum sa rezolve problemele esentiale, adica eliminarea saraciei sau distributia echitabila a bogatiei. Oricine pretinde asta este un demagog.
Revenind la disputa privind o economie bazata pe resurse, aceasta presupune ca datorita automatizarii numai aprox 10% din populatie va fi implicata in productia de bunuri si servicii in principal sub forma supervizarii sistemelor robotizate de fabricatie, acest fapt nu este departe de adevar. Ar fi realizabil astazi, practic si stiintific daca nu ar exista primordialitatea Profitului, puterea Banului.

Luand in considerare ca automatizarea sa extins treptat in productia industriala incepand cu anii ‘70, reducand masiv numarul de muncitori efectivi din fabrici, astfel forta de munca a migrat treptat catre servicii, ajungand ca in tarile considerate avansate sa aiba o proportie de cca 60-65% din populatia angajata. Dar evolutia tehnica se extinde acum si asupra serviciilor (nu detaliez aici modul de extindere, un simplu exemplu consta in extinderea comertului on-line si mai sunt multe altele). Unde se mai pot duce acesti oameni eliberati din servicii?
Pana la urma trebuie recunoscut faptul ca economia bazata pe profit si-a atins pragul superior si trebuie sa avem maturitatea si curajul de a o inlocui cu altceva.

Una din propunerile studiate a fost sistemul GLI-Guaranteed Livable Income, Venitul de Trai Garantat. Acesta presupune ca fiecarui cetatean al unei tari sa i se aloce o anume suma de bani lunar in mod absolut gratuit, suma care sa-i asigure un nivel minim de trai. Suficienti bani pentru hrana si suficienti bani pentru o casa. Cei care doresc o casa mai buna sau bani pentru alte nevoi se vor supune angajarii completandu-si nevoia de bani. Acest sistem pare uman, pare ca rezolva situatia insa doar pare, el nu face altceva decat sa extinda societatea bazata pe profit pana la un alt prag si in acelasi timp va creea o serie de probleme greu de echilibrat; de exemplu va genera o inflatie foarte greu de controlat si va produce o anumita mutatie in forta de munca. In cele din urma tot la o societate bazata pe resurse se va ajunge.

De ce?

Pentru ca sub presiunea tehnologica si a somajului tehnologic inerent pe care il va genera, crearea unei societati bazata pe resurse este inevitabila.(se exclud de aici unele “rezolvari” aberante de genul crearea de razboaie in vederea reducerii oamenilor pana la un anumit numar care sa sustina si sa perpetueze societatea bazata pe profit). Aceasta din urma ar fi una din cele mai inumane solutii.
Se pune problema echilibrarii unei astfel de societati. In explicatia generala de functionare a acestui tip de societate, pentru a avea acces la bunurile si serviciile pe care le doresti trebuie doar sa le ceri. Dar aceasta nu inseamna o dezechilibrare inerenta a societatii? Toti vom cere tot ce ne trece prin cap iar sistemul de productie va fi dat peste cap oricat de informatizat ar fi, as cere 10 televizoare cu plasma, 3 in fiecare camera, as cere 4 vile 2 la mare, 2 la munte, s.a.m.d. …intelegeti ideea.

Ei bine… NU!

Avand in vedere ca o estfel de societate este guvernata de un sistem informational, sistemul poate fi echilibrat. Un set minimal de legi poate fi stabilit, un fel de “cod de conduita” al acestei societati. El ar avea la baza organizarea stiintifica, limbajul de comunicare ar fi unul stiintific. Evaluarea ar fi facuta strict stiintific, pentru a se evita interpretarea diferita. A nu se face confuzia cu “economia planificata” de tip comunist pentru ca nu este cazul, asupra acestui aspect voi reveni mai jos.

Datorita faptului ca bunurile nu mai sunt detinute sub forma de proprietate de nici o persoana ci vor fi date in utilizare catre persoane, modul de abordare trebuie sa fie diferit. Astfel o persoana poate avea in utilizare o singura casa la un moment dat, o singura masina, etc. Daca doreste o alta casa sau o alta masina le va elibera pe celelalte spre a fi transferate catre altii.
Este necesar un astfel de “cod de conduita” macar in faza de transfer catre societatea bazata pe resurse. Fiecare persoana va avea o fisa computerizata publica in care vor fi evidentiate bunurile pe care le are in utilizare la un moment dat astfel incat evaluarea necesarului real sa se atinga intr-o maniera stiintifica.

Pot fi sugerate si alte evaluari stiintifice, de exemplu necesarul de alimente poate fi exprimat in consumul de calorii per om per zi. Astfel un om are nevoie, din calculul stiintific, de cca 3000 de calorii pe zi, deci o persoana are dreptul sa solicite produse alimentare cu o valoare energetica de maxim 3000 de calorii zilnic, poate sa comande orice doreste dar in aceasta limita zilnica.

Exemplul de mai sus este dat pentru a vizualiza mai bine modul de gandire a lucrurilor intr-o astfel de societate; in realitate probabil se va atinge o asemenea eficienta in productia alimentara incat nici o limita sa nu fie impusa. Asta ar fi de preferat si de dorit.
Ideea de baza o reprezinta desprinderea de modul de gandire “in profit” actual. Modul de gandire al societatii bazate pe resurse este unul al atentei distributii a productiei catre oameni. Pentru comparatie, in societatea de astazi distributia este facuta in functie de cantitatea de bani pe care o ai. Cu alte cuvinte , libertatea ta de actiune este data de cati bani ai. Cu un venit de 500 euro/luna poti face numai anumite lucruri, pe de alta parte daca ai un venit de 50 milioane euro/luna poti face cu totul alte lucruri, poti sa mergi unde doresti, cand doresti, poti sa cumperi ce vrei, poti sa cumperi partide politice, poti sa cumperi televiziuni, ziare, poti sa-ti impui propria doctrina, poti sa subjugi alti oammeni, etc. Iar daca avem in vedere modul cum sunt creati banii (vezi Zeitgeist Addendum pentru detalii) intelegem si mai bine situatia.

Iata diferenta dintre “ei” si “noi”. Cei 500 de euro pe care ii castigi abia i-ti platesc rata la apartamentul luat pe credit pe 30 de ani, muncind asiduu si gandindu-te permanent la ce mai poti face pentru a mai avea putin “profit” pentru a mai merge si in concediu.

Poti sa argumentezi ca cei care castiga sume foarte mari de bani sunt mai “destepti”, mai “harnici”, mai “norocosi”, in fapt nimic nu justifica o astfel de diferenta, o astfel de putere a unora asupra altora, un astfel de control; nimic nu justifica ca cei mai multi sa
traiasca la limita si 5% sa detina totul. Acest argument nu are nici un fel de justificare umana.

Sunt de accord cu cei care spun ca omenii nu sunt egali, ca Dumnezeu i-a facut pe unii mai inalti, pe altii mai mici, pe unii mai inteligenti, pe altii mai putin, etc. Faptul ca nu suntem egali in atribute nu trebuie sa ne faca sa cadem in superficialitate si sa spunem ca de aceea unii au totul si altii nu, din contra chiar. Oamenii trebuie sa fie Egali in Drepturi cu adevarat; trebuie sa poata participa efectiv la conducerea societatii, la luarea deciziilor – sub acest aspect TREBUIE sa fim EGALI.


Democratia intr-o societate bazata pe resurse.

Se mai vehiculeaza pe net opinii ca o astfel de societate este una de tip comunist. Nimic mai fals. O societate comunista are la baza banul si profitul, are la baza o doctrina a controlului de stat politienesc, nu este o societate care tolereaza libera exprimare sub nici o forma, nu acorda liberul acces la bunuri, rezuma totul la stat , statul, partidul si conducatorul este inaintea omului. Comunismul si Capitalismul au aceeasi parinti, aceeiasi “investitori”. “Statul” intr-o parte si “Profitul” in cealalta parte sunt puse inaintea Omului. Amandoua inseamna un singur fapt: PUTERE si CONTROL.

Se observa clar ca societatea bazata pe resurse este orice altceva numai comunista nu; si nici capitalista. Intr-o societate bazata pe resurse, libertatea de exprimare este absoluta , este chiar esentiala, nu are la conducere un sistem partidic ci unul stiintific in mare parte informatizat si complet transparent.

Orice persoana poate supune atentiei si dezbaterii publice idei, concepte, solutii. Orice persoana poate solicita sau propune imbunatatirea oricarui produs sau serviciu de care nu este multumit. Este cu adevarat o societate democratica, o societate deschisa, o societate axata pe rezolvarea problemelor si gasirea solutiilor, o societate de tip “retea”. Asa cum astazi folosim reteaua internet pentru a gasi orice informatie, orice solutie la problemele de soft sau de calculator, maine se pot evalua, transfera , monitoriza intr-o maniera libera si stiintifica orice bun si serviciu.
Societatea bazata pe resurse pune Omul inaintea tuturor, inaintea artificialului “ban” si artificialului “stat”


Religia intr-o societate bazata pe resurse.

A considera o astfel de societate ateica, stiintifica si rece , fara nici un Dumnezeu este o totala eroare. O societate care contribuie in mod solidar, unitar la incadrarea tuturor persoanelor, oferindu-le intr-o maniera egala si reala posibilitatea de exprimare de orice fel, care te sustine in gasirea adevaratelor pasiuni, adevaratei creativitati, a surselor de inspiratie si creativitate care te defineste nu este in nici un caz o societate anti-religioasa.

Stiinta si Tehnica nu sunt altceva decat Divinitatea in Actiune. Ele sunt singurele care au contribuit la bunastarea fiecaruia si pot face mult mai mult de atat. Nu politicienii sau politica sunt cei care au contribuit la imbunatatirea vietii fiecaruia in mod real. Nu ei au inventat becul, sau calculatorul, frigiderul, canalele de comunicatie, marile inventii si marile descoperiri stiintifice ale omenirii sau orice altceva.
 Politicienii sunt in fapt complet irelevanti.

Poate ca astazi esti un functionar nevoit sa lucrezi la cine stie cine pe cine stie cat fara nici cea mai mica placere pentru ceea ce faci, iar adevarata ta pasiune este pictura sau muzica, lucruri care nu te prea ajuta in castigarea traiului acum, pentru ca nu-I asa nu sint niste lucruri tocmai aducatoare de “profit”. Si totusi acestea sunt lucrurile reale care te definesc, care te implinesc, care te fac ceea ce cu adevarat esti – si atunci de ce trebuie sa te ascunzi sub masca de functionar, de ce trebuie sa canti pe la vre-un colt de strada pentru ceva “profit”.

Nu poti sa-l gasesti pe Dumnezeu decat daca faci ceea ce cu adevarat i-ti place. Goana permanenta dupa “profit”, tacita sau voita, nu te va ajuta niciodata sa-l gasesti pe Dumnezeu.
 O astfel de societate nu poate decat sa te ajute intr-un mod semnificativ mai relevant decat cea actuala.
Acestea fiind zise trebuie sa mai mentionez ca nu sunt deloc de acord cu cei care presupun ca aspectele pe care o astfel de societate le aduce nu sunt altceva decat un alt drum pavat cu bune intentii catre iad. Ei bine, daca “iadul” este sub forma celor mentionate mai sus , atunci merg acolo bucuros, pentru ca in mod sigur cu “bunele intentii” aduse de societatea actuala atat mediului inconjurator cat si majoritatii oamenilor, nu ajung in “rai”.


O societate Utopica? Oare?

Se spune ca nu exista bani pentru a face autostrazi in Romania. Adica nu mai sunt hartii sa facem banii pentru o noua autostrada, atentie am spus noua pentru ca banii astfel tipariti nu vor creea inflatie pentru ca adauga un bun real la totalul bunurilor din economie. Daca cineva ar trebui sa spuna ca nu se pot face autostrazi in Romania ar trebui sa invoce faptul ca nu este suficient beton, asfalt sau forta de munca in Romania iar nu bani. Adevarata intrebare este “Avem resursele tehnice, materiale, umane pentru a face autostrazi in Romania?” Daca DA, atunci lozinca “nu sunt bani” (repet: adica nu avem suficienta hartie sau cerneala sa-i tiparim) este un fals grosolan; fals acceptat de populatia mintita si lasata in ignoranta la modul a ceea ce reprezinta de fapt banul si “lipsa lui”- banul nu mai reprezinta altceva decat un mijloc de control, de supunere, un simbol fals, o bucata de hartie pentru care multi insala, fura si omoara …. se ucide pentru o bucata de hartie, o viata pentru o hartie – aberant. Nu cred ca acesta este scopul pentru care Dumnezeu ne-a creat, nu cred ca scopul in viata ar fi “profitul”.

Adevarul este ca avem suficiente resurse naturale in Romania si in Lume sa facem aproape orice, sa facem case pentru fiecare, sa producem mancare suficienta pentru fiecare sau orice altceva. Si la ce ar conduce asta? Poate la adevarata natura a Omului, poate la descoperirea Sinelui si a lui Dumnezeu. Aceasta ar fi adevarata noastra Divinitate, ca toata lumea sa aiba necesarul pentru un trai neimpus de o falsa valoare(banul) ci doar din necesitatea implinirii sale, ca Om.

Acum omul alearga dupa lucruri aflate in afara Sinelui, dupa hartii (bani), el este directionat catre ceva exterior, sa se indeparteze de el insusi si implicit de Dumnezeu. O societate bazate pe resurse ar revela adevarata natura a Omului, ar orienta Omul catre interiorul sau , ar elibera Omul din falsa cursa a alergarii dupa castigarea traiului de zi cu zi. Daca Dumnezeu ar fi vrut ca Omul sa alerge dupa castigarea traiului zilnic l-ar fi lasat la stadiul de animal, la ce i-ar mai fi trebuit inteligenta? Ii suntem datori Lui sa facem ceea ce trebuie, sa promovom stiinta si tehnica creeand astfel o noua societate , pentru ca stiinta si tehnica nu sunt altceva decat Divinitatea in Actiune.

Va intreb din nou: O societate utopica? Dar societatea actuala descrisa succint in randurile de mai sus ce este? O absurditate, o societate in care exploatarea omului de catre om este ridicata la rang de virtute si incurajata in orice aspect al vietii!

Parerea mea dupa zeci de carti citite si ani de studii asupra mecanismului organizarii sociale sub toate aspectele din capitalism sau comunism nu am reusit sa gasesc vre-un aspect care sa nu faca functionala o astfel de societate. Este adevarat ca este greu de acceptat la inceput, pentru multi chiar imposibil. Cum adica fara bani? Nu se poate asa ceva! Trebuie sa fie ceva utopic! Ei bine NU. Repet parerea mea este ca nu exista un motiv real pentru a nu fi pusa in practica. Acumularile tehnologice din ultimii 50 de ani sunt relevante in acest sens si in special cele facute in domeniul IT si comunicatii care cumulate pot fi puse in practica, integrate intr-o maniera sinergetica in promovarea unei adevarate societati in care notiunea de “inadaptabili” sa se dizolve.

Astept orice fel de opinii pro sau contra pe acest subiect, orice fel de controversa, chiar impotrivitoare. Sunt deschis la orice fel de detalii si observatii privind modul de functionare de “zi cu zi” al unei astfel de societati.