Proiectul Pământ

Proiectul Pământ

Să ne imaginăm pentru moment că am avea opţiunea să reconstruim civilizaţia umană din temelii. Ce-ar fi dacă - ipotetic vorbind - am descoperi o copie exactă a planetei noastre şi singura diferenţă dintre aceasta şi planeta actuală ar fi că evoluţia umană nu s-a petrecut. Ar fi o paletă deschisă. Fără ţări, fără oraşe, fără poluare, fără republicani...doar un mediu curat şi deschis. Aşadar ce am avea de făcut? Ei bine, mai întâi am avea nevoie de un "scop", nu? Şi e prudent să spunem că acel scop ar fi supravieţuirea. Şi nu doar să supraviețuim, ci s-o facem într-un loc optimizat, sănătos şi prosper. Cei mai mulţi oameni, fireşte, vor să trăiască şi asta, preferabil, fără să sufere. Prin urmare, baza acestei civilizaţii trebuie să fie una de susţinere şi prin urmare cât mai de durată pentru viaţa umană - ţinând cont de toate nevoile materiale ale tuturor oamenilor din lume în timp ce încercăm să eliminăm tot ceea ce ar putea să ne facă rău pe termen lung. Înţelegând scopul "Durabilităţii Maxime" următoarea întrebare priveşte "metoda" folosită.

Ce fel de abordare alegem? Ei bine, să vedem - Ultima dată când am verificat, politica era metoda de operare socială pe Pământ...Aşadar, ce au de spus doctrinele republicanilor, liberalilor conservatorilor sau socialiştilor despre designul societăţii? Hmmm...absolut nimic. Bine atunci - dar despre religie? Cu siguranţă marele creator trebuie să fi lăsat nişte schiţe pe undeva...Nu... n-am găsit nimic.

Bun atunci - ce a mai rămas? Se pare că ceva numit "ştiinţă". Ştiinţa este unică prin faptul că metodele sale au nevoie nu numai ca ideile propuse să fie testate şi replicate...dar tot ceea ce vine dinspre ştiinţă este în mod inerent falsificabil. Cu alte cuvinte, spre deosebire de religie şi politică, ştiinţa nu are ego şi tot ceea ce ne sugerează acceptă posibilitatea de a se dovedi fals în cele din urmă. Nu ţine la nimic şi evoluează constant. Ei bine, mie asta mi se pare destul de firesc. Şi apoi - bazându-ne pe starea actuală a cunoştiinţelor ştiinţifice la început de secol 21 împreună cu scopul nostru de "maximă durabilitate" pentru populaţia umană cum se începe procesul actual de construcţie?

Ei bine, prima întrebare necesară este: De ce avem nevoie pentru a supravieţui? Răspunsul, bineînţeles sunt resursele planetare. Fie că este vorba despre apa potabilă, energia consumată sau materia primă utilizată pentru a crea unelte şi adăpost planeta deţine un inventar de resurse - multe dintre acestea necesare supravieţuirii noastre. Aşadar, aceasta fiind realitatea devine critic să aflăm ce avem şi unde este. Aceasta înseamnă că trebuie să efectuăm un studiu. Localizăm şi identificăm fiecare resursă fizică de pe planetă şi cantitatea disponibilă în fiecare loc de la depozitele de cupru, până la cele mai bune locaţii pentru ferme eoliene unde să producem energie, la izvoare naturale de apă proaspătă la o evaluare a cantităţii de peşte din ocean şi până la cele mai bune terenuri arabile de cultivare a hranei, etc. Dar, pentru că noi oamenii vom consuma aceste resurse în decursul timpului vom realiza că nu trebuie doar să localizăm şi să identificăm - ci şi să urmărim. Trebuie să fim siguri că nu rămânem fără nici unul dintre aceste lucruri...asta ar fi rău; şi înseamnă nu numai să urmărim rata de consum dar şi ratele de regenerare ca de exemplu, cât este necesar, pentru ca un copac să crească sau ca un izvor să se reumple.

Aceasta se numeşte "Echilibru Dinamic". 

Echilibrul Dinamic

Cu alte cuvinte, dacă folosim copacii mai repede decât pot ei creşte - avem o problemă serioasă, pentru că este nesustenabil. Atunci cum urmărim acest inventar mai ales atunci când recunoaştem că toate aceste lucruri sunt risipite peste tot. Avem mine de minerale vaste în ceea ce numim Africa, concentraţii de energie în Orientul Mijlociu, uriaşe posibilităţi de alimentare de la energia mareică pe coasta Atlanticului din America de Nord, cel mai mare rezervor de apă proaspătă în Brazilia, etc. 

Ei bine, încă o dată, ştiinţa are o sugestie numită "Teoria Sistemelor". 

Teoria Sistemelor

Teoria Sistemelor recunoaşte că structura lumii naturale de la biologia umană la biosfera pământească, la forţa gravitaţională a sistemului solar în sine este un imens sistem conectat sinergetic - total interconectat. Aşa cum se conectează celulele umane pentru a forma organele iar organele se conectează pentru a ne forma organismele şi cum trupurile noastre nu pot supravieţui fără resurse terestre de hrană, aer şi apă, suntem intrinsec conectaţi la pământ, şi aşa mai departe. Deci - aşa cum sugerează şi natura luăm tot acest inventar şi urmărim datele şi creem un sistem pentru a-l administra. 

Un "Sistem de Administrare al Resurselor Globale", de fapt pentru a ţine socoteala fiecărei resurse relevante de pe planetă. Pur şi simplu nu avem altă alternativă logică, dacă scopul nostru ca specie este să supravieţuim pe termen lung. Trebuie să urmărim totul ca pe un întreg. Înţelegând asta, putem acum să analizăm Producţia.

Cum vom folosi toate aceste lucruri? Care va fi procesul nostru de producţie şi de ce avem nevoie pentru a fi siguri că este cel mai bine optimizat pentru a ne maximiza durabilitatea? Primul lucru care ne sare în ochi este faptul că trebuie să încercăm constant să perseverăm. Resursele planetare sunt în esenţă finite. Aşa că este important să acţionăm "strategic". 

"Conservarea strategică" este cheia. Al doilea lucru pe care îl recunoaştem, este că unele resurse nu sunt la fel de bune ca altele, ca performanţă. De fapt, unele lucruri, puse în practică au un efect teribil asupra mediului ceea ce ne afectează invariabil sănătatea. De exemplu: petrolul şi combustibilii fosili, indiferent cât ai reduce consumul vor elibera mereu agenţi poluatori asupra mediului. Prin urmare, este esenţial să facem ce este mai bine pentru a folosi astfel de lucruri numai atunci când chiar trebuie - dacă nu chiar deloc. 

Din fericire pentru noi, vedem o mulţime de alternative -solară, eoliană, mareică, hidro - încălzire diferenţială şi posibilitătea de utilizare a energiei geotermale aşa că putem avea o strategie obiectivă despre cum să utilizăm acestea şi unde pentru a evita ceea ce este numit „impact retroactiv” sau orice altceva care rezultă din procesul de producţie sau utilizare care poate produce distrugeri mediului şi prin urmare, nouă înşine.

Vom numi asta „Siguranţa Strategică” pentru a o lega de „Conservarea Strategică”. Dar strategiile de producţie nu se opresc aici. Vom avea nevoie de o „Eficienţă Strategică” pentru mecanica efectivă de producţie în sine, şi ceea ce găsim aici este că sunt cam trei protocoale specifice la care trebuie să aderăm:

 - Unu: Fiecare bun pe care îl producem trebuie să fie proiectat să dureze cât mai mult timp posibil. În mod natural, cu cât mai multe lucruri tind să se strice cu atâta mai multe resurse sunt necesare pentru a le înlocui şi cu atât mai multă risipă se produce.

 - Doi: Când lucrurile se strică sau nu mai este posibilă utilizarea lor din diverse motive este neapărat necesară colectarea sau reciclarea a cât mai multe dintre ele. Aşadar liniile de asamblare industrială trebuie să ţină cont de asta încă din primele faze ale ciclului de producţie.

 - Trei: Tehnologiile cu evoluţie rapidă, cum este electronica, care este expusă celei mai rapide faze de învechire tehnologică va fi necesar să fie proiectată pentru o îmbunătăţire a componentelor fizice rapidă şi facilă. Ultimul lucru pe care ni-l dorim este să aruncăm la gunoi întregul computer doar pentru că unele dintre componentele sale sunt depăşite tehnologic. 

Aşadar vom proiecta componentele în aşa fel încât să fie uşor îmbunătăţite piesă cu piesă, într-un mod standardizat şi interschimbabil care să ţină pasul cu tendinţele schimbărilor tehnologice. Şi atunci când realizăm că aceste mecanisme ale „Conservării Strategice”, „Siguranţei Strategice” şi „Eficienţei Strategice” sunt pure consideraţii tehnice dincolo de orice opinie sau părere umană pur şi simplu vom programa aceste strategii într-un calculator care poate manipula şi calcula toate variabilele relevante permiţându-ne să ajungem la o metodă absolut perfectă pentru o producţie sustenabilă bazată pe cunoaşterea curentă. Şi în vreme ce asta poate suna ca şi cum ar fi un proces complex tot ceea ce ne trebuie este un computer performant ca să nu mai menţionăm există deja o atât de mare varietate de sisteme informatice de decizie şi monitorizare pe care le utilizăm deja în întreaga lume astăzi pentru scopuri izolate. Este un simplu proces de extindere.

Aşadar...Astăzi, nu doar că avem propriul Sistem de Management al Resurselor dar avem de asemenea şi un Sistem al Managementului Producţiei, ambele uşor de automatizat pentru a maximiza eficienţa, conservarea şi siguranţa. Realitatea informaţională este că mintea umană sau chiar a unui grup de oameni, nu poate urmări tot ceea ce trebuie urmărit. Trebuie făcută prin intermediul computerelor şi este realizabil.

Şi asta ne duce către următorul nivel: Distribuţia. Care sunt strategiile sustenabile care au sens aici? Păi, din moment ce ştim că cea mai scurtă distanţă între două puncte este o linie dreaptă şi de vreme ce energia este necesară pentru alimentarea maşinilor de transport cu cât este mai mică distanţa de transport, cu atât este mai eficientă. Producerea unor bunuri pe un continent şi transportul lor pe un altul are sens numai dacă bunurile în discuţie pur şi simplu nu pot fi produse la locul de destinaţie. Altminteri, nu este nimic altceva decât risipă. Trebuie să producem local, ca distribuția să fie simplă rapidă şi să necesite cât mai puţină energie. 

Noi numim asta „Strategia Proximităţii” ceea ce la un nivel simplu înseamnă reducerea cât mai mult posibil a transportului de bunuri între materia primă şi produsele finite. Desigur, ar putea fi de asemenea important de ştiut şi ce bunuri transportăm şi de ce...

Iar asta intră sub incidenţa unei alte categorii, Cererea.

Şi cererea este pur şi simplu ceea ce oamenii au nevoie pentru a fi sănătoşi şi de a avea un nivel de viaţă ridicat. Spectrul nevoilor materiale umane se află între necesităţile vieţii cum ar fi hrana, apa potabilă şi adăpostul...până la bunurile sociale sau recreaționale care sunt necesare relaxării şi cele personale - delectările sociale - toate sunt factori importanți pentru om şi societate dincolo de orice altceva. Aşa că - foarte simplu - începem un alt chestionar. Oamenii îşi descriu nevoile, cererea este procesată şi  producţia începe bazată pe această cerere. Şi din moment ce nivelul cererii pentru bunuri diferite va fluctua în mod natural de la regiune la regiune va trebui creeat un „Sistem de Monitorizare a Cererii/Distribuţiei” pentru a evita blocajele şi supraproducţia. Bineînţeles, această idee nu este o noutate ea este utilizată în fiecare lanţ important de magazine în zilele noastre pentru a se asigura o inventariere corespunzătoare. Numai că, de data aceasta, se va aplica la scară globală.

Dar aşteptaţi un moment. Noi nu putem realmente înţelege cererea dacă nu cuantificăm actuala utilizare a bunurilor în sine. Este logic şi sustenabil ca fiecare om să aibă să zicem, cel puţin câte un lucru din tot ce se face? Chiar şi în detrimentul utilităţii? Nu. Asta ar fi pur şi simplu risipitor şi ineficient. Dacă o persoană are nevoie de un bun dar acea nevoie este să zicem: pentru 45 de minute în medie zilnic ar fi mult mai eficient dacă acel bun ar fi pus la dispoziţia fiecăruia precum şi altora numai când este nevoie. Mulţi uită că ceea ce doresc ei nu este bunul, ci este scopul acelui bun. Când realizăm că acel bun în sine este la fel de important ca şi utilitatea sa putem vedea că „restricţia externă” sau ceea ce numim astăzi „proprietate” este extrem de degradantă şi ilogică din punct de vedere al mediului într-un sens economic, fundamental. 

Deci, avem nevoie să elaborăm o strategie numită „Acces Strategic” Aceasta poate fi fundaţia pentru„Sistemul nostru de Cerere/Distribuţie” care oferă garanţia că putem satisface cererea nevoilor populaţiei oferind acces pentru orice îşi doreşte fiecare, atunci când îşi doreşte.

Şi în ceea ce priveşte obţinerea fizică a bunurilor centralizată şi cu centre de acces regional toate au un rost, în cea mai mare parte fiind aşezate în imediata vecinătate a populaţiei iar o persoană pur şi simplu intră, ridică obiectul îl utilizează şi la sfârşit, îl returnează atunci când nu mai este nevoie de acel bun...cam în genul în care funcţionează bibliotecile în zilele noastre. De fapt, aceste centre nu doar că vor exista în comunitate aşa cum astăzi vedem magazinele locale dar centre de acces specializate vor exista în locaţii specifice unde anumite bunuri sunt utilizate cu precădere economisind energie şi cu cicluri cât mai reduse de transport. 

Şi de îndată ce acest Sistem de Monitorizare devine operațional, el se conectează direct la Sistemul de Management al Producţiei și, bineînţeles, la Sistemul de Management al Resurselor prin crearea unui sistem care se interconectează dinamic la un sistem economic de management global prentru a ne asigura că se menţine sustenabilitatea începând cu asigurarea integrităţii resurselor finite mergând mai apoi către certitudinea că se creează cele mai bune cele mai strategice bunuri posibile în timp ce distribuim totul în cel mai eficient şi inteligent mod.

Şi ca unic rezultat al abordării bazate pe prezervarea mediului care este în mod intuitiv cea mai potrivită de cele mai multe ori este că acest proces logic, în totalitate este un proces practic de conservare şi eficienţă care defineşte exclusiv o sustenabilitate realmente umană pe această planetă care cel mai probabil poate genera ceva niciodată văzut până acum în istoria umanităţii: Accesul la Abundenţă...nu doar pentru un procent din populaţia lumii...ci pentru întreaga civilizaţie.